VIDEO Medic de familie: „Ma apuca groaza daca va merge tot asa”. Presedintele CNAS: „Nu neg acest aspect”. Cum va arata prima zi in care cardul electronic de sanatate va fi obligatoriu?
Incepând cu 1 mai 2015, cardul electronic de sănătate va deveni obligatoriu. Este o schimbare foarte importantă în sistemul medical, avantajele introducerii lui sunt evidente – în primul rând, monitorizarea clară a cheltuielilor – dar cu condiţia ca sistemul să funcţioneze bine. Deocamdată asta nu se întâmplă.
Un furnizor de softuri medicale cu peste 2500 de medici clienţi susţine, prin vocea managerului de operaţiuni Dan Dobrescu, că doar în ultimele zile au primit din partea sistemului informatizat al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (SIUI) 67.436 de erori de tipul “Validarea cardului nu s-a putut efectua. Vă rugăm încercaţi mai târziu”. „Este foarte posibil ca sistemul să răspundă greu, nu neg acest aspect”, a declarat preşedintele CNAS, Vasile Ciurchea, pentru HotNews.ro.
Dr. Ileana Pelizaru, medic de familie într-o comună din judeţul Neamţ, ne-a spus că „în această săptămână conexiunea cu serverul CNAS nu a funcţionat aproape deloc dimineaţa. Începe să funcţioneze inconstant, la noroc adică, doar după ora 13.30 – 14.00. După-amiezele, adică după 5-7, funcţionează foarte bine. Drept este şi că zilele acestea noi toţi, medicii de familie, am început pe ultima sută să validăm carduri”.
Un medic de familie din judeţul Buzău spune că „din februarie, de când am demarat procedurile de validare electronică, şi până pe 27 aprilie totul a mers şnur. Dar astăzi nu am putut valida serviciile medicale şi niciun card. Mă apucă groaza dacă va merge tot aşa”. Informaţii similare am primit şi de la medici din judeţele Dolj, Timiş, Alba sau din Bucureşti.
Preşedintele CNAS, Vasile Ciurchea, „nu neagă dar nici nu susţine pentru că problema este din cauza lor. Dacă ar funcţiona online nu ar fi nicio problemă. Dar fiecare furnizor de servicii are un soft pe care medicii îl folosesc ca interfaţă cu SIUI.”
Dar Cătălin Petrencic, medic de familie în comuna Mânăstirea, demonstrează printr-un filmuleţ că majoritatea activărilor durează cel puţin 4 minute chiar şi atunci când ele se derulează online. În ianuarie 2015, Mihai Bejat, directorul IT al CNAS, declara pentru HotNews că activarea unui card electronic de sănătate „durează 30 de secunde„.
Şi Dan Dobrinescu, managerul de operaţiuni al unei companii furnizoare de softuri medicale, spune că „am încercat să facem două simulări de lucru în regim live, cu toţi medicii mergând cu validarea [cardurilor] în timp real şi semnare în timp real, iar blocajul sistemelor este aproape total. Dacă lăsăm pe toată lumea să lucreze live începând de luni, e posibil ca activitatea să fie paralizată”. Din cauza funcţionării greoaie a crescut îngrijorător şi numărul de carduri electronice blocate. Procedura birocratică de deblocare este laborioasă şi trebuie executată chiar de medicul care a încercat să valideze cardul.
Funcţionarea greoaie a SIUI creează probleme şi clinicilor. Dr. Răzvan Vintilescu, directorul unei clinici private din Bucureşti, se pregăteşte de peste o lună pentru aceste zile. Cu toate acestea “trebuie să fac zeci de încercări ca să mă conectez la serverul CNAS. Dacă ai 10 pacienţi şi o întârziere de şase minute la fiecare pacient, asta înseamnă că la 40 de pacienţi vom avea zilnic o întârziere de cinci ore”. Pentru o clinică privată asta înseamnă cozi mari în faţa cabinetelor medicilor şi, cel mai probabil, pacienţi pierduţi.
„Privit aşa, omul are dreptate”, spune preşedintele CNAS, Vasile Ciurchea. „Sunt dispus să trimit IT-işti de la CNAS şi să găsim soluţii. E adevărat că nu pot trimite la toţi furnizorii de servicii medicale în acelaşi timp”.
Nici cei 800.000 de pacienţi care încă nu au primit cardul electronic nu sunt foarte fericiţi. Cristian Cojocaru, unul dintre pacienţii care nu au primit cardul, povesteşte: “Am încercat să sun la numerele de telefon ale Casei OPSNAJ la care sunt eu asigurat. La toate numerele de la care aş putea solicita o informaţie despre ce se întâmplă cu cardul meu nu a răspuns nimeni”. La Casa OPSNAJ Bucureşti asiguraţii au fost nevoiţi miercuri să stea la cozi de cel puţin o oră pentru a-şi ridica cardul de sănătate.
Preşedintele CNAS, Vasile Ciurchea, spune că a găsit o soluţie pentru aceste cazuri: „Pentru cei care încă nu au primit cardul şi sunt asiguraţi se va vedea în sistem dacă a fost tipărit cardul sau nu. Şi dacă a fost tipărit atunci îi vom da servicii medicale, pe care le vom monitoriza şi le vom deconta”.
Preşedintele CNAS a mai declarat pentru HotNews că obligativitatea cardului electronic de sănătate nu va fi amânată şi că, în data de 1 mai, va fi asigurată permanenţa în toate casele de asigurări din ţară pentru activitatea cu publicul.
De fapt luni, 4 mai, va fi ziua de foc pentru SIUI, un sistem informatic care a costat peste 120 de milioane de Euro şi a fost implementat de un consorţiu format din Siveco, subcontractant al HP România, cu asistenţa de specialitate a STS. Subsistemul prin care se validează cardurile electronice de sănătate a costat 20 de milioane de euro. DNA a deschis cel puţin un dosar în care sunt implicate anumite componente din evoluţia acestui sistem în ultimul deceniu, 2003-2004 fiind momentul organizării primelor licitaţii.
UPDATE: Siveco precizeaza, intr-un comunicat transmis Hotnews, ca „in proiectul CEAS [cardul electronic de sanatate, n.red.], contractorul a fost consorțiul format din companiile HP (lider) și Novensys (partener). SIVECO Romania a avut rolul de subcontractor, furnizând serviciile aferente utilizatorilor CNAS/CJAS (cum ar fi generarea și urmărirea listelor de posesori de carduri, validarea operațiunilor semnate cu cardul etc) și implementarea în aplicațiile locale ale medicilor și farmaciștilor, distribuite de CNAS, a funcționalităților de utilizare a cardului. Alte componente importante, cum sunt cititorul de card și Unitatea de Management a sistemului sunt gestionate de alte companii. Disfuncționalitățile semnalate în articolul dvs. nu privesc aplicațiile și serviciile furnizate de compania noastră”.