Skip to content

VIDEO Nicușor Dan, dialog cu oamenii care au protestat la Cotroceni față de numirile de la Parchete: „Am de o sută de ori mai multe informaţii”

Mai multe organizații civice au protestat vineri seară în fața Palatului Cotroceni, nemulțumite de propunerile făcute de ministrul Justiției, Radu Marinescu, pentru conducerea Parchetului General, DNA și DIICOT. Manifestanții i-au cerut președintelui Nicușor Dan să nu semneze decretele de numire.

„Suntem în fața Palatului Cotroceni să-i arătăm lui Nicușor Dan că urmărim cu atenție numirile pe care le face la Parchetul General, DNA și DIICOT”, a transmis organizația non-profit Declic.

În cursul serii, președintele Nicușor Dan a ieșit din Palatul Cotroceni și a discutat cu manifestanții. Șeful statului a spus că își va asuma deciziile pe care le va lua în privința numirilor din sistemul de parchete.

„Procurorii pe care îi voi semna vor avea girul meu”

„Ce pot eu să vă spun este că numirile pe care le voi semna mi le voi asuma, adică procurorii care vor fi semnaţi de mine vor avea girul meu”, a spus şeful statului.

„Am de o sută de ori mai multe informaţii decât aveți dumneavoastră”, a mai spus şeful statului. 

„Veţi vedea rezultatele acestor numiri probabil în şase luni de la momentul în care îi vor fi numiţi, pentru că oamenii ăştia trebuie să vină, să cunoască instituţia şi să lucreze cu oamenii pe care îi găsesc acolo. De asemenea, ce pot să vă spun este că periodic mă voi întâlni cu ei, cu şefii acestor instituţii”, a completat Nicuşor Dan.

Întrebat de un participant la protest dacă împărtășește îngrijorările societății civile legate de propunerile făcute pentru conducerea parchetelor, Nicușor Dan a spus că nu poate comenta individual fiecare nume.

„Din păcate nu pot să vă răspund persoană cu persoană, pentru că m-aș antepronunța și ar fi nelegal”, a spus șeful statului.

Un bărbat din mulțime l-a întrebat pe președinte: „Ne împărtășiți îngrijorarea?”.

Nicușor Dan i-a îndemnat pe protestatari să discute cu persoane din sistemul judiciar.

„Eu vă încurajez, în afară de a vă informa din presă, să discutați cu persoane din sistemul de justiție”, a spus el.

„Am discutat”, i-a răspuns o femeie din mulțime.

„Spuneți-mi zece procurori din spațiul public. Știți?”, a replicat președintele.

La solicitarea unei protestatare de a avea un dialog cu cetăţenii  şi cu societatea civilă, preşedintele Nicuşor Dan a replicat: „Doamnă, eu vin din societatea civilă, am stat 20 de ani acolo. Credeţi că deodată m-am cotit, aşa, ca să stau un puf? Sau ce credeţi că mi s-a întâmplat?”.

Nicuşor Dan le-a mai spus protestatarilor, despre referendumul pe care l-a anunţat în justiţie, că „se lucrează la acel sistem informatic care, pe de-o parte, să asigure confidenţialitatea, pentru că a fost o cerinţă a magistraţilor şi pe de altă parte, ca acest mecanism să nu poate să fie contestat, adică, cineva să ne acuze că am pus voturi de la unul sau de la altul”.

Întrebat ce s-a schimbat față de anul 2025, când, în campanie, afirma că va retrage conducerea Parchetului General și a DNA, Nicușor Dan a spus că nu a făcut o astfel de promisiune.

„N-am spus niciodată că voi retrage oameni de la conducerea Parchetului, pentru că preşedintele n-are atributul ăsta”, a mai declarat șeful statului.

Propunerile Ministerului Justiției pentru conducerea DNA, DIICOT și Parchetul General

Ministerul Justiției a anunțat luni propunerile pentru șefia marilor parchete, într-un comunicat de presă.

  • Cristina Chiriac – pentru funcția de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție
  • Marius Voineag – pentru funcția de adjunct al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție
  • Ioan Viorel Cerbu – pentru funcţia de procuror-şef al DNA
  • Cele două funcții de procuror-șef adjunct DNA
    • Marinela Mincă
    • Marius-Ionel Ștefan
  • Codrin-Horaţiu Miron – pentru funcţia de procuror-şef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT)
  • Cele două funcții de procuror-șef adjunct DIICOT:
    • Alex-Florin Florența
    • Gill-Julien Grigore-Iacobici