Sari direct la conținut

Victor Ponta, intrebat daca justitia se face echitabil: Intrebati-o pe doamna Gorghiu, a avut contracte mai multe

HotNews.ro
Victor Ponta la Antena 3, Foto: Captura Antena 3
Victor Ponta la Antena 3, Foto: Captura Antena 3

Premierul Victor Ponta a afirmat luni seara, la Antena 3, ca despre echitatea actului de justitie din Romania ar trebui intrebata Alina Gorghiu, care ca avocat ar fi avut mai multe contracte de consultanta juridica cu companii de stat decat a avut el.

„Trebuie sa o intrebati pe doamna Gorghiu, ca si ea a avut contracte, mult mai multe decat mine”, a spus Ponta, potrivit Agerpres.

In opinia sa, printre riscurile pe care si le asuma cei care ajung in functii publice este si acela de a fi cercetat la un moment dat de procurori.

„Sigur ca pot sa ma intreb, eram avocat in 2007, daca nu ma apucam sa candidez presedinte la PSD, credeti ca in 2015 se mai uita cineva ca am platit 51.000 de lei sau nu am platit 51.000 de lei? (…) Astea sunt riscurile pe care ti le asumi cand ai o activitate publica, e un pret pe care trebuie sa-l platesti”, a declarat Victor Ponta.

Ponta despre declaratiile lui Cazanciuc: Stim toti de toate contractele de avocat ale doamnei Gorghiu

Premierul Victor Ponta considera ca declaratiile facute luni de ministrul Justitiei, Robert Cazanciuc, la adresa copresedintelui PNL Alina Gorghiu sunt normale in contextul in care opinia publica din Romania ar sti despre anumite lucruri.

„Stim toti de toate contractele de avocat ale doamnei Gorghiu, de toate afacerile domnului Blaga, de dosarul de semnatura a lui Predoiu in Gala Bute, unde doar Udrea a ajuns la arest. Predoiu inca nu, desi Predoiu a fost cel care a semnat, nu doar Udrea”, a declarat, la Antena 3, Victor Ponta, potrivit Agerpres.

Seful executivului a precizat ca ministrul Justitiei „nu poate sa ii faca dosar Alinei Gorghiu”, iar declaratiile acestuia sunt „un fel de a bate obrazul”.

„E greu sa vorbesti de paiul din ochiul altuia cand tu ai niste barne in ochii tai”, a subliniat premierul.

Pe de alta parte, Victor Ponta a spus ca Alina Gorghiu i se pare „ridicola”.

„Mi se pare ridicola. Daca marea reforma a clasei politice romanesti duce la domnul Blaga si la doamna Gorghiu, dati-mi voie sa cred ca e ridicol. Cand se vorbeste de morala, cei care vorbesc de morala ar trebui totusi sa aiba bun simt”, a adaugat Ponta.

Robert Cazanciuc a declarat, luni, ca „timpul va demonstra daca doamna Gorghiu are caderea morala sa vorbeasca de Victor Ponta”.

Ponta despre relatia cu Iohannis: Nu functioneaza asa cum trebuie si cum mi-as dori

Premierul Victor Ponta a mai declarat ca relatiile pe care le are cu presedintele Romaniei, Klaus Iohannis, nu functioneaza asa trebuie si asa cum si-ar dori.

„Nu functioneaza asa cum trebuie si cum mi-as dori. (…) N-am chestiuni personale, nu gandesc cu ficatul, cum se spune. Imi fac treaba, ii pun presedintelui la dispozitie ceea ce poate pune la dispozitie Guvernul. Ne batem impreuna cat putem pentru interesele Romaniei”, a declarat Ponta la Antena 3.

Pe de alta parte, prim-ministrul a subliniat ca Iohannis greseste ca vorbeste public de dosarul pe care el il are in justitie.

„Treaba presedintelui nu sunt dosarele si, daca vorbeste despre dosare, nu inseamna ca are vreo legatura cu dosarele. Cred ca greseste in primul rand si poate ca influenteaza justitia”, a precizat Ponta.

Premierul a vorbit, de asemenea, de declaratiile publice ale lui Iohannis cu privire la motiunea de cenzura depusa de PNL.

„Problema este ca presedintele Romaniei, din momentul in care este ales, trebuie sa fie presedinte al Romaniei, si al dumneavoastra, si al meu, si al altcuiva. Nu poti sa ramai doar presedintele unui partid, pentru ca am vazut la Traian Basescu ce inseamna asta si a fost rau”, a adaugat Ponta.

Ponta, intrebat cine conduce Romania: Eu conduc Guvernul

Premierul Victor Ponta a declarat, intrebat fiind cine conduce Romania, ca el conduce doar Guvernul, dar crede ca un raspuns ar putea da presedintele Klaus Iohannis.

„Asta e o intrebare la care trebuie sa raspunda domnul Iohannis. (…) Eu nu conduc Romania, eu conduc Guvernul. (…) Faceti o emisiune mare, cu toti liderii politici si poate veti obtine un raspuns”, a mai declarat Ponta la Antena 3.

Premierul a adaugat ca are propria opinie cu privire la cine conduce Romania, dar fara a preciza care este aceasta.

„Eu am raspunsul meu, dar nu sunt detinatorul adevarului. Dar eu prefer sa-mi fac treaba pentru care oamenii m-au votat, de prim-ministru. Dupa care fiecare, daca se poate, sa-si faca treaba”, a spus Victor Ponta.

Ponta crede ca Romania nu are nevoie de o criza politica

Premierul Victor Ponta considera ca Romania nu are nevoie in acest moment, in situatia socio-economica din tara, dar si in contextul geo-politic actual, de o criza politica ce ar putea fi provocata de caderea Guvernului, scrie Agerpres.

Seful Guvernului considera ca principalele provocari sunt criza imigrantilor, criza din Ucraina, problemele financiare ale Republicii Moldova, dar si seceta din Romania.

„Ideea este ca, dincolo de lucrurile bune, avem niste provocari in acest moment, care inseamna ca o primim refugiati. E o decizie a Uniunii Europene si e clar ca nu se mai intoarce. In Ucraina, pace nu va fi anul acesta si Moldova este, din punct de vedere financiar, ca tara, foarte la limita si avem obligatia sa o ajutam. Am avut o seceta cumplita si se pare ca va fi o iarna foarte grea. In aceste conditii, un guvern despre care sunt departe de a spune ca e perfect sau foarte bun, dar e bun, isi face treaba, sa intram intr-o noua criza politica pentru ca noul presedinte vrea guvernul sau …”, a afirmat Ponta la Antena 3.

Ponta despre legea votului prin corespondenta: Sunt convins ca presedintele, impreuna cu Parlamentul si PNL, o va rezolva

Premierul Victor Ponta si-a exprimat luni seara convingerea ca presedintele Klaus Iohannis, impreuna cu Parlamentul si cu PNL, va rezolva problema adoptarii unei legi a votului prin corespondenta.

„Nu exista o lege deocamdata. (…) Sunt convins ca domnul presedinte Iohannis, impreuna cu Parlamentul si cu cei din PNL, o va rezolva”, a spus Ponta la Antena 3.

Intrebat daca problema adoptarii legii nu va fi rezolvata si impreuna cu cei din PSD, premierul a raspuns : „Pai, cu toti”.

In privinta implicarii sale, Ponta a spus ca Guvernul va asigura conditiile ca legea care va fi adoptata sa poata sa se aplice.

„Noi oferim toate conditiile din punct de vedere logistic pentru ca legea sa se aplice. (…) Spre deosebire de alti oameni politici din Romania, eu nu vreau sa le fac pe toate. Fac doar ce pot sa fac bine”, a mai spus Victor Ponta.

Ponta: Programe europene de 3,3 miliarde de euro nu pot fi trimise la decontare pentru ca sunt in cercetare

Romania are programe cu finantare europeana de 3,3 miliarde de euro care nu pot fi trimise Comisiei Europene pentru decontare deoarece fac obiectul unor anchete derulate de procurori, a afirmat luni premierul Victor Ponta.

„Avem programe europene, ca se tot discuta de ce nu am absorbit toate fondurile europene. Avem programe europene de 3,3 miliarde de euro (…) care nu pot fi trimise la Bruxelles pentru decontare pentru ca sunt in cercetare. (…) Eu zic ca e foarte rau, pentru ca banii aia ii pierdem. Adica erau bani care veneau de la Comisia Europeana”, a declarat Ponta, la Antena 3.

Premierul a mai spus, in acelasi context, ca Romania are dupa primele noua luni un excedent bugetar de 1,5 miliarde de euro, bani care in mod normal ar trebui sa ajunga in economie.

„Deocamdata suntem pe plus, dupa noua luni suntem pe plus, adica avem un miliard si jumatate de euro. (…) S-ar putea sa nu avem deloc deficit. O sa incercam sa cheltuim banii totusi, pentru ca e important ca banii sa se duca in economie. (…) Problema noastra asta este, ca nu e un lucru neaparat de mandrie, e o problema ca nu reusim, multe institutii sunt blocate si nu reusim sa cheltuim banii”, a explicat Victor Ponta.

Intrebat de ce sunt institutiile blocate, premierul a raspuns: „De frica”.

Ponta anunta ca anumite masuri fiscale prevazute initial pentru 1 ianuarie 2017 ar putea fi devansate

Guvernul ar putea include in bugetul pentru 2016 o serie de masuri fiscale prevazute initial a fi aplicate de la 1 ianuarie 2017, a mai declarat luni seara, la Antena 3, premierul Victor Ponta.

Acesta s-a referit la masuri precum reducerea impozitului pe dividende sau eliminarea taxei pe constructii speciale.

„In septembrie, vom avea incasari suplimentare, de exemplu din TVA. Matematic, daca scazi de la 24% la 9%, trebuie sa ai bani mai putini. Economic, insa – si am discutat de multe ori cu dumneavoastra chestia asta, incasam bani mai multi. De ce? Pentru ca se combate evaziunea fiscala. La 9% ii scoti din piata pe evazionisti. Cei care nu dadeau facturi spun: stai, domnule, nu merita. La 24% merita, la 9% nu risc”, a explicat Ponta, potrivit Agerpres.

El spune ca Guvernul se va concentra, pana la sfarsitul anului, si pe pachetul de legi privind achizitiile publice, pe Legea salarizarii in domeniul bugetar, dar si pe Legea bugetului de stat.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro