Zece motive pentru care creditarea nu se va debloca in urmatoarele sase luni
Miercuri, BNR a scazut dobanda de referinta de la 10% la 9,5%, miscare care a luat prin surprindere pe cei mai multi dintre bancheri, facandu-i sa declare ca in mod sigur dobanzile vor scadea in perioada urmatoare si prin urmare, creditele vor deveni mai accesibile.
Am sa incerc sa demonstrez in articolul de fata ca indiferent de eforturile pe care BNR si sistemul bancar le face, creditarea va ramane inghetata cel putin in urmatoarele sase luni. Deci, care sunt cele zece motive pentru care, din punctul meu de vedere, creditarea nu se va debloca:
1.Populatia nu este interesata de contractarea unui credit – cel mai bun indicator al interesului populatiei in ceea ce priveste contractarea unui credit, il reprezinta numarul interogarilor la Centrala Riscurilor Bancare. Cei care doresc un credit se prezinta la banca iar aceasta ii verifica la CRB sa vada ce istoric bancar au. Daca inainte de criza, in lunile de varf numarul interogarilor era de aproximativ 1 milion/luna, in luna martie 2009 numarul interogarilor a ajuns la mai putin de 130.000, in scadere cu aproape 90% fata perioada anterioara. Mai mult, intr-un studiu efectuat in urma cu o luna, 86% dintre respondenti au declarat ca nu doresc sa ia un credit in acest moment.
2.Accesibilitatea creditelor a scazut foarte mult – datorita cresterii dobanzilor, a deprecierii leului si a inaspririi conditiilor de creditare, indeplinirea noilor conditii de creditare a devenit extrem de dificila. Cei care au deja un credit in nici un caz nu mai pot lua unul iar cei care nu au, nu sunt interesati.
3.Somajul – se vorbeste tot mai insistent despre faptul ca numarul somerilor va scapa de sub control. Ministrul Muncii sustine ca pana la sfarsitul acestui an am putea avea 7-800.000 de someri, in crestere cu cel putin 200.000 fata de nivelul actual iar in acest caz, atingerea nivelului de un milion de someri anul viitor va fi un lucru sigur. Cu cat numarul concedierilor va fi mai mare, cu atat clientii potentiali ai bancilor vor fi mai putini. In plus, cand nu ai siguranta locului de munca, te gandesti de zece ori inainte de a intra intr-o banca cu gandul de a lua un credit.
4.Restantele populatiei la banci cresc intr-un ritm ingrijorator. Astfel, in primul trimestru, suma restantelor a crescut cu peste 56% iar in aceste conditii, grija principala a bancilor va fi sa limiteze pe cat posibil degradarea portofoliului de credite. Cum vor realiza acest lucru? Pe de o parte restructurand creditele debitorilor cu probleme iar pe de alta parte, inasprind accesul la credite. Bancile ii vor verifica la sange pe toti cei care doresc sa contracteze un credit, abordare care va limita la minimum numarul celor care se vor indeplini conditiile de creditare.
5.Foarte multe companii nu mai sunt solvabile. Nu discutam de multinationale ci de sectorul IMM. Impozitul forfetar, deprecierea monedei nationale, scaderea comenzilor, lipsa de implicare a Guvernului si degradarea mediului economic in general, vor duce la faliment multe dintre intreprinderile mici si mijlocii care activeaza in Romania. Bancile cunosc fragilitatea acestui sector iar pentru a le oferi finantare, vor cere IMM-urilor atat de multe garantii incat majoritatea acestora nu vor putea lua niciun credit. Sau daca il vor putea lua, vor plati dobanzi atat de mari incat productia finantata din creditele respective nu va mai fi rentabila.
6.Valoarea activelor a scazut dramatic. Exceptand creditele pentru nevoi personale fara garantii care implica sume mici, pentru orice credit mai substantial, bancile cer garantii care sa acopere cel putin 120% (in varianta optimista) din valoarea creditului. Cei care au nevoie de o anumita suma de bani, trebuie sa aduca garantii suplimentare avand in vedere ca pretul activelor a scazut foarte mult. Spre exemplu, nu mai poti lua un credit de 100.000 de euro garantand cu un apartament, la fel cum nu mai poti lua un credit de 1 milion de euro garantand cu o cladire de birouri care acum este pe jumatate goala iar chiriasii ramasi platesc o chirie cu 25-50% mai mica. In plus, si lichiditatea acestor active a scazut foarte mult.
7.Bancile vor reduce doar simbolic dobanzile in perioada urmatoare. Cine se asteapta ca pe fondul scaderii costurilor de finantare bancile vor reduce semnificativ dobanzile, se inseala. Am aratat aicica in ciuda scaderii masive a EURIBOR, dobanzile la creditele in euro nu numai ca nu au scazut ci chiar au crescut daca ne referim la creditele noi. Costul CDS-urilor a scazut si el semnificativ in ultima perioada si sunt curios sa vad daca acest lucru se va reflecta in scaderea dobanzilor, desi sunt foarte sceptic.
In ceea ce priveste creditele in lei, ele sunt de-a dreptul prohibitive, in multe cazuri dobanda trecand de 20%. Scaderea de catre BNR a dobanzii de referinta nu va insemna nimic pentru ca nu exista nicio diferenta intre o dobanda de 20% si una de 19%. De ce nu scad dobanzile? Pentru ca acestea au devenit principala sursa de profit a bancilor. Pe fondul scaderii veniturilor din comisioane, al cresterii restantelor si al nivelului provizioanelor, pastrarea diferentialului de dobanda a ramas singurul mod prin care sistemul bancar poate ramane profitabil (mai multe detalii aici).
8. Statul ramane un client de baza al sistemului bancar. Cu cateva zile in urma, dl Boc a lasat sa ii scape informatia ca Guvernul abia mai reuseste sa plateasca pensiile si salariile. Imprumutul de la UE in valoare de 5 miliarde va veni in transe in urmatoarele 24 de luni si va fi conditionat de indeplinirea unor conditii, mai ales in ceea ce priveste reforma in justitie (am vorbit aici despre asta). Daca statul nu va indeplini aceste conditii si/sau daca nu va reusi sa mentina cheltuielile sub control, Ministerul Finantelor va continua sa imprumute bani din greu, asa cum a facut-o de la inceputul anului si pana acum, perioada in care a imprumutat 27 de miliarde de lei. Daca se va intampla asa, de ce ar da bancile credite populatiei si companiilor cu o dobanda de 17-20% asumandu-si riscul de neplata, cand pot imprumuta statul cu 11% fara niciun risc?
9. Guvernul pare total depasit de evenimente.Daca privim actiunile Guvernului din ultima perioada, vedem ca acesta a actionat haotic, fara sa aiba nicio directie clara si fara sa lase impresia ca ar fi capabil sa scoata tara din criza. Sistemul bancar nu poate relua creditarea atat timp cat economia este in cadere libera pentru ca riscurile asociate creditarii sunt extrem de mari, iar bancile vor prefera sa stea cu banii in buzunar decat sa finanteze un mediu de afaceri aflat in moarte clinica.
10. Bancile au bani, dar nu pot acorda credite doar de dragul de a acorda credite, ci trebuie sa fie sigure ca banii se intorc inapoi. Luand in consideare cele spuse mai sus, pentru ca dobanzile sa scada iar bancile sa fie mai inclinate spre a acorda credite, trebuie indeplinite atat de multe conditii incat imi este foarte greu sa cred ca soldul creditelor va creste semnificativ in urmatoarele sase luni.
In lipsa creditarii economiei, bancile vor prefera sa realizeze profit prin refuzul scaderii dobanzilor la creditele existente, prin creditarea statului si prin acordarea unor credite extrem de scumpe putinilor amatori care sunt disperati sa faca rost de bani.
Timpul ne va arata daca am avut sau nu dreptate.
Citeste si comenteaza pe Khris.ro.