VIDEO AUR, protest în plen timp ce Ilie Bolojan prezintă măsurile pentru care Guvernul își asumă răspunderea în Parlament
Parlamentarii AUR protestează, luni seară, în timpul discursului lui Ilie Bolojan, care prezintă măsurile pentru care Guvernul își asumă răspunderea în fața Parlamentului. Ei au foi cu mesaje precum „Corupția ucide” și strigau către premier.
AUR afișează mai multe mesaje împotriva măsurilor luate de Guvernul Bolojan: „Reforma PSD-PNL-UDMR-USR = democrație + sărăcie”, „Corupția ucide” și „Statul umilit”.
Președintele de ședință, Mircea Abrudean, a cerut să se facă liniște în sală.
Prim-ministrul Ilie Bolojan a venit în fața plenului reunit al Parlamentului pentru a angaja răspunderea Guvernului pe cinci dintre cele șase proiecte din pachetul fiscal 2, într-un context marcat de tensiunile din coaliție. Este pentru prima oară când o astfel de procedură este folosită pentru atât de multe proiecte în aceeași zi, iar în aceste condiții trebuie să aibă loc ședințe succesive ale plenului.
