Viktor Orban anunță că se va întâlni „în curând” cu Donald Trump
Prim-ministrul ungar Viktor Orban a declarat miercuri seara că se așteaptă să se întâlnească în curând cu președintele american Donald Trump pentru a discuta un acord economic între cele două țări, scrie Reuters.
„Există o dată, iar agenda negocierilor este gata în proporție de aproximativ 80%. Când vom ajunge la un acord cu americanii cu privire la restul de 20%, vom decide împreună cu ei când să anunțăm întâlnirea, iar apoi aceasta va avea loc”, a declarat Viktor Orban într-un interviu acordat site-ului de știri Mandiner.
Trump și-a arătat chiar recent aprecierea pentru liderul maghiar, cu ocazia summitului pentru pace în Gaza desfășurat în stațiunea egipteană Sharm El-Sheikh, de la Marea Roșie.
Iar Viktor Orban s-a mândrit cu asta.
Într-o înregistrare video postată de premierul ungar pe pagina sa de Facebook, Trump poate fi auzit spunând: „Avem Ungaria. Oh, Viktor!… Îl iubim pe Viktor. Ești fantastic. Știu că mulți oameni nu sunt de acord cu mine, dar eu sunt singurul care contează”.
Orban a participat și el luni, în Egipt, la semnarea acordului de pace din Orientul Mijlociu, la invitația lui Trump.
Președintele american a adăugat că l-a susținut pe Orban la ultimele alegeri, „și a câștigat cu 28 de puncte”. „Așa că data viitoare te vei descurca și mai bine… Suntem alături de tine sută la sută”, a spus Trump.
La postarea sa de pe Facebook, Orban a adăugat următorul comentariu: „Vă mulțumesc, domnule președinte! Continuăm pe calea păcii!”.
