Sari direct la conținut

VIDEO Ucraina a lovit din nou în Rusia: un arsenal cu obuze și rachete nord-coreene e în flăcări / Explozii puternice și stare de urgență în regiunea Briansk

HotNews.ro
Operatori ucraineni de drone, Foto: Genya SAVILOV / AFP / Profimedia
Operatori ucraineni de drone, Foto: Genya SAVILOV / AFP / Profimedia

Atacul are loc la doar câteva săptămâni după ce Ucraina a lovit unul dintre cele mai mari arsenale de muniție din Rusia, distrugând muniție pentru două până la trei luni, scrie Kyiv Independent.

Un atac ucrainean cu drone a lovit un depozit rusesc de arme care adăpostea muniție nord-coreeană în regiunea Briansk, a anunțat miercuri Statul Major al Ucrainei.

„Potrivit informațiilor disponibile, rachete și arme de artilerie, inclusiv cele care proveneau din Coreea de Nord, precum și bombe aeriene ghidate, erau stocate în depozit”, au anunțat oficialii militari ucraineni într-o postare pe Telegram.

„Un număr semnificativ (de arme) erau amplasate sub cerul liber”, a mai precizat declarația.

Statul Major General a declarat că depozitul lovit este Arsenalul 67 al Direcției principale de rachete și artilerie a Rusiei, situat în apropierea orașului Karacev.

Stare de urgență

Anterior, canalul Telegram Astra a scris că un depozit din regiunea Briansk a fost atacat, iar locuitorii din zonă au auzit sirene de raid aerian, în primele ore ale dimineții de miercuri.

De asemenea, agenția de presă Tass a anunțat că autoritățile locale au declarat stare de urgență într-un district din această regiune din vestul Rusiei, „în urma detonării unor materiale explozive”.

Briansk se învecinează cu Belarus, Ucraina și regiunea rusă Kursk, unde Moscova luptă din august pentru a respinge o incursiune a trupelor ucrainene.

Ministerul rus al Apărării a afirmat la rândul său, tot miercuri, că 47 de drone ucrainene au fost doborâte peste noapte, inclusiv 24 în regiunea Briansk.

Al doilea arsenal lovit în mai puțin de o lună

Atacul are loc la doar câteva săptămâni după ce Ucraina a lovit unul dintre cele mai mari arsenale de muniție din Rusia, distrugând muniție pentru două până la trei luni, potrivit colonelului estonian Ants Kiviselg, citat de Kyiv Independent.

Coreea de Nord a început să furnizeze Rusiei proiectile de artilerie, posibil încă de la jumătatea anului 2022, pentru a o ajuta să își susțină ofensiva din Ucraina. Strategia militară a Moscovei necesită cantități mari de proiectile de artilerie trase pentru a distruge pozițiile ucrainene sau pentru a pregăti atacuri terestre.

În octombrie 2023, în urma unei întâlniri între președintele rus Vladimir Putin și liderul nord-coreean Kim Jong Un, serviciile de informații americane și sud-coreene au confirmat aprovizionarea cu noi cantități de muniție.

Transporturile de proiectile de artilerie au fost urmate de rachete balistice, ambele fiind desfășurate împotriva Ucrainei.

INTERVIURILE HotNews.ro