Vlad Voiculescu, după ce și-a dat jos masca în Parlament: Probabil voi fi amendat, o să plătesc amenda
Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, spune că probabil va fi amendat, după ce luni și-a dat jos masca în Parlament, și că va plăti amenda. El a spus, din nou, că a fost o greșeală: „Îmi pare rău”.
Vlad Voiculescu a afirmat din nou, marți, într-o conferinţă de presă, că în acel moment se afla într-o încăpere foarte mare, iar când cineva i-a atras atenţia şi-a pus masca de protecţie la loc.
- „Am greşit fără doar şi poate. Eram într-o încăpere de vreo 20 de ori mai mare decât cea în care suntem aici. Şi atunci când mi-am scos masca, eram singur şi într-adevăr eram într-o videoconferinţă şi atunci când a venit cineva către mine şi mi-a atras atenţia, mi-am pus masca, dar fără îndoială am făcut o greşeală.
- Fără îndoială, dacă voi fi amendat, probabil voi fi amendat, o să plătesc amenda şi mesajul este cât se poate de clar: trebuie purtată masca aşa cum noi toţi o purtăm acum fiind în interior şi asta pentru siguranţa tuturor. A fost o greşeală, îmi pare rău”, a declarat Vlad Voiculescu.
Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a fost fotografiat luni, de jurnaliștii Ştirile Pro TV, fără mască de protecţie, pe holurile Parlamentului. La scurt timp, Voiculescu a venit cu precizări pe Facebook, spunând că și-a dat jos masca pentru a comunica mai clar, într-o conferință video, și pentru a bea apă. El mai afirmă că era singur în încăpere, fără nicio persoană la mai puțin de 10 metri în jurul meu.