Sari direct la conținut

Vladimir Putin afirmă că Rusia susține revendicările Chinei asupra Taiwanului și face o promisiune

HotNews.ro
Vladimir Putin afirmă că Rusia susține revendicările Chinei asupra Taiwanului și face o promisiune
Xi Jinping și Vladimir Putin la summitul BRICS ce a avut loc în luna octombrie în orașul rusesc Kazan, Foto: Maxim Shipenkov / AP / Profimedia

Președintele rus Vladimir Putin a descris joi China ca fiind aliatul Rusiei, a declarat că Moscova susține revendicările Beijingului asupra Taiwanului, și a făcut o promisiune în legătură cu exercițiile militare comune ale forțelor rusești și chineze, relatează Reuters.

Cele două țări nu au declarat formal o alianță militară, însă Putin și președintele Xi Jinping au semnat un acord de parteneriat „fără limite” în 2022, la mai puțin de o lună înainte ca liderul de la Kremlin să își trimită trupele în Ucraina.

În luna mai a acestui an ei au convenit să aprofundeze și mai mult relațiile dintre țările lor ca parte a ceea ce ei au descris un „parteneriat amplu de cooperare strategică”.

„Noi nu credem că China urmărește o politică agresivă în regiune”, a declarat joi seara Putin la Clubul de discuții Valdai, organizat anual.

El a sugerat că, dimpotrivă, Taiwanul încearcă să stârnească o „criză de tipul Ucrainei” în Asia pentru a primi sprijin extern.

Președintele rus afirmă că Taiwanul face parte din China

„Multe lucruri se întâmplă în jurul Taiwanului. Toată lumea recunoaște formal asta, da, Taiwan este o parte a Chinei. Dar în realitate? În realitate acționează într-o direcție complet diferită, provocând situația înspre escaladare”, a adăugat el.

„Noi susținem într-adevăr China. Și, din cauza acestui lucru, noi credem că (China) duce o politică complet rezonabilă. Iar asta și fiindcă este aliata noastră. Avem un volum comercial foarte mare, noi cooperăm în domeniul securității”, a mai afirmat liderul de la Kremlin.

Într-un răspuns remis agenției Reuters, ministerul taiwanez al afacerilor externe a acuzat că China și Rusia sunt adevărata problemă.

„Regimul Rusiei lui Putin a lansat un război de agresiune împotriva Ucrainei, aducând suferință poporului ucrainean și sancțiuni și condamnare din partea comunității internaționale”, afirmă Taipeiul în comunicat.

„China și Rusia continuă să submineze ordinea internațională bazată pe lege și au devenit o amenințare gravă la adresa păcii și stabilității mondiale”, continuă acesta.

Putin spune că exercițiile militare Rusia-China nu amenință pe nimeni

Însă Putin a dat asigurări la Clubul Valdai că exercițiile militare comune organizate de Rusia și China nu amenință pe nimeni și le-a comparat cu cele organizate de Statele Unite împreună cu Japonia.

„Aceste exerciții nu amenință pe nimeni. Ele au menirea de a ne asigura securitatea noastră”, a promis el.

China revendică Taiwanul, insulă care dispune de propriul său guvern, de propria sa armată şi de propria sa monedă, ca fiind una dintre provinciile sale şi a avertizat că nu va renunţa niciodată la utilizarea forţei pentru a aduce această insulă cub controlul său.

Taiwanul se guvernează singur de la încheierea Războiului Civil din China, forțele naționaliste retrăgându-se pe insulă după ce au fost înfrânte de armata comunistă condusă de Mao Zedong.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
INTERVIURILE HotNews.ro