VIDEO O mașină Enigma, folosită de naziști să transmită mesaje codate, descoperită de scafandri în Marea Baltică
O maşină de criptat „Enigma”, legendara mașină folosită de naziști în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial pentru a cripta informații, găsită recent în Marea Baltică, a fost predată vineri unui departament german de specialitate pentru a fi restaurată, scrie AFP.
Această rară mașină electromecanică portabilă, care face obiectul multor filme și romane de spionaj de zeci de ani, trebuie mai întâi desărată înainte de a fi restaurată de Muzeul Arheologic din Schleswig-Holstein, o regiune de stat din nordul Germaniei.
„Presupunem că va dura aproximativ un an”, a spus șeful Biroului Arheologic din Schleswig-Holstein Ulf Ickerodt, care intenționează apoi să îl poată expune într-un muzeu regional.
Maşina de criptat a fost descoperită în noiembrie în golful Gelting de o echipă de scafandri care efectuează operaţiuni de identificare şi recuperare a plaselor de pescuit abandonate ce pun în pericol vieţuitoarele maritime pentru organizaţia World Wildlife Fund (WWF).
La început, scafandrii au crezut că au găsit o simplă maşină de scris. Dar arheologul Florian Huber a înţeles rapid că este vorba despre o descoperire excepţională.
„Am făcut câteva descoperiri ciudate şi incitante în ultimii douăzeci de ani. Dar nu am visat niciodată să găsesc într-o zi una dintre legendarele maşini Enigma”, a comentat dr. Huber.
Maşinile „Enigma” îi ajutau pe nazişti să cifreze şi să descifreze mesajele cu scopul de a putea comunica informaţii secrete în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Dar experţii britanici în criptografie, conduşi în special de celebrul matematician Alan Turing, au reuşit să decripteze aceste coduri, ceea ce le-a permis Aliaţilor să dobândească un avantaj în lupta navală pentru controlul Oceanului Atlantic.
Cu puţin timp înainte de capitularea germană în mai 1945, echipajele de pe aproximativ 50 de submarine au urmat ordinul de a-şi scufunda navele pentru a evita capturarea lor de către Aliaţi. Atunci ar fi putut ca maşina „Enigma”, descoperită de scafandri, să ajungă pe fundul mării, estimează dr. Huber.
Aparatul va ajunge la Muzeul de Arheologie din Schleswig. Se estimează că au mai rămas câteva sute în lume, unele dintre ele se vând cu zeci de mii de euro la licitaţii, potrivit News.ro.