Sari direct la conținut

VIDEO Șeful Jandarmeriei cere scuze după amenda dată la comemorarea victimelor din Colectiv

VIDEO Șeful Jandarmeriei cere scuze după amenda dată la comemorarea victimelor din Colectiv
Șeful Jandarmeriei Române, Alin Mastan. Sursă foto: Inquam Photos / George Călin

Șeful Jandarmeriei Române, Alin Mastan, spune că regretă amenda de 3.000 de lei primită de la jandarmi de către unul dintre organizatorii evenimentului de comemorare a victimelor de la Colectiv. El spune însă că, „din punct de vedere legal, au existat elemente care, în mod formal, puteau constitui temeiul aplicării unei sancţiuni contravenţionale”. 

Declarațiile lui Alin Mastan au fost publicate pe contul de Facebook al Jandarmeriei Române.

„Având în vedere situaţia creată la evenimentul desfăşurat seara trecută în memoria victimelor de la Colectiv, în calitate de inspector general al Jandarmeriei Române, am obligaţia morală de a face următoarele precizări. În primul rând, doresc să exprim în mod public scuze pentru incidentul produs. Deşi vorbim despre o situaţie singulară, este un moment regretabil, cu atât mai mult cu cât evenimentul avea un profund caracter emoţional şi simbolic”, spune Mastan. 

Șeful Jandarmeriei: „Regretăm sincer acest incident”

Șeful Jandarmeriei spune că incidentul „este unul izolat”: „Regretăm sincer acest incident”.

„Din această situaţie vom trage concluziile necesare şi vom învăţa lecţiile care se impun astfel încât în viitor să gestionăm astfel de momente cu mai mult echilibru”, a mai spus Alin Mastan. 

El a adăugat totuși că „din punct de vedere legal au existat elemente care, în mod formal, puteau constitui temeiul aplicării unei sancţiuni contravenţionale, întrucât nu au fost respectate orele de desfăşurare prevăzute în protocolul manifestării publice”. 

Dar, punctează șeful Jandarmeriei,  „considerăm că este esenţial să avem în vedere particularităţile evenimentului”: „Tocmai de aceea vom analiza situaţia creată şi vom dispune măsuri în consecinţă”. 

Alin Mastan spune că Jandarmeria Română a fost și „rămâne alături de toți cei afectați de tragedia din Clubul Colectiv”. 

„În seara producerii tragediei, jandarmii au fost prezenţi la faţa locului, oferind sprijin autorităţilor şi victimelor. De-a lungul anilor instituţia a sprijinit şi a asigurat ordinea publică la toate manifestările de comemorare dedicate acestui eveniment. Transmitem sincere condoleanţe familiilor care şi-au pierdut persoanele dragi şi compasiune celor care poartă în continuare urmele acestei tragedii”, adaugă șeful Jandarmeriei Române. 

Alin Mastan este șef al Jandarmeriei Române din octombrie 2020. Anterior, a fost o perioadă scurtă de timp șef al Jandarmeriei București, tot în anul 2020. În perioada 2018-2020 a fost prim adjunct al șefului Jandarmeriei București, după ce anterior, timp de un an, ocupase chiar el funcția, conform CV-ului său.

Joi s-au împlinit 10 ani de la incendiul de la Colectiv, din 30 octombrie 2015, în urma căruia au murit 65 de oameni. Ziua s-a încheiat cu o amendă de 3.000 de lei dată de Jandarmerie pentru cei care comemorau chiar în intervalul de timp al tragediei de acum un deceniu.

Marian Rădună, reprezentant al Asociației MEA și unul dintre organizatorii marșului în amintirea tragediei din clubul Colectiv, a fost amendat pentru „depășirea orei de comemorare”, când în piață mai erau 25 de oameni, care stăteau de veghe, cu lumânări.

INTERVIURILE HotNews.ro