Sari direct la conținut

VIDEO Hezbollah a atacat sediul Mossad de lângă Tel Aviv cu o rachetă balistică. „O premieră”, spune Israelul, care a lansat un nou raid în Liban

HotNews.ro
VIDEO Hezbollah a atacat sediul Mossad de lângă Tel Aviv cu o rachetă balistică. „O premieră”, spune Israelul, care a lansat un nou raid în Liban
O rachetă interceptoare israeliană, lansată pentru a lovi rachetele lansate din Liban. Vedere din Haifa. FOTO: Jamal Awad / Xinhua News / Profimedia

Este pentru prima dată de la începutul atacurilor Hezbollah asupra Israelului, din octombrie anul trecut, când o rachetă a grupării libaneze a ajuns în zona orașului Tel Aviv, din centrul țării, scrie cotidianul Times of Israel, care precizează că proiectilul a fost interceptat. Miercuri, Israelul a lansat un nou atac în sudul Libanului, vizând ținte Hezbollah.

Gruparea libaneză Hezbollah și-a asumat responsabilitatea pentru un atac cu rachete asupra Israelului, miercuri dimineață, afirmând că a țintit sediul Mossad de lângă Tel Aviv cu o rachetă balistică „Qader 1”.

Hezbollah a spus că atacul este un răspuns la explozia dispozitivelor de comunicații, precum și la atacurile israeliene care au asasinat comandanți de top ai grupării.

Sirenele de avertizare au sunat în Tel Aviv, când o singură rachetă sol-sol a fost interceptată de sistemele de apărare antiaeriană după ce a fost detectată trecând dinspre Liban, a declarat armata israeliană.

Nu au fost raportate pagube sau victime, iar armata a declarat că nu au fost modificate instrucțiunile de apărare civilă pentru zona centrală a Israelului.

„Este pentru prima dată când o rachetă Hezbollah a ajuns în regiunea Tel Aviv. Ea a fost interceptată” de armata israeliană, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al armatei.

Israelul spune că racheta se îndrepta spre zonele civile

Purtătorul de cuvânt internațional al IDF, Nadav Shoshani, a declarat că racheta se îndrepta spre zonele civile ale orașului, iar Israelul a răspuns cu un atac împotriva lansatorului.

„Sediul Mossad nu se află în acea zonă, ci este puțin mai la est și mai la nord de acea zonă. Racheta lor a declanșat alerte în Netanya și Tel Aviv, de-a lungul liniei de coastă”, a declarat Shoshani.

„Hezbollah încearcă cu siguranță să escaladeze situația”, a spus el, adăugând că țara tratează toate atacurile împotriva cetățenilor săi ca pe o amenințare egală, indiferent dacă sunt în Haifa sau Tel Aviv.

Sirenele de avertizare au sunat și în alte zone din centrul Israelului, inclusiv în orașul Netanya.

Armata israeliană a declarat că o dronă care traversa teritoriul israelian din Siria a fost de asemenea interceptată de avioane de luptă la sud de Marea Galileii.

Autoritățile israeliene au mai declarat că regiunea Galileea din nordul Israelului a fost lovită miercuri dimineață de tiruri puternice de rachete ale Hezbollah.

Într-o salvă au fost trase aproximativ 40 de rachete. Unele au fost interceptate în aer, altele au lovit zone deschise sau au penetrat apărarea aeriană în zone populate, au declarat autoritățile.

În orașul israelian Safed, a fost lovită o instituție de asistență socială, dar nu au existat răniți, au declarat autoritățile.

Atacuri masive israeliene

Mișcarea Hezbollah, susținută de Iran, a lansat sute de rachete și proiectile asupra Israelului în ultimele zile, pe măsură ce lunile de conflict de la granița cu sudul Libanului s-au intensificat brusc.

Armata israeliană a lansat săptămâna aceasta o serie de raiduri masive, vizând liderii Hezbollah și lovind sute de ținte în interiorul Libanului. Marți, un atac asupra Beirutului l-a ucis pe comandantul Hezbollah, Ibrahim Qubaisi, care conducea forța de rachete a grupării.

Bilanțul atacurilor israeliene este unul uriaș. Ofensiva Israelului de luni dimineață a ucis 569 de persoane, inclusiv 50 de copii, și a rănit 1.835 în Liban, a declarat ministrul Sănătății Firass Abiad la postul de televiziune Al Jazeera Mubasher.

În cursul nopții de marți spre miercuri, avioanele de luptă israeliene au efectuat un nou val de lovituri împotriva țintelor Hezbollah din Liban.

Forțele de apărare israeliene au spus că țintele au inclus agenți Hezbollah și zeci de depozite de arme care stochează rachete de croazieră, lansatoare pentru rachete de precizie și alte infrastructuri.

„Libanul este pe marginea prăpastiei”

Noua ofensivă împotriva Hezbollah a alimentat temerile că războiul dintre Israel și Hamas din Gaza se extinde de fapt în întreaga regiune.

Consiliul de Securitate al ONU a anunțat că se va reuni miercuri pentru a discuta despre conflict.

„Libanul este pe marginea prăpastiei. Poporul libanez, poporul israelian și poporul lumii nu-și pot permite ca Libanul să devină o altă Gaza”, a declarat secretarul general al ONU, Antonio Guterres.

În jur de o jumătate de milion de persoane au fost strămutate deja în interiorul Libanului, a declarat ministrul libanez de externe, Abdallah Bou Habib. Acesta a spus că prim-ministrul Libanului speră să se întâlnească cu oficiali americani în următoarele două zile.

În Beirut, mii de persoane strămutate care au fugit din sudul Libanului s-au adăpostit în școli și alte clădiri.

Ministrul israelian al apărării, Yoav Gallant, a declarat că atacurile au slăbit Hezbollah și vor continua. Hezbollah „a suferit o serie de lovituri la nivelul comenzii și controlului său, al luptătorilor săi și al mijloacelor de luptă. Toate acestea sunt lovituri grave”, a declarat el trupelor israeliene.

INTERVIURILE HotNews.ro