Sari direct la conținut

Valoarea tranzactiilor bursiere a depasit 20 milioane lei

PrimeTransaction

In sedinta de miercuri la Bursa de Valori Bucuresti, valoarea totala a tranzactiilor a depasit 20 milioane lei, chiar si in conditiile in care o serie de titluri importante (cum sunt TLV sau SNP) au fost suspendate in vederea desfasurarii sedintelor AGA, informeaza Prime Transaction. Cel mai tranzactionat titlu de la prima categorie a fost BRD – GSG (BRD) care a avut un rulaj de 2,4 milioane lei.

Astazi piata bursiera a traversat o sedinta mai buna, cel putin sub aspectul lichiditatii. Valoarea totala a tranzactiilor a depasit 20 milioane RON, chiar si in conditiile in care o serie de titluri importante (cum sunt TLV sau SNP) au fost suspendate in vederea desfasurarii sedintelor AGA. In zilele imediat urmatoare in aceeasi situatie vor fi alte societati lichide.

Indicii au crescut la deschidere si au scazut in a doua parte a sedintei, insa doar la BET-FI a fost o volatilitate mai mare. SIF-urile au mers bine la inceput, pe crestere, insa spre final vanzatorii s-au impus mai mult si, fara o sustinere la cumparare, cotatiile au mai dat inapoi.

BRD – GSG (BRD) a fost astazi cel mai tranzactionat titlu de la prima categorie, cu un rulaj de 2,4 milioane RON. La fel ca ieri, cursul a deschis pe crestere, la 17,6 RON/actiune, dupa care treptat, pana la final a tot scazut, inchizand la 17,4 RON (+0,6% fata de ieri).

Societatea a anuntat un dividend de 0,3089 RON/actiune, brut, cu o rata a dividendului sub media ultimilor cinci ani, desi apropiata de aceasta si cu un randament al dividendului de 2,3% la aceste cotatii. Cursul de tranzactionare s-a stabilizat in ultimele doua luni intre 17 si 18 lei, dupa ce la inceputul anului atingea maximul de 20 de lei.

Pentru Rompetrol Rafinare (RRC) luna aprilie a insemnat pana acum apropierea de palierul de 0,1 RON/actiune si stabilizarea la o distanta relativ mica de acesta, dupa ce coborase sub 0,0800 RON la finalul lunii trecute. Astazi, chiar mai mult, a atins un maxim de 0,0997 RON, insa in general nu au fost oscilatii mari fata de preturile de ieri.

Doar spre final au fost vanzari mai multe pe volume destul de mari, iar inchiderea s-a facut la 0,0983 RON/actiune (-0,4%). Ceea ce s-a remarcat astazi este lichiditatea, dupa o serie de sedinte cu volume extrem de mici tranzactionate, astazi s-au rulat mai mult de 17 milioane actiuni.

Siretul Pascani (SRT), o societate cu rezultate nu tocmai favorabile, cu un profit in scadere in 2005, se afla de cateva zile pe un trebd de scadere la bursa. In ultimele patru sedinte in care SRT a fost prezent in piata, se tranzactionau in medie circa un milion de actiuni pe zi, iar cursul s-a situat pe o panta de crestere, cumuland 20%.

Astazi cursul a crescut in prima ora, dupa care s-a mai aplatizat, inchizand la 0,0789 RON/actiune (+5,8%), cea mai buna evolutie a zilei.

Cu o lichiditate poate ceva mai buna decat zilele trecute, titlurile SIF au intrat intr- maniera optimista in sedinta de astazi, au crescut destul de bine la deschidere. Nu a tinut insa mult, spre jumatatea sedintei au aparut deja primele corectii, pentru ca finalul sa apatina in mod clar vanzatorilor, astfel ca la final nici una sa nu mai fie pe plus. Cel mai mult a scazut SIF Oltenia (SIF5), cu 1,55 la 2,64 RON/actiune.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro