VIDEO Un avion cargo a derapat la aterizare în Hong Kong și a căzut în mare. Doi angajați ai aeroportului au fost uciși
Doi angajați ai serviciului de securitate al aeroportului din Hong Kong au fost uciși luni dimineață, după ce un avion cargo ce venea din Dubai a derapat de pe pistă la aterizare, a intrat în coliziune cu vehiculul lor de patrulare și l-a împins în mare, a anunțat operatorul aeroportuar, citat de Reuters.
Boeingul 747 implicat în cel mai grav accident de pe acest aeroport din ultimii 25 de ani a căzut și el în apă, dar toți cei patru membri ai echipajului aflați la bord au scăpat.
Cei doi angajați ai forțelor de securitate ai aeroportului erau în stop respirator când au fost scoși din apă, unul dintre ei fiind declarat mort la fața locului, iar celălalt mai târziu la spital, a declarat Steven Yiu, director executiv al operațiunilor aeroportuare la Autoritatea Aeroportuară din Hong Kong.
Accidentul de la cel mai aglomerat aeroport de marfă din lume a implicat un avion operat de transportatorul turc ACT Airlines pentru Emirates, a precizat compania aeriană cu sediul în Dubai într-un comunicat.
Autoritățile încă investighează cauza exactă a accidentului, vremea, condițiile pistei, aeronava și echipajul făcând parte din anchetă, a spus Yiu. Accidentul a avut loc luni, în jurul orei 3:50 dimineața, ora Hong Kong.
Piloții nu au raportat nicio problemă tehnică
O înregistrare a controlului traficului aerian disponibilă pe LiveATC.net, analizată de Reuters, a indicat că pilotul avionului cargo a confirmat planurile de aterizare pe pista 07L, unde a avut loc accidentul, dar nu a raportat nicio problemă tehnică în înregistrare.
„Un incident a avut loc la aeroport chiar acum”, a spus o controloare de trafic câteva minute mai târziu.
Man Ka-chai, șeful anchetei privind accidentul și siguranța pentru Autoritatea de Investigare a Accidentelor Aeriene din Hong Kong, a confirmat că controlul traficului aerian a dirijat zborul să aterizeze pe pista nordică, dar a adăugat: „Nu am primit niciun mesaj de la pilot prin care să solicite ajutor”.
Yiu a spus că mașina de patrulare de securitate era responsabilă de patrularea pistei nordice de-a lungul unui drum care se afla în afara gardului pistei. Aceasta opera în zona sa obișnuită și „cu siguranță nu a intrat pe pistă”, a spus el.
Avionul a virat brusc la stânga după aterizarea pe pistă, înainte de a lovi mașina, ceea ce „nu era o traiectorie normală”, a explicat el.
Zborurile de la aeroportul din Hong Kong nu au fost afectate, a spus Yiu, adăugând că pista nordică a celui mai aglomerat aeroport de marfă din lume, unde a avut loc incidentul, va fi redeschisă după finalizarea inspecțiilor de siguranță. Pistele sudice și centrale funcționează normal, a spus autoritatea aeronautică
imaginile de după accident arată avionul cargo cu însemnele AirACT parțial scufundat în apă lângă digul aeroportului, cu toboganul de evacuare desfăcut și secțiunile din față și din spate rupte una de alta.
Two people were killed after a Boeing 747 cargo plane skidded off the runway after arriving at Hong Kong International Airport and landed in the sea, according to airport authority.
— ABC News (@ABC) October 20, 2025
Read more: https://t.co/EILFnsPOWZ pic.twitter.com/mqG3MjvxTq
New footage of the Air ACT 747 that ran off the runway at Hong Kong International Airport this morning. pic.twitter.com/3tHlBwruwu
— OSINTtechnical (@Osinttechnical) October 20, 2025
