Sari direct la conținut

Zelenski vorbeşte despre digitalizarea activităţii Comisiilor Medicale Militare: Gata cu cozile

HotNews.ro
Volodimir Zelenski, Foto: Ukraine Presidency/Ukraine Presi / Zuma Press / Profimedia
Volodimir Zelenski, Foto: Ukraine Presidency/Ukraine Presi / Zuma Press / Profimedia

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, vorbeşte despre digitalizarea activităţii Comisiilor Medicale Militare, în urma verificărilor care au relevat că, în unele regiuni, numărul persoanelor scoase din registrul militar a crescut de zece ori din februarie anul trecut. El afirmă că sunt decizii corupte, iar mita varia între 3 şi 15.000 de dolari, potrivit News.ro.

”Gata cu cozile. Gata cu plimbatul pentru a găsi sau a semna hârtia potrivită. Toate astea pot fi asigurate electronic şi prin prezenţa personalului militar necesar la locul unde se desfăşoară examinarea medicală, dacă este într-o instituţie medicală civilă. Oficialii guvernamentali vor finaliza munca de digitalizare”, arată Zelenski.

Zelenski a afirmat, în mesajul transmis miercuri seară, că a avut loc o şedinţă a Consiliului Naţional de Securitate şi Apărare (NSDC), la care s-a discutat doar despre Comisiile Medicale Militare, arătând că verificările vor fi încheiate în curând, deja existând câteva concluzii.

”Este necesar să fie verificate un număr semnificativ de decizii ale Comisiilor Medicale Militare privind dizabilitatea şi inaptitudinea pentru serviciul militar care au fost luate după 24 februarie. Astăzi, statisticile relevante au fost prezentate la Consiliul Naţional de Securitate şi Apărare. Sunt exemple de regiuni unde numărul persoanelor scoase din registrul militar datorită deciziei Comisiei Medicale Militare a crescut de zece ori din februarie anul trecut. Este foarte clar ce reprezintă aceste decizii. Decizii corupte”, a subliniat el.

Zelenski a menţionat că investigatorii au identificat deja decizii nerezonabile ale acestor comisii, fiind înregistrate mai multe probe.

”Mita variază între 3 şi 15.000 de dolari. Vor fi traşi la răspundere. Lista celor care au ieşit din ţară în urma unor decizii evident suspecte ale Comisiilor Medicale Militare va fi analizată separat. În primul rând, datorită deciziilor celor care au fost prinşi deja luând mită. Vorbim de cel puţin câteva mii de persoane”, a adăugat el.

Preşedintele Ucrainei a spus că va fi luată în discuţie şi problema la care toţi comandanţii de pe câmpul de luptă au făcut referire – aşa-numita aptitudine limitată, arătând că tot ce este legat de aptitudine sau inaptitudine pentru serviciul militar trebuie să fie cât mai clar.

El a adăugat că un punct foarte important îl reprezintă digitalizarea activităţii Comisiilor Medicale Militare.

”Gata cu cozile. Gata cu plimbatul pentru a găsi sau a semna hârtia potrivită. Toate astea pot fi asigurate electronic şi prin prezenţa personalului militar necesar la locul unde se desfăşoară examinarea medicală, dacă este într-o instituţie medicală civilă. Oficialii guvernamentali vor finaliza munca de digitalizare. Şi avem nevoie de accesibilitate în toate zonele sistemului medical civil cu scopul de a desfăşura examinarea Comisiei Medicale Militare. Unele regiuni, ca Volyn, au asigurat acest lucru sută la sută. Şi un alt exemplu este că la Kiev nu s-a făcut aproape nimic pentru a permite oamenilor să fie supuşi examinării Comisiei Medicale Militare în instituţii medicale civile”, a punctat Zelenski.

De asemenea, el a menţionat că în septembrue vor avea loc întâlniri şi negocieri pe plan internaţional.

Zelenski a mai spus că a avut o şedinţă cu reprezentanţi ai parlamentului, guvernului şi oficiali din domeniul relaţiilor internaţionale privind pregătirea Ucrainei pentru lansarea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană.

Legat de Formula de Pace, el a menţionat că numărul total al misiunilor diplomatice implicate a ajuns la 70.

”Formula de Pace este concepută astfel încât fiecare ţară şi fiecare lider să îşi poată demonstra capabilităţile pentru binele unui rezultat comun, pentru o pace justă şi durabilă”, a explicat el. (News.ro)

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro