Sari direct la conținut

VIDEO Elena Lasconi, interviu cu Mihai Gâdea: A ciocnit o prună cu vedeta Antenei 3 și i-a prezentat cățelușa Hermesina. „România e super pregătită pentru un președinte femeie”

HotNews.ro
VIDEO Elena Lasconi, interviu cu Mihai Gâdea: A ciocnit o prună cu vedeta Antenei 3 și i-a prezentat cățelușa Hermesina. „România e super pregătită pentru un președinte femeie”
Elena Lasconi, interviu cu Mihai Gâdea / Sursa foto: captură video Antena 3

„Mi-aș dori să fiu președintele care unește și sunt sigură că pot să fac asta. Sunt sigură, uită-te la mine”, i-a spus lidera Uniunii Salvați România (USR) prezentatorului Antena 3, Mihai Gâdea, într-un interviu realizat la Câmpulung și difuzat luni seară, în timpul căruia Elena Lasconi și-a prezentat casa și în care a povestit o serie de aspecte din viața ei.

„Poți să fii orice vrei în viață, important e să fii tu. Tot ce am realizat în viața asta, am realizat pentru că nu am renunțat. Nu mai vreau să aud placa asta, că ‘nu se poate’. Cum să nu se poată, când ai miliarde care vin din din fonduri europene?”, mai afirmă Elena Lasconi, în interviu.

„Sunt loială, nu sunt o trădătoare și iubesc asta”, adaugă lidera USR, care l-a primit pe Mihai Gâdea în locuința ei și i-a prezentat cățelușa, Hermesina. Ulterior, cei doi „au ciocnit” o prună ruptă pe jumătate, potrivit imaginilor difuzate de Antena 3.

„Te pup, Mihai! Cum ai ajuns până aici? Ăsta este un cățel care nu știe mașinile. Hermesina”, mai spune Lasconi, care îi prezintă moderatorului Antena 3 și povestea casei, despre care dă de înțeles că a fost achiziționată pe baza unui credit de nevoi personale.

„În urmă cu 21 de ani s-au dat pentru prima dată creditele de nevoi personale”, își amintește șefa USR, menționând că „toți banii pe care i-am făcut i-am investit aici”.

Potrivit declarației de avere din 27 iunie 2024, ea deține o casă de 98 de metri pătrați în Câmpulung, cumpărată în 2005. Acolo mai are un teren intravilan de 5000 de metri pătrați, achiziționat în același an.

În interviu, Elena Lasconi mai povestește că a vrut să aibă trei copii. A pierdut prima sarcină și spune că „a fost supărată pe Dumnezeu”. La a doua sarcină, a avut-o pe Oana.

Despre copilăria ei, lidera USR, care este și candidata partidului în alegerile prezidențiale de anul acesta, a afirmat că „eu nu am simțit sărăcia, deși ea exista”.

Elena Lasconi abordează și teme politice, spunând că „fondurile europene nu-ți pică în cap” și că „trebuie să muncești” pentru a putea beneficia de ele.

În ceea ce privește cursa pentru fotoliul de la Cotroceni, ea afirmă că Mircea Geoană „se dă independent” și că acesta „încearcă să își pună o mască”. „Cred că trebuie să fac asta, să mă lupt”, a menționat lidera USR.

Ea mai susține că a discutat cu mai mulți membri ai PNL, care și-ar dori o alianță cu USR. „Evident că vor cu noi, nu cu PSD”, a adăugat Lasconi.

„România e super pregătită pentru un președinte femeie”, se declară ea convinsă. „Mă aștept la orice, pentru că miza e foarte mare”, a precizat lidera USR, adăugând că „promisiunea mea fundamentală este să unesc poporul”.

Anterior în cursul zilei de luni, hotelul Continental din Timișoara, unde Lasconi era cazată începând de vineri, a fost evacuat, după ce un apel la numărul de urgență 112 a anunțat plasarea unui dispozitiv exploziv la această unitate aflată în apropierea centrului orașului. „E cel puțin ciudat ce se întâmplă, dar să sperăm că este doar o alarmă falsă cu bombă”, a spus Elena Lasconi, într-un scurt videoclip postat ulterior pe rețelele de socializare.

INTERVIURILE HotNews.ro