VIDEO Cronica de film: "The Way Back", cronica unei salvari anuntate

Cel mai recent film al lui Peter Weir, in care Dragos Bucur si Alexandru Potocean au roluri importante, nu va intra pe marile ecrane din Romania – desi a fost prezentat recent in cadrul TIFF-ului. DVD-urile cu el sunt, insa, in magazine. Filmul reconstituie o odisee reala petrecuta in 1941, iar actorii romani se descurca foarte bine.

Jucand roluri unul de sarb, celalalt de polonez, Dragos Bucur si Alexandru Potocean nu au fost lasati sa-si lucreze accentele astfel incat sa sune cat mai „British”. Nu era nevoie. Daca nu te uiti la ecran, atunci cand auzi „But I don’t eat fish” spus cu intonatie romaneasca il recunosti imediat pe Dragos Bucur.

Acesta ar fi cam singurul element neaos la actorii romani. Amandoi sunt exact ce trebuie in film si nu par nici timorati, nici dati pe spate de faptul ca le sunt parteneri lui Ed Harris, Colin Farrell, Saoirse Ronan, Jim Sturgess si Gustaf Skarsgård. Dimpotriva, sunt retinuti, relaxati si eficienti.

Revenirea lui Peter Weir la cinema dupa o pauza de sapte ani (precedentul sau film fusese „Master and Commander: La capatul Pamantului”/”Master and Commander: The Far Side of the World” se face cu o poveste reala – adaptarea cartii autobiografice „The Long Walk”, scrisa de Sławomir Rawicz si publicata in 1956.

Decedat in 2004, Sławomir Rawicz a fost un ofiter polonez evadat din Gulag in 1941 impreuna cu alti tovarasi, si care a strabatut impreuna cu acestia 6500 de kilometri traversand Mongolia, Desertul Gobi, Tibetul si Himalaya, pana in India. La capatul celor 11 luni, din grupul de sapte persoane au supravietuit trei. Dupa aparitia sa, cartea a fost contestata de unele voci care au infirmat adevarul spuselor lui Rawicz.

Povestea era cinematografica si avea datele necesare pentru a tenta un cineast: o structura clasica, o tema cu miza si priza – nevoia de libertate care ii da omului puteri supraomenesti, aura data de veridicitatea evenimentelor, personaje puternice care strabat mii de kilometri de peisaje extraordinare fara ca natura frumoasa si salbatica sa-i ingenuncheze, umanitatea personajului principal motivat de dorinta de a ajunge la sotia care l-a turnat numai pentru a o elibera de sentimentul de vina.

Aceeasi poveste continea in ea si propriile riscuri: schema tip „10 negri mititei”, exploatata suficient in cinema si care poate da intr-un fel de joc in care spectatorul pariaza pe cine urmează să moară; imaginea lagarului de prizonieri din al doilea razboi mondial incarcat cu stereotipuri (prizonierul smecher, care isi castiga existenta exploatandu-i pe altii, prizonierul cu suflet mare, care isi cedeaza portia de mancare, lasul samd); riscul de a plictisi spectatorul cu un roadmovie previzibil si in care nu se intampla multe.

Mai ales ca spectatorul afla din start deznodamantul, oferindu-i-se pe cartoanele de deschidere toate informatiile necesare: locul si momentul actiunii, precum si – mai ales -, faptul ca o parte dintre fugari s-a salvat.

Daca tragem linie si adunam/scadem, iese un film abordat frontal si profesionist, cu putine puncte subrede pentru ce si-a propus. Nu e un film de Oscar (o fi bine?, o fi rau?), dar Ed Harris face un rol solid in care e memorabil mai ales fizic (are foarte putine momente cand e putin patruns de tragism), imaginea lui Russel Boyd da amplitudine spatiilor largi evidentiindu-i pe eroi ca pe niste fapturi fragile dar animate de o mare vointa, iar scenariul reuseste sa depaseasca o prima jumatate mai plata si sa se deschida, odata cu inaintarea eroilor in peisaj, eliberandu-se si limpezindu-se odata cu ei.

Dragos Bucur si Alexandru Potocean sunt, ca si celelalte personaje, portretizati printr-o trasatura anume. Primul e mereu pus pe glume si mistouri (ipostaza care i se potriveste), iar celui de-al doilea ii place sa deseneze (imortalizand in creion cateva situatii si personaje din film, folosite la un moment dat pe post de aduceri aminte ale etapelor calatoriei).

Poate pentru ca sunt romani si intre ei circula altfel umorile, scenariul le da ocazia sa aiba mai multe scene singuri. Se poate intampla ca in acele momente sa uiti ca ii vezi intr-un film strain, iar buna lor comunicare si faptul ca personajele lor glumesc unul cu celalalt te poate face sa-ti inchipui un fel de comentariu ‘metatextual’ in care cei doi romani se distreaza de prezenta lor inedita in filmul lui Peter Weir.

(In contextul unui film de genul „10 negri mititei”, devine interesant pentru spectatorul roman sa presupuna cat de mult vor rezista actorii romani sau daca vor fi scosi repede din scena. Ei bine…., dar mai bine vedeti filmul.).

Cel mai neimplinit element al filmului e, din pacate, Colin Farrell, prost distribuit in rolul unui cutitar rus, alunecos si coleric. Din dorinta, probabil, de a avea inca o vedeta si de a vinde filmul cum trebuie, regizorul l-a inghesuit pe Farrell (identificat deja cu spiritul irlandez sau, oricum, cu cel occidental) in pielea unui smecher rus, iar rezultatul e un personaj neautentic din start si jucat gros mai tot timpul.

„The Way Back” (tradus pe DVD-urile romanesti in „Drumul de intoarcere”) te duce cu gandul la „Cold Mountain”, film pe care regretatul Anthony Minghella l-a filmat in mare parte in Romania si care se ocupa tot de o intoarcere din razboi, dar pe care o vedea din punctul de vedere al femeii (Nicole Kidman) care se maturizeaza asteptandu-si iubitul (Jude Law).

Faptul ca tanarul Janusz (Jim Sturgess) are nevoie de libertate ca de aer si devine claustrofob in orice spatiu inchis e sugerat de imaginea care il ajuta sa lupte si in care se vede apropiindu-se de balustrada unei case de lemn, pe care se află un ghiveci cu o floare. Cand eroul s-a eliberat, avem imaginea completa, petrecuta peste ani: mana se intinde spre balustrada si ia o cheie cu care descuie usa de la intrare.

In realitate, Sławomir Rawicz s-a casatorit pe urma cu o englezoaica si s-a stabilit in Anglia. Dar ce mai conteaza? Chiar si cu o iluzie la capat, drumul merita osteneala.

„The Way Back” – regia Peter Weir, cu: Ed Harris, Jim Sturgess, Saoirse Ronan, Colin Farrell, Dragos Bucur, Alexandru Potocean, Gustaf Skarsgård, Mark Strong.