VIDEO Surpriza de pe Autostrada Unirii. Ce se întâmplă pe tronsonul unde lucrările au început cu mai puțin de două luni în urmă
Lucrările pe unul dintre tronsoanele din Transilvania ale Autostrăzii „Unirii” A8, șoseaua de mare viteză care care va lega provincia de Moldova, „au avansat susținut” de când au început în urmă cu mai puțin de două luni, anunță Compania de Investiții Rutiere (CNIR).
- Puteți deveni membru al HotNews Premium, dacă doriți să sprijiniți jurnalismul independent și – să nu ne ferim de cuvinte – dacă doriți să susțineți o presă europeană.
- Nu «cumpărați» o lună sau un an de abonament, ci contribuiți la un serviciu de vigilență publică de care beneficiem în comunitățile noastre, indiferent de opțiunile politice diverse.
Pe lotul 1D Joseni-Ditrău, lucrările au început oficial pe 17 august 2026, iar până acum șantierul a ajuns la un stadiu fizic de circa 13%, potrivit informațiilor HotNews.
„Mobilizare consistentă”
„Pe șantierul Autostrăzii ,,Unirii” lucrările pentru construirea lotului 1D Joseni-Ditrău au avansat susținut și în prima decadă a lunii octombrie, constructorul român având o mobilizare consistentă, cu peste 300 de persoane și 245 de utilaje și echipamente”, a anunțat CNIR, luni, într-un comunicat.
„Execuția continuă în mai multe puncte ale traseului, cu activități de consolidare a terenului, terasamente, realizarea podurilor și pasajelor, a nodului rutier de la Joseni, precum și cu lucrări pentru infrastructura inteligentă de transport”, potrivit companiei.
Pe traseul cu o lungime de 14,4 kilometri sunt construite 18 poduri, pasaje și viaducte, trei ecoducte pentru permeabilitatea animalelor, un nod rutier la Joseni și o descărcare provizorie pentru conexiunea cu lotul următor, 2A Ditrău-Grințieș, „asigurându-se, astfel, funcționarea independentă”, transmite CNIR.
Primul lot în execuție din A8 pe zona montană
Lotul 1D Joseni–Ditrău este primul tronson montan în lucru al A8 (Miercurea Nirajului-Leghin) și, totodată, primul lot de autostradă care se construiește în județul Harghita.
Contractul în valoare de 912 milioane de lei (circa 172 milioane de euro) a fost semnat în noiembrie 2025 cu asocierea Danlin XXL – Groma Hold LTD – Intertranscom Impex SRL. Lucrările în teren, după etapa de proiectare, au început oficial pe 17 august 2026.
Termenul de execuție este de 24 de luni, astfel că tronsonul trebuie finalizat până în august 2028.

Autostrada A8 – Lotul 1D Joseni – Ditrău
- Lungime: 14,4 km
- Valoare: 911,6 milioane lei fără TVA
- Constructor: asocierea Danlin XXL – Groma Hold LTD – Intertranscom Impex SRL
- Contract semnat: noiembrie 2025
- Termen: 34 luni (10 luni proiectare + 24 luni execuție)
- Lucrări începute: 17 august 2026
- Finalizare: august 2028
- Stadiu (octombrie 2026): circa 13%

Stadiul tuturor tronsoanelor de pe Autostrada „Unirii” A8
Autostrada A8 este planificată să aibă în total circa 300 de kilometri și a fost împărțită în 12 tronsoane, în diferite stadii de implementare și gestionate de două companii diferite ale statului.
- Tg.Mureș – Miercurea Nirajului (1A) – 22 km, în execuție (stadiu fizic actual 66%) – Contractat cu Nurol, 2,4 mld lei (gestionat de CNAIR)
- Miercurea Nirajului – Sărățeni (1B) – 23,4 km, lucrări incipiente – Contractat cu Ozaltin, 2,98 mld lei (gestionat de CNAIR)
- Sărățeni – Joseni (1C) – 32,4 km, proiectare începută în martie 2026 – Contractat cu UMB, 4,94 mld lei (gestionat de CNIR)
- Joseni – Ditrău (1D) – 14,4 km, în execuție (stadiu fizic actual 13%) – Contractat cu Danlin XXL (Lider) – Groma Hold-Intertranscom Impex, 0,82 mld lei (gestionat de CNIR)
- Ditrău – Grințieș (2A) – 38 km, în proiectare din iunie 2026 – Contractat cu UMB, 6,14 mld lei (gestionat de CNIR)
- Grințieș – Pipirig (2B) – 31,5 km, proiectare începută în martie 2026 – Contractat cu UMB, 5,97 mld lei (gestionat de CNIR)
- Pipirig – Leghin (2C) – 19,3 km – Contractat cu UMB, 2,69 mld lei (gestionat de CNAIR)
- Leghin – Tg. Neamț (Moțca/DN2) – 29,91 km, în execuție – Contractat cu UMB, 1,56 mld lei (gestionat de CNAIR)
- Moțca – Tg. Frumos (Tronson 1) – 27 km – Contractul a fost atribuit către UMB pentru 4,87 mld lei.(gestionat de CNIR)
- . Tg Frumos – Lețcani (Tronson 2) – 28,6 km – în licitație, procedură contestată la CNSC și la Curtea de Apel (gestionat de CNIR)
- Lețcani – Iași Nord (DN24) (Tronson 3) – 17,7 km – Contractat cu FCC Construccion pentru 3,93 miliarde de lei către (gestionat de CNIR)
- . Iași Nord (DN24) – Golăiești – Ungheni/Pod peste Prut (Tronson 4) – 15,5 km, contract semnat pe 3,58 miliarde de lei cu asocierea Itinera Sp.A. – Saipem S.p.A – ICM SPA (gestionat de CNIR)