Sari direct la conținut

VIDEO Un șantier unde avansul lucrărilor are un „ritm excelent”: „Antreprenorul a pornit ca din pușcă, dar la noi niciodată nu e simplu”

HotNews.ro
Drum de legatura Oradea - Autostrada A3, Foto: Hotnews
Drum de legatura Oradea - Autostrada A3, Foto: Hotnews

Lucrările la o conexiune rutieră de mare viteză în vestul țării au debutat în acest an. Ritmul lucrărilor este „excelent”, apreciază Asociația Pro Infrastructură care a publicat un video din dronă cu șantierul celor 19 kilometri de drum de legătură dintre Oradea și Autostrada A3.

Drumul de 19 km este construit la profil de drum expres pe 13 km, iar pe 6 km, la profil de drum național cu 4 benzi cu separator între sensuri.

Contractul pentru cei 18,96 kilometri a fost semnat cu austriecii de la Strabag în 21.07.2021 pe suma de 546 milioane lei fără TVA și prevede 6 luni de proiectare și 24 de execuție. Proiectul tehnic a fost aprobat în 07.04.2022.

Asociația Pro Infrastructura: „Autoritățile bihorene s-au trezit acum că vor pasaje în locul celor două girații”

„Antreprenorul a pornit ca din pușcă și, dacă va menține mobilizarea, are șanse reale să inaugureze tronsonul la final de 2023, înainte de termenul contractual din primăvara anului 2024”, notează Asociația Pro Infrastructura.

„Dar la noi niciodată nu e simplu. Autoritățile bihorene s-au trezit acum că vor pasaje în locul celor două girații. Din păcate ele nu pot fi adiționate la contractul actual și trebuie licitate separat. Sperăm că aceste solicitări tardive nu vor bloca deschiderea anticipată din 2023”, mai apreciază Asociația.

Drum expres de legătură Oradea – Autostrada A3

Lungime: 18,96 km (13km drum expres, 6 km drum național cu 4 benzi și separator de sens)

Constructor: Strabag

Valoare contract: 546 milioane lei (fără TVA0

Contract semnat în: 21 iulie 2021

Termen: 6 luni proiectare (PT finalizat în apr. 2022) și 24 luni execuție

Termen de finalizare: Q2 2024

Stadiu (august 2022): 20%

Proiectul drumului de legătură are o lungime de 18,96 km, 12 poduri noi și pasaje (inclusiv peste Crișul Repede și peste șoseaua Borșului), dar și 3 noduri rutiere. Acesta urmează să facă legătura dintre Centură și autostradă, din zona sensului giratoriu cu Calea Sântandrei spre Sântandrei – Borș – Biharia.

Conform informațiilor din caietul de sarcini, profilul drumului va fi unul cu patru benzi și cu separator de fluxuri de circulație pe mijloc, cu o platformă totală de 23,5 metri lățime.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro