VIDEO Cronica de film: "Cowboys si extraterestri" – un bun weSFtern de criza

Sunt mai multe reusitele decat neimplinirile acestui asteptat film al anului. Foarte pe scurt, Jon Favreau face un western SF mult mai bine „aspectat” pe partea de western decat pe SF, dar in care genurile se „imbuca” pana la urma bine. Din multe motive, „Cowboys &Aliens” e o surpriza placuta.

Ceea ce poate parea – in fond, si e – consecinta unei crize de inspiratie (nu mai e o noutate ca planeta cinematografica duce lipsa de povesti), se transforma in filmul lui Jon Favreau in ceva mai mult decat recurgerea la niste retete sigure.

„Imaginati-va ca va uitati la ‘Necrutatorul’/’Unforgiven’ si deodata apar extraterestrii”, spune intr-un interviu unul dintre numerosii scenaristi ai filmului, Roberto Orci. Ar fi una dintre putinele dati cand nu se aplica regula „cu cat sunt mai multi scenaristii, cu atat mai slaba va fi povestea”.

A fost nevoie ca scenariul sa treaca prin mai multe maini mai ales pentru pariul major de a face in asa fel incat westernul si SF-ul sa culiseze fara hopuri. Povestea s-a scris din continue ajustari si, mai mult ca sigur, Steven Spielberg pe post de producator executiv a contat foarte mult nu doar pentru ca le-a aratat regizorului si scenaristilor nişte filme-far pentru istoria westernului, ci si pentru sfaturile pe care le-a dat.

Iar Jon Favreau, care spune ca s-a inspirat pe de o parte din „Diligenta”, „Butch Cassidy and the Sundance Kid” si filmele lui Sergio Leone, pe de alta din „Alien”, „Predator” si „Intalnire de gradul trei”, are momentul sau de omagiu la adresa lui Spielberg – cel al primei aparitii a navelor extraterestre pe nocturna oraselului cu trei case din Absolution, New Mexico, unde pana atunci eram in plin western si asteptam ca seriful Taggart (Keith Carradine ) sa-i faca pachet pe Jake Lonergan (Daniel Craig), banditul cautat pentru furt si crima, si pe Percy Dolarhyde (Paul Dano), beizadeaua colonelului Woodrow Dolarhyde, si sa-i trimita intr-un loc sigur unde sa fie judecati echitabil.

Acesta e unul dintre cele mai frumoase momente ale filmului (iar filmul nu duce lipsa de ele). Spre deosebire de J.J.Abrams care in „Super 8” prelua forma (in detrimentul fondului) filmelor sale preferate, Jon Favreau reda in „Cowboys si extraterestri” varianta digerata, metabolizata a cinefiliei sale.

Aparitia navelor spatiale – la inceput niste tacute globuri de lumina care se vad putin estompat, e la fel de frumoasa ca aparitia navelor spatiale din „Intalnire din gradul trei” dar, desi face trimitere clara la filmul lui Spielberg, sta sigura pe propriile picioare.

Jon Favreau e un regizor (fost actor) tot mai interesant. Faptul ca „stie cu filmul” se vadeste mai ales din faptul ca, desi recurge la clisee, filmul lui nu e deloc o simpla copie xerox. Nu are grija gaunoasa de a parea o productie clasica de gen astfel incat sa reuseasca sa trasneasca a imitatie de la o posta. (Sa faci western azi e aproape la fel de riscant cu a filma in alb-negru.).

Dar „Cowboys si extraterestri” pare gandit de niste oameni seriosi si are aceasta capacitate de a inspira incredere inca de la primele cadre (Matthew Libatique – „Pi”,”Requiem for a Dream”, „Iron Man 1 si 2”- e director de imagine). Are un ritm al sau pe care nu il pierde pe drum si care ii imprima tonul elegiac al unui western putin tomnatic, combinat cu un roadmovie spre un alt timp si gen cinematografic.

La inceput poate parea suspect ca, desi e o superproductie, nu e realizat in 3D. Dupa ce il vezi intelegi si de ce Favreau n-a dorit decat putine efecte speciale realizate pe computer si din ce cauza s-a tinut cat mai aproape de elementul „mineral”, traditional al cinemaului.

E vorba, fireste, despre faptul ca a dorit sa aduca un omagiu ambelor genuri – asa cum erau ele odinioara, si prin asta sa faca un film si nu, cum scria Rogert Ebert in cronica lui de intampinare, „niste efecte speciale cu actori in fata lor”. Chestia e ca reuseste sa te prinda in conventia de western corcit cu SF asa cum, de pilda, poti constata intr-o buna zi ca doua alimente care pareau din paradigme diferite merg, de fapt, foarte bine impreuna.

Lucrul pe care probabil a mizat Favreau e faptul ca, odata intrat in western, spectatorul se va racorda la modul de gandire al eroilor si va fi la fel de surprins cand navele spatiale vor aparea pe cerul Americii, tulburand cowboy-ii si indienii pana la a-i face sa se alieze impotriva „demonilor”.

Riscul major era, normal, ca filmul sa dea in parodie si sa ne aduca aminte de comediile lui Mel Brooks (sau nici macar de ele, pentru ca acestea erau gandite sa fie comedii). Dar asta nu se intampla in esenta, desi filmul atinge kitsch-ul in momentul in care apar si indienii.

Manufacturat pana la ultimul amanunt vestimentar sau de machiaj, gandit (mai ales in prima parte) pana la ultima replica – si poanta!, jucat (tot pe partea de western) pana la ultima spranceana ridicata (actorii sunt foarte buni – mai ales Harrison Ford si Paul Dano), vizualizat astfel incat sa se simta ghilimeaua, dar sa fie credibil si proaspat, acest aliaj de western cu SF curge bine, dar nu e fluent si pana la sfarsit reuseste si o „burta” mai lunga, si un deznodamant mai plat, si mici detalii ilogice.

Cea mai implinita e prima jumatate, cea de western – ea e si cea mai atent scrisa &lucrata. Or fi extraterestrii copiati dupa cei din anii 80, dar ei fac mai mult figuratie si nu imbogatesc SF-ul. Din contra, il trag spre Pamant prin faptul ca au venit si ei pentru aur (era epoca!) si, la fel ca orice om, vor trebui sa plateasca pentru lacomie.

Insuficient dezvoltata si de aceea neverosimila e participarea personajului Oliviei Wilde la poveste – o extraterestra care ia forma umana pentru a se alia cu pamantenii ca sa-i distruga pe extraterestrii rai. Nu e doar faptul ca nu ti se explica cine e, de fapt, aceasta extraterestra, dar idila ei cu cowboy-ul singuratic interpretat usor gomos de Daniel Craig pare din alt film.

Un amanunt lasat in suspensie ar fi putut schimba cu totul intriga – daca bratara pe care extraterestrii au fixat-o la mana lui Jake Lonergan e o arma atat de performanta (doboara o nava de vanatoare), de ce nu s-a organizat un plan de asediu in care aceasta sa fie elementul principal? (Greu omori un extraterestru cu o sageata dar, daca esti capetenie Chiricahua, regizorul iti face acest hatar.).

Deci mecanismul biela-manivela nu e omogen. Desi au pus cele doua genuri impreuna, scenaristii s-au epuizat cu westernul si au ratat ocazii grase de a face jonctiunea dintre western si SF nu doar prin prisma goanei dupa aur, ci si printr-o dezvoltare logica mai interesanta a intrigii.

De pilda, mi-ar fi placut sa vad mai multe exemple ale ciocnirii celor doua civilizatii – nu doar sa il aud pe Daniel Craig spunand ca nu mai vrea sa zboare, dupa ce a executat o saritura de pe cal pe o nava extraterestra demna de un western de epoca.

Nu era cazul? Ba era pentru ca, operand cu referinte cinematografice pe care cinefilii le cunosc si cu conventii in care ei sunt dispusi sa intre, filmul le datora aprofundarea puntii dintre cele doua paradigme pe care a reusit sa le apropie.

Oricum, daca poza atasata acestei cronici pare un colaj din doua cadre diferite, sa stiti filmul nu da aceasta impresie.

„Cowboys si extraterestri”/”Cowboys &Aliens” – regia Jon Favreau, cu: Daniel Craig, Harrison Ford, Olivia Wilde, Sam Rockwell, Paul Dana, Clancy Brown, Keith Carradine, Adam Beach. Premiera romaneasca – 26 august 2011