VIDEO Cronica de film: "Scufita Rosie" – si sub scufita nu e nimic

De pe lista cu cele mai „trendy” kitsch-uri ale momentului nu poate lipsi motivul fetei indragostite de un vampir/varcolac. Catherine Hardwicke il face harcea-parcea intr-un film in trena seriei „Amurg”, dar cu mult mai putina imaginatie si haz.

Catherine Hardwicke a regizat primul film din seria „Amurg” si mai mult ca sigur a ramas de aici cu o mica obsesie artistica pe care a incercat s-o lipeasca, firesc pe undeva, de basmul fratilor Grimm.

Probabil ca regizoarea a vazut excelentul film lui Neil Jordan din 1984, „The Company of Wolves”, unde britanicul dadea o consistenta, documentata si bine sustinuta estetic interpretare a basmului „Scufita Rosie”, pe care il interpreta psihanalitic ca pe momentul maturizarii sexuale a tinerelor fete. Interpretarea nu era noua la momentul respectiv, dar filmul era si e bun.

Desi „Scufita Rosie” trimite printre altele si la „The Company of Wolves”, nu regasim in el niciun fel de profunzime, ci o poveste phantasy lineara si simplista despre un sat din timpuri neprecizate (dar vechi) confruntat cu un lup ucigas care se dovedeste a fi varcolac, deci un membru al comunitatii care se transforma in lup si-i ucide pe ceilalti.

In multe filme americane de gen, nedatarea istorica macar aproximativa (desi, da, genul phantasy nu are legatura cu istoria) da mana libera unei combinatii kitsch mai mult sau mai putin „sofistificate” (dupa cum se descurca fiecare scenarist, regizor, scenograf etc) in care pot coexista bine-mersi aproape toate epocile.

Si nu doar epocile, ci si multe alte filme facute pana la momentul respectiv. In general, genul phantasy e un fel de receptacul (si uneori de lada de gunoi) pentru o gramada de filme, teme si motive.

Asa se intampla si acum. Parintele Solomon, interpretat de Gary Oldman, cel care se lupta cu varcolacii dar e victima propriei sale mistificari si intolerante, e uneori ca decupat din „Numele trandafirului”, iar alteori dintr-o parodie a „Numelui trandafirului”.

Daca Gary Oldman reuseste fara mari eforturi sa joace ingrosat si sa devina caricatura imaginii sale, tanara Amanda Seyfried, interpreta principala, in ciuda disponibilitatii ingenue, nu are ce juca.

Singurul lucru pe care filmul poate miza e umbra de intriga politista, facandu-ne sa ne batem capul impreuna cu eroina cine poate fi varcolacul si sa cautam odata cu ea vinovatul dupa ochi.

Filmul pierde totul din pricina scenariului care nici macar nu e in stare sa speculeze si sa adanceasca pana la capat interpretarile date basmului fratilor Grimm. Daca scenariul nu o face, ne-am fi asteptat ca macar regizorul sa poata construi o atmosfera mai aparte.

„Scufita Rosie” vazuta de Catherine Hardwicke e un fel mitologie repovestita pentru fetele de mall, cu personaje eliberate de orice rest de psihologie si cu replici folosite pe post de indicatoare pentru actiune.

Munca scenografilor de a construi un catun cat mai convingator si, mai ales, o casa cat mai expresiva pentru bunicuta interpretata de Julie Christie se naruie in fata unei povesti de o superficialitate frapanta.

Eroina desfasurandu-si mantia rosie umflata de vant pe munti inzapeziti, filmata in plan indepartat, in vreme ce pe fundal curge muzica moderna e imaginea emblematica a kitsch-ului modern despre care vorbeam mai sus.

Totusi, o calitate tot are filmul: in comparatie cu el, seria „Amurg” pare mai stralucitoare.

„Scufita Rosie”/”Red Riding Hood”- de Catherine Hardwicke, cu: Amanda Seyfried, Gary Oldman, Billy Burke, Shiloh Fernandez, Max Irons, Virgina Madsen, Lukas Haas, Julie Christie. Premiera romaneasca – 8 aprilie 2011.