Sari direct la conținut

VIDEO INTERVIU Balerina Marina Minoiu: În Danemarca, metroul merge fără mecanic, politicienii sunt foarte normali, iar regina este extrem de modestă/ Cum se obține succesul la Danish Royal Ballet

HotNews.ro
Marina Minoiu, Foto: Hotnews
Marina Minoiu, Foto: Hotnews

A plecat din țară supărată, după un scandal la Opera Națională București, despre care nu mai vrea să își amintească. A fost decisă să o ia de la capăt într-o țară nordică ”mult mai liniștită, unde nimeni nu te deranjează”. Marina Minoiu este una dintre balerinele române de mare succes și dansează, de patru ani, la Teatrul Regal din Copenhaga.

Nu regretă decizia de a pleca din țară, deși recunoaște că nu i-a fost ușor să o ia de la zero și nici să se adapteze rapid la vremea ori la întunericul din timpul iernii. S-ar reîntoarce acasa doar dacă ar construi o școală de balet ”așa cum trebuie”, însă vine la București de fiecare dată cu drag, ca sa își vadă familia sau să participe la vreun eveniment important de balet. Șarmantă și modestă, ea a povestit pentru HotNews, care au fost lucrurile care au șocat-o atunci când a ajuns în Danemarca și cum s-a adaptat la o cultură și o mentalitate total diferite de ale noastre. Marina Minoiu a venit la București pentru a susține o inedită Oră de balet – in avanpremiera Galei ”Carmen Sylva” – care va avea loc in ianuarie, anul viitor.

Imagine si montaj: Alexandru Rădulescu și Cătălin Voicu

Marina Minoiu: ”De fiecare dată, când mă reîntorc acasă regăsesc o țară agitată, cu un ritm foarte alert – de la controlul de pașapoarte de pe aeroport până la traficul de zi cu zi. Copenhaga este o țară mult mai liniștită, mult mai calmă, nu există nebunia asta de zi cu zi pe care o simți în România. Când am venit acasă, mi-am spus: wow! Până acum nu realizasem acest lucru, cum e energia, cum e Bucureștiul, cum suntem noi, ca nație – suntem latini, totuși, nu suntem nordici și avem sângele care ne fierbe în vene de dimineață și până seara. Acolo, oamenii poate nu sunt la fel de pasionali ca noi, dar mult mai raționali, au un alt tip viață – acolo nu auzi claxoane, nu te deranjează nimeni. Sunt două extreme.

În Danemarca, totul merge ceas. Regina e extrem de modestă, politicienii sunt cu picioarele pe pământ

Marina Minoiu: ”La Copenhaga, merg cu bicicleta când este vremea frumoasă sau cu metroul, foarte rar cu mașina. Acolo, totul merge ceas și nu te deranjează nimeni, cu excepția vremii. Ce mă mai deranjează în Danemarca? Întunericul! Începând cu luna noiembrie, este noapte de la ora trei și jumătate după-amiaza și ține până a doua zi, la ora opt. Adaptarea la întuneric și la clima de acolo e un proces mai complicat, cel puțin așa a fost în cazul meu. Politicienii sunt foarte normali și cu picioarele pe pământ. Merg cu metroul sau cu bicicleta, inclusiv Regina Danemarcei (care vine la spectacolele noastre) e o femeie extrem de modestă, nu are orgoliul acesta că este cine este…un exemplu, e și o mare iubitoare de artă.

Nu a fost o fericire decizia de a pleca din țară!

Marina Minoiu: ”Nu a fost o fericire decizia de a pleca din țară, dar cu trecerea timpului realizezi că nu poți rămâne ancorat în trecut. Tot ceea ce ți se întâmplă, cu bune, cu rele e menit să te ajute în viață, să te ajute cumva. Probabil că acesta a fost drumul meu, că s-a terminat la București, asta a fost! La Teatrul Regal știam de la început pentru ce am aplicat: pentru ansamblu, dar am avut rol solistic din primul spectacol pentru că știam, totuși, ce am făcut. Poți să ajungi mai ușor sus, în funcție de ce persoană ai în față să te ducă pe acel drum. Poți să ai oameni care te propulsează foarte rapid și poți să ai oameni care să te țină pe loc mai mult timp.

Filmarea a fost realizată la Commons Romană.

Marina Minoiu: ”Pentru mine, să ajung acolo, a fost ceva nou – neavând români în jurul meu. A fost ceva diferit, interesant, am fost primită foarte bine de către colegi și chiar dacă nu știu atât de mult despre România (unii cunosc mai multe lucruri despre țara noastră, alții știu mai puțin) au respectat și au apreciat locul de unde am venit. Mulți au auzit, bineînțeles, de Dracula – deși eu le-am explicat că asta vine mai ales de la americani și nu este chiar așa Am plecat din țară nemulțumită, a fost o decizie pe care a trebuit să o iau la momentul respectiv și am plecat pentru că am vrut să îmi duc mai departe cariera, așa cum cred eu că vreau să îmi urmez visul ca balerină și ca artist , dar acomodarea nu a fost una foarte ușoară, pentru că am ajuns pe un tărâm nou, cu o altă mentalitate mult mai deschisă decât ceea ce este la noi. Vizitasem Copenhaga cu un an înainte și am zis în treacăt, la un moment dat, că este orașul în care mi-ar plăcea să trăiesc, neștiind ce se va întâmpla. Și a fost un plus pentru mine că mi-a plăcut foarte mult orașul și când am fost prima dată la Copenhaga, au fost lucruri cu care m-am conectat. Și asta a fost un ajutor. Însă după câteva luni, când ești singur și trece entuziasmul ăla că ești într-o țară străină și trebuie să te acomodezi cu cultura, cu modul lor de viață, cu programul, cu clima, inclusiv cu stilul din companie – noi, în România, mergem foarte mult pe școala estică, pe școala rusească, iar ei au propriul lor stil danez de lucru și sunt diferențe foarte mari.

Cum arată o zi din viața Marinei Minoiu

Marina Minoiu:”Dimineața mea începe la ora șapte, iau micul dejun și apoi merg la teatru. Antrenamentul zilnic începe la ora 10.00. Dacă este frumos afară, iau bicicleta și ajung într-un sfert de oră. Dacă este iarnă, iau metroul. În Danemarca, metroul folosește o tehnologie avansată, nu este condus de niciun om. Când am mers prima dată cu metroul, chiar m-am uitat de două ori să văd daca nu există, intr-adevăr, o persoană care să conducă metroul…sunt lucruri de care te lovești. Altceva care m-a șocat a fost o libertate de exprimare și a presei care în România ar fi tabu. Mi-am spus: ok, nu mai sunt acasă dar trebuie să mă acomodez. Când este vânt (și e probabilitatea destul de mare), mersul cu bicicleta e foarte dificil. Practic, pedalezi împotriva vântului și nu poți înainta aproape deloc. Este exact ca în desenele animate.

Cum sunt danezii?

Marina Minoiu: ”Colegii mei sunt foarte deschisi și drăguți. Toată lumea își vede de treabă, nu am simțit că ar exista bârfe și dacă nu faci așa cum trebuie, ești taxat. Danezii ies foarte mult cu prietenii, așa se socializează. Lor le place foarte mult să își invite prietenii în oraș. Fiind întuneric o mare parte din zi (din noiembrie și până în ianuarie), au cultura iluminatului interior – au o lumină foarte joasă, dar au un confort și o stare de bine. Este o cultură a lor și investesc foarte mult îm decorațiuni interioare. În casa unui danez o să întâlnești întotdeauna lumânări, bibliotecă mare cu cărți, plante, lemn, pături – este un stil de viață al lor.

Spectacol inedit, în ianuarie 2020

Marina Minoiu: ”Mă întorc în Bucureşti cu drag de fiecare dată. Am venit la Ora de balet şi pentru a vorbi despre minunata Gală de balet „Carmen Sylva”, care o celebrează, prin îmbinarea în lumea dansului a diferitelor domenii ale artei, pe regina noastră Elisabeta – Carmen Sylva. Va fi o întâlnire pe care publicul bucureştean, atât de cald, o merită: cu balerini care vor veni de pe marile scene ale Europei – English National Ballet, Staatsballet Berlin, Mihailovschi, Danish Royal Ballet. Plus acele momente foarte frumoase în care Ana Silvestru şi Rafael Butaru vor avea oferi muzică live.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro