Vladimir Putin aruncă mănușa Occidentului: să îndrăznească, noi în Ucraina nici nu am început cu adevărat să luptăm!
„Sunt gata să demisionez chiar mâine. Sunt dezamăgit total de armata noastră (…) Noi nu avem armată. Știi cum luptăm noi? Cu ceea ce a rămas din cel de-al Doilea Război Mondial. Dar ucrainenii au de toate, tehnologii noi. La ei oamenii practic nu luptă. Pentru ei luptă tehnica, dar la noi e invers, tehnica nu luptă pentru că nu o avem sau e zdrobită. La noi oamenii sunt trimiși în prima linie și aproape că nu au mai rămas, cel puțin în regimentul meu. O parte au fost uciși, sau au scris pur și simplu cerere de demisie și au plecat la naiba de aici. Ca să înțelegi: un sat prăpădit cu șapte străzi l-am luat în două luni și jumătate. Iată acum satul e al nostru. La TV spun doar minciuni, niciun pic de adevăr.” (adevărul.ro)
Un soldat rus într-o conversație telefonică cu un prieten de acasă
Joi, 7 iulie ac., Vladimir Putin a rezumat într-un discurs pentru liderii de grupuri parlamentare din Dumă, cum arată temele hybrisului rusesc, după ce armata a reușit să obțină controlul asupra regiunii Lugansk (odată cu retragerea armatei ucrainene din Lisîceansk):
„Astăzi auzim că vor să ne învingă pe câmpul de luptă. Ce poți să spui, să încerce. Am auzit de multe ori că Occidentul vrea să lupte cu noi până la ultimul ucrainean. Aceasta este o tragedie pentru poporul ucrainean, dar se pare că totul merge în această direcție. (…) Toată lumea ar trebui să știe că, în mare, nu am început încă nimic serios. În același timp, nici noi nu refuzăm negocierile de pace. Dar cei care refuză să știe că cu cât mai târziu, cu atât le va fi mai greu să negocieze cu noi. (…)
Ni se spune că noi am început războiul în Donbass, în Ucraina. Nu, acesta a fost declanșat de același Occident colectiv, organizând și susținând o lovitură de stat armată neconstituțională în Ucraina, în 2014, apoi încurajând și justificând genocidul împotriva locuitorilor din Donbass.
Occidentul colectiv este instigatorul direct, vinovatul de ceea ce se întâmplă astăzi (…) dacă același Occident a vrut să provoace un conflict pentru a trece la o nouă etapă în lupta împotriva Rusiei, la o nouă etapă în descurajarea țării noastre, atunci putem spune că, într-o oarecare măsură, a reușit. Războiul a fost dezlănțuit și au fost introduse sancțiuni. În condiții normale, probabil că acest lucru ar fi fost dificil de făcut.”[1]
În esență, Vladimir Putin a iterat aceeași teză potrivit căreia Moscova nu avea o altă soluție decât să atace Ucraina, pentru a răspunde provocărilor Occidentului și a elibera regiunile locuite de vorbitorii de limbă rusă, care ar fi fost supuși unui genocid sistematic de către forțele armate și paramilitare ale guvernului de la Kiev.
Armata rusă își urmează neabătut obiectivele, a insistat Putin în discursul său, chiar dacă nu o face uzitând de întreaga forță de care este capabil. Chiar și în aceste condiții, Luganskul a fost eliberat și misiunea continuă în Donețk, pentru a obține și controlul regiunii respective, în întregime.
Occidentul, i-a atenționat Vladimir Putin pe parlamentari, și-a dat arama pe față atunci când a instituit sancțiuni economice pentru a slăbi Rusia și a început să furnizeze arme Ucrainei, după care a declarat că scopul este de a învinge Rusia, chiar și cu prețul vieții a zeci de mii de ucraineni, ceea ce ar fi de fapt adevărata tragedie a acestei confruntări.
Rusia nu este dispusă însă să cedeze și își va urmări neabătut obiectivele, calibrându-și efortul de război (Putin a rostit în sfârșit cuvântul „război”[2]) pe măsura rezistenței pe care o va întâmpina, a lăsat președintele rus să se înțeleagă. Dacă Kievul ar fi dispus să revină la negocieri, în mod pragmatic, să accepte revendicările principale ale Rusiei, distrugerile și pierderile de vieți omenești ar înceta. Desigur, pentru a face acest lucru, Kievul ar trebui să iasă de sub influența Occidentului.
Rezumând temele discursului putinist, am pregătit trecerea la ce anume ar putea urma în Ucraina în perioada următoare. Rusia, este clar, nu și-a schimbat obiectivele teritoriale și politice, așa cum au putut ele să fie descifrate încă din prima lună de război: cucerirea estului și sudului Ucrainei și trecerea lor sub influența Rusiei, fie ca stat independent, fie ca parte/părți ale Federației și schimbarea regimului de la Kiev cu unul marionetă.
Aceste obiective nu sunt negociabile pentru Kremlin, negociabilă este doar calea de a ajunge la aceste obiective, din punctul de vedere al Moscovei. Aspect pe care îl știe foarte bine și Kievul, motiv pentru care a preferat să părăsească masa negocierilor diplomatice.
Ucraina a decis să joace altă carte, pe care o speră câștigătoare, și pentru ca strategia să-i reușească, are nevoie de un sprijin masiv din partea Occidentului. Cu arsenalul de tip sovietic pe care l-a avut la dispoziție, Kievul a dejucat cu succes strategia războiului fulger, a provocat pierderi grele rușilor și i-a îndepărtat de Kiev, Harkov și Odessa.
Cu arme grele și tehnologie sofisticată obținută de la Occident, Ucraina speră la mai mult, așa cum o repetă insistent în ultimele două luni: începând cu august ac., cu o forță de circa 1 milion de oameni, Kievul vrea să recucerească teritoriile din care s-a retras până acum, în est și în sud. Așa arată victoria pentru Ucraina și ucraineni.
Rusia, în schimb, a început transformarea sistemului social în teritoriile pe care le controlează, după modelul rusesc, oferind cetățenie, introducând rubla în circulație, permițând accesul doar la canalele de televiziune rusești sau străine agreate și trecând la sistemul de educație în limba rusă. Așa arată victoria pentru Moscova.
Occidentul își dorește victoria Ucrainei, dar încă nu este clar cum o definește, pentru că nu există o viziune unică. Statele Unite sau Marea Britanie ori Polonia nu și-au ascuns susținerea pentru o victorie totală a Ucrainei, dar este puțin probabil să furnizeze Kievului întreaga cantitate de arme și echipamente de înaltă eficiență și nivel tehnologic de care are nevoie și pentru cât timp va fi nevoie.
Alte state, ca Franța de exemplu și chiar Germania, consideră o victorie a Ucrainei faptul că va rămâne un stat democratic, că va continua să aibă acces la Marea Neagră, chiar dacă va trebui, în urma negocierilor, să renunțe definitiv la Crimeea, Lugansk și Donețk și că, statul ucrainean (după redesenarea teritorială stabilită prin tratate și cu garanțiile internaționale aferente), va deveni parte de drept a Occidentului, ca membru al Uniunii Europene.
SCENARIILE VICTORIEI RUSE
O analiză a AFP, realizată după retragerea armatei ucrainene din Lisîceansk, care citează analiști care urmăresc atent conflictul – Pierre Grasser, cercetător asociat la laboratorul Sirice de la Universitatea Sorbona, Pierre Razoux, directorul Fundației Mediteraneene pentru Studii Strategice (FMSS) și Alexander Grinberg, analist la Institutul pentru Securitate și Strategie din Ierusalim (ISSI) – trece în revistă opțiunile pe care le are Kremlinul pentru continuarea conflictului din Ucraina[3].
Nu putem ști sigur dacă analizele experților occidentali specializați și predicțiile acestora vor fi confirmate în viitor la modul absolut, dar ceea ce avem acum pe masă este cam tot ce au analiștii și planificatorii la dispoziție; în condițiile în care Putin și Kremlinul au luat în ultimele lunii decizii pe care analiștii le cotau cu probabilitate redusă și dată fiind logica războiului, multe din predicțiile actuale vor putea fi contrazise și depășite de realitatea complexă a conflictului din Ucraina.
Revenind la opiniile experților, aceștia consideră că la acest moment armata rusă nu poate fi împiedicată să preia controlul complet în Donbass, care este oricum deținut parțial de separatiștii pro-ruși încă din anul 2014, chiar dacă în respectivul teritoriu vor continua să existe pungi de rezistență ale ucrainenilor.
Rusia va încerca să preia controlul în Sloviansk și Kramatorsk și împrejurimile lor, unde speră că va găsi o populație cu sentimente pro-ruse care să nu fie ostilă ocupației. Pe de altă parte, deși în sud rușii controlează Hersonul, situația de la Marea Neagră nu au reușit să o stabilizeze; exemplul cel mai bun este că nu au reușit, în ciuda superiorității lor navale, să mențină controlul Insulei Șerpilor.
Doar controlul coastei ar oferi Moscovei continuitate teritorială cu Crimeea pe care au anexat-o în 2014 și accesul la porturile ucrainene de la Marea Neagră. Harkov, al doilea oraș al Ucrainei și foarte apropiat de granița cu Rusia, rămâne un obiectiv pentru armata rusă. Doar că o bătălie pentru controlul acestui mare oraș, cu aproximativ 1,5 milioane de locuitori, ar fi total distructivă, iar asediul ar putea dura chiar și mai mult de un an.
Cornel Codiță crede că, în plan militar, credința lui Putin în victorie are ca element de susținere decalajul în timp, material și uman dintre efortul militar aplicat punctual pe front de forțele rusești și elementele de sprijin care vin din Occident pentru armata ucraineană.[4]
Decalajul permite crearea și menținerea unei superiorități locale, marcarea succeselor pe teren și transformarea lor ulterioară în trofee politice sau, eventual, elemente de negociere pentru finalul conflictului.
Vladimir Putin este convins că el și regimul său pot supraviețui mult peste timpul critic pe care îl au la dispoziție democrațiile occidentale pentru a face față complexului de consecințe create de război. Democrațiile sunt fragile, iar dacă Rusia prelungește suficient de mult timp sancțiunile, atunci este posibil ca Occidentul să piardă competiția de reziliență cu dictatura.
SPERANȚE ȘI DILEME
Ucraina trebuie să facă față imperiul rus agresiv fără să poată anticipa când această încercare prin care trece va lua sfârșit, în condițiile în care liderii de la Moscova sunt deciși să nu renunțe cu niciun preț la pretențiile pe care le au față de această țară suverană, care ne este vecină.
Occidentul, care de fapt este o entitate ce vorbește pe multe voci, este singurul sprijin al Kievului și al ucrainenilor care vor să se elibereze din ghearele imperiale, dar ar la rândul său propriile-i probleme pe care trebuie să le rezolve ca să facă față provocărilor viitorului.
Acest Occident știe bine ce poate face pentru a ajuta Ucraina, dar în același timp semnalează prin vocea unor lideri și care sunt limitele pe care le întrevede, cel puțin deocamdată, în acțiunile pe care le promovează pentru a fi de ajutor Kievului.
Aceste limite sunt date de reticența cu care populația din Occident (adică electoratul) privește perspectiva unor lipsuri sau creșterea costului vieții, ca să nu vorbim de temerile legate de implicarea directă în război cu o țară cum este Rusia. Iar într-o țară democratică, până la urmă, electoratul este cel care decide limitele mandatului politic executiv.
În Occident se poate discuta despre reconstrucția Ucrainei, despre acordarea de ajutor militar și umanitar, despre modul în care Ucraina își va găsi în viitor locul alături de statele democratice ale lumii și în Uniunea Europeană. Dar când vine vorba despre frig în case la iarnă, despre cozi la pompele de benzină, despre creșterea prețurilor la alimente, care pot aliena electoratul și alimenta partidele extremiste și naționaliste, totul se schimbă.
Ne putem imagina un Occident care să continue neabătut susținerea Ucrainei până la o (iluzorie) victorie prin alungarea armatei ruse din teritoriile ocupate acum în Donbass și Crimeea, adică nu se știe pentru câți ani de acum înainte? Puțin probabil. De aceea contraofensiva masivă pe care Kievul o planifică pentru luna august și, mai ales, rezultatele sale, sunt de cea mai mare importanță.
Această contraofensivă este marea speranță a Kievului, care crede nu doar că va avea succes, dar și că astfel va putea provoca debarcarea regimului Putin. Kremlinul, pe de altă parte, prin Vladimir Putin, a anunțat că este gata să răspundă cu toate mijloacele – și are destule încă, nu există nicio îndoială – la contraofensiva ucraineană, pentru a dovedi că recâștigarea teritoriilor acum ocupate dorită de Kiev este iluzorie.
Occidentul are și el temerile sale. Dacă Moscova nu își va impune limite în răspunsul său militar la contraofensiva ucraineană, de exemplu va recurge la arme nucleare tactice, care va putea fi următoarea mutare occidentală? Să intervină militar, declanșând perspectiva unui viitor și greu de controlat conflict la scară mondială?
INTERVIURILE HotNews.ro