Sari direct la conținut

VIDEO Zelenski denunță „cuvintele foarte manipulatoare” ale lui Putin în privința armistițiului propus de SUA

HotNews.ro
VIDEO Zelenski denunță „cuvintele foarte manipulatoare” ale lui Putin în privința armistițiului propus de SUA
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski, într-o conferință de presă. Sursa foto: Nicolas Economou/NurPhoto/Shutte / Shutterstock Editorial / Profimedia

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a denunțat joi seară „afirmațiile manipulatoare” ale omologului său rus, Vladimir Putin, cu privire la propunerea americană de încetare a focului, acuzându-l pe liderul de la Kremlin că dorește „să treneze lucrurile” pentru a continua războiul, scrie AFP.

„Cu toții am auzit cuvintele foarte previzibile și foarte manipulatoare ale lui Putin ca răspuns la ideea” acestui armistițiu, a declarat Zelenski, în mesajul său video adresat națiunii și publicat pe rețelele de socializare, potrivit Agerpres.

De asemenea, liderul ucrainean a solicitat creșterea presiunii asupra Moscovei.

Vladimir Putin a spus joi, într-o conferință de presă, că este dispus să accepte această propunere de încetare a focului, adăugând însă că rămân detalii de clarificat, președintele rus arătându-se preocupat mai ales de faptul că armata ucraineană ar putea profita de acest răgaz pentru a-și reface capacitatea de luptă.

Liderul de la Kremlin a precizat că „susţine armistiţiul, cu unele rezerve”, pe care ar vrea să le discute chiar cu președintele american Donald Trump, și „cu condiția ca acesta să ducă la o pace pe termen lung, având în vedere că armata rusă este în plină ofensivă pe toate fronturile”.

Putin a lăudat ideea SUA ca fiind „grozavă și corectă” și a declarat că Rusia o susține în teorie, dar „există multe lucruri care trebuie încă discutate” înainte de a se conveni asupra unui acord.

Anterior în cursul zilei de joi, principalul consilier pentru politică externă al lui Putin, Iuri Ușakov, declarase presei de stat că inițiativa comună americano-ucraineană a fost o mișcare „pripită” care „nu favorizează o înțelegere pe termen lung”.

Armistițiul pentru o durată de 30 de zile propus Rusiei a fost convenit la negocierile americano-ucrainene desfășurate marți în Arabia Saudită. De asemenea, Donald Trump a acceptat să reia ajutorul militar american și furnizarea de informații către Ucraina, pe care le suspendase după disputa avută pe 28 februarie la Casa Albă cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, căruia i-a reproșat atunci că nu dorește încheierea unui acord de pace cu Rusia.

După declarațiile lui Putin, Trump a spus în fața reporterilor, în cadrul unei întâlniri cu șeful NATO, Mark Rutte, la Casa Albă, că emisarul său special, Steve Witkoff, este implicat în discuții „serioase” în Rusia, Witkoff fiind așteptat să se întâlnească în curând cu Vladimir Putin.

„Să sperăm că Rusia va face ceea ce trebuie”, a declarat Trump, reiterând faptul că ar dori să vadă o încetare a focului din partea Moscovei.

De altfel, liderul de la Casa Albă a precizat că președintele rus a făcut „o declarație promițătoare”, dar a insistat că aceasta „nu a fost completă” și a reiterat că este dispus să discute cu Putin pentru a asigura încheierea unui armistițiu în Ucraina.

Urmăriți cele mai recente evoluții ale războiului din Ucraina LIVETEXT pe HotNews.ro

INTERVIURILE HotNews.ro