​Despre Frumusetea timpului care trece – cu matematicianul Solomon Marcus

„Acum vreo cateva luni, fiind programat intr-o emisiune cu Neagu Djuvara, la miezul noptii, intr-o duminica, am avut curiozitatea sa vad ce ne impinge pe noi la miezul noptii, ce lucruri fierbinti de mult mai mare interes ocupa orele de maxima audienta. Sa vedeti cum arata spectacolul din zona derizoriului: ni s-a aratat un cetatean care dadea pe gura, in cateva minute, vreo 20 de pahare de bere. Unii cauta spectacolul la acest nivel de vulgaritate. Exista si o alta cale: sa cauti spectacolul in zona culturii”, a povestit academicianul Solomon Marcus la Institutul Cultural Roman, in cadrul unei conferinte despre „timp” si despre „farmecul trecerii (timpului)”.

Evenimentul, intitulat „Frumusetea timpului care trece”, a fost organizat luna aceasta de Asociatia Romana pentru Cultura, Educatie si Normalitate – ARCEN.

Profesor la Facultatea de Matematica si Informatica a Universitatii din Bucuresti, membrul titular al Academiei Romane incepand cu 2001, Solomon Marcus a publicat zeci de carti in peste 10 limbi, sute de articole de cercetare in matematica, lingvistica, informatica, poetica, semiotica, antropologie, istoria si filozofia stiintei, precum si articole pe teme de cultura generala si de educatie. O parte importanta a lucrarii sale „Paradigme universale” este consacrata problemei timpului.

Citeste mai jos explicatiile matematicianului Solomon Marcus despre:

• conceptul de „timp” (vazut prin „ochelarii metaforei”)
• artele liberale
• nevoia umana pentru spectacol
• despre farmecul „trecerii” (timpului)
• ce greseli putem face in legatura cu intelegerea timpului
• diferentele dintre mentalitatea occidentala si cea extrem-orientala

„Trecerea timpului”… era suficient sa se spuna „trecerea”. Timpul trece? Sau noi trecem? E ca atunci cand pleaca trenul din gara si spui „uite, casele se misca!”, dar de fapt ele stau pe loc si tu te misti. Este o dilema filosofica daca evenimentele au loc in timp sau daca timpul este pur si simplu desfasuratorul evenimentelor.

Sa nu incercati sa definiti timpul, caci intrati intr-o capcana fara iesire. Pur si simplu nu exista o definitie a timpului. Cand am scris cartea despre timp (Timpul, n.r.), mi-am dat seama ca singura salvare este sa ma gandesc la un anumit fel de timp: timp cronologic, timp fizic, timp biologic, timp subiectiv, timp lingvistic, timp cuantic, timp relativist etc. Zeci si zeci de feluri de timp”.

Timpul – vazut cu „ochelarii metaforei„

„Cu ochelarii metaforei vom citi marea varietate de timpuri. Expresia „timpul trece” este o metafora hidraulica, pentru ca imediat ne gandim la asimilarea timpului cu un curs de apa, cu un rau. Ea vine de la Heraclit – Pata rhei („Totul curge”). E o schimbare continua.

O alta metafora a timpului: timpul ca zbor al unei pasari – Lamartine: „Timp, suspenda-ti zborul!”

Parerea mea este ca timpul are nevoie de metafore. Fara metafora, intelegerea lumii este schioapa. Si nu e vorba de metafora invatata la scoala, de metafora retorica de infrumusetare, ci de o metafora cognitiva si creatoare. Pentru ca atunci cand vorbim de metaforele timpului nu ne referim la timp ca la o entitate preexistenta. In afara acestor metafore, timpul nu exista.

Aici a fost marea dezbatere filosofica intre Bergson si Einstein. Bergson i-a spus lui Einstein: timpul de care vorbiti dumneavoastra in stiinta nu e un timp autentic, real, ci e un timp spatializat. Incepand cu parametrul „T”, la care se refera matematicienii si fizicienii. Adevarul este ca intreaga traditie a referirilor la timp in stiinta, din antichitate si pana azi, s-a aflat sub tirania metaforelor spatiale. Ce este timpul? Este ceea ce ceasurile masoara. Dar ceasul este spatiu, e vizual.

Deci e suficient sa punem intrebarea „in ce ar putea consta frumusetea trecerii?” Nu mai e nevoie sa adaugam „timpului”, pentru ca deja temporalitatea e acolo. Lucrul acesta e foarte puternic si in vorbirea obisnuita, si in literatura: „to pass away” din engleza, a trece dincolo, a muri, „In marea trecere” (la Lucian Blaga), „Unei trecatoare” (la Baudelaire)… Deci in asta consta minunea trecerii: in faptul ca e facuta din clipe. Problema este cum prindem aceste clipe, cum ne bucuram de ele.

Benjamin Franklin a propus o metafora temporala, in secolul al XVIII-lea (co-autor la declaratia de Independenta a Statelor Unite): „Time is money”. Oamenii asta fac de obicei, asimileaza timpul cu o resursa monetara”.

Despre farmecul „trecerii” (timpului)

„In ce consta farmecul trecerii? Sa prinzi o clipa magica, care sa te marcheze, sa-ti staruie in amintire, sa cauti sa te agati de ea. Asta face tot timpul! Frumusetea trecerii cred ca sta in a savura clipa. Cei care rateaza in a sesiza frumusetea trecerii se recruteaza in primul rand dintre cei care acopera o coaja de banalitate, de rutina. Cum spunea Walt Whitman, in „Fire de iarba”: fiecare centimetru patrat este acoperit de o minune, dar trebuie sa o vezi, sa te apleci asupra ei, sa nu lasi sa se astearna rutina, banalitatea peste aceste minuni.

Ganditi-va ca trecerea este, de fapt, tema esentiala a poeziei, a artei. Ganditi-va la acea poezie a lui Eminescu, care nu e prea mult frecventata, dar este extraordinara: „Vre o zgatie de fata”. Privind cateva fete pline de vitalitate, de frumusete, de eleganta a miscarilor, vede deodata in ele babele in care vor evolua aceste fete si indica si o perioada: „toate peste-un sfert de secol”. Noi in general cautam sa-i raportam pe oamenii pe care ii vedem la trecutul lor. Eminescu a simtit nevoia sa proiecteze, sa-si imagineze trecerea spre viitor a unor adolescente extraordinare.

Amintiti-va personajul Beranger, al lui Eugen Ionesco, din „Regele moare”. Abia in preajma mortii el descopera acest farmec al lucrurilor extraordinar de simple, care i-au scapat o viata intreaga. Sa nu repetam experienta lui Beranger! Sa nu lasam pentru sfarsitul vietii acest lucru, ci sa-l facem pe tot parcursul vietii noastre!

La cei mai multi, trecerea e lasata in raspunderea altora, nu a lor. Am stat vreme de secole sub aceasta tiranie a vorbelor cronicarului Miron Costin (in secolul al XVII-lea): „Nu sunt vremile sub carma omului, ci bietul om sub vremi”. Pe urma, toate mintile luminate care au urmat au incercat sa ne scoata de sub acest slogan. De pilda, tot programul Junimii lui Maiorescu asta a facut: a cautat sa schimbe relatia dintre traditie si noutate”.

Greseli in raport cu intelegerea timpului

„O greseala enorma: asimilarea somnului cu timpul pierdut. E adevarat ca exista acel somn de proasta calitate, cand ne agitam. Acela este timp pierdut. Dar somnul autentic, de calitate buna, cand pui capul pe perna si imediat adormi si evident ca trebuie sa-ti organizezi viata astfel incat asa sa se intample, acest somn este una din perioadele cele mai pline ale existentei umane. Este ceva care trebuie savurat. Cred ca putem vorbi de voluptatea somnului, asa cum Baudelaire vorbea de „lux, calm si voluptate”. Somnul nu e doar modul in care organismul recupereaza sub aspect biologic. Somnul e de o bogatie extraordinara in ceea ce priveste psihicul nostru, elaborarile mentale. Creierul continua sa lucreze: de multe ori, imediat dupa ce ne trezim ne clarificam lucruri pe care multa vreme nu le-am putut elucida. Sunt atatea marturii de mari savanti si mari artisti care au relatat despre importanta inconstientului in activitatea lor creatoare. Marturii ale unui compozitor ca Mozart, sau ale unui savant ca Poincare… Somnul este un ingredient esential al bucuriei de viata, al trecerii. „Lauda somnului”, la Blaga…

Intelegi timpul ca un val care vine peste tine, uneori ca un tsunami, sau mai degraba tu vii ca un val peste el? Sunt doua extreme, viata cotidiana se situeaza undeva intre aceste doua extreme. In buna masura, tot efortul pe care il face cultura omenirii este de a mari ponderea viziunii a doua: noi sa venim peste timp, noi sa-l facem, nu altii sa ne traiasca viata, ci noi sa ne-o traim, cum spunea, foarte frumos, Steve Jobs. De Anul Nou, cele mai multe intrebari sunt de primul tip, de tipul timpului care vine ca un val peste tine, de „tipul Miron Costin”. „Ce asteptati de la Anul Nou?” – aceasta este intrebarea cea mai frecventa. „Ce va doriti sa va aduca Anul Nou?” Dar intrebarile de al doilea tip – „Ce proiecte aveti?”, „Ce vreti sa faceti in Anul 2012?” – intrebarile de acest fel sunt mai rare, din pacate. Noi stam intr-o lume in care predominanta este inca „viziunea Miron Costin”.”

Despre viata ca „trecere”

„De ce sa faci ceva, cand ai putea sa nu faci nimic?” Va propun o lista de cateva „gauri negre” care ne trag in ele cu o forta extraordinara si din care fiecare iese cum poate:

• starea larvara, lancezeala
• lenea
• plictiseala
• anodinul, derizoriul, nesemnificativul
• stresul, starea de stres
• viciul
• rutina

Toate sunt ingrediente ale umanului. Cine poate spune ca n-a trecut prin ele? Toate apartin trecerii noastre! Uneori, trecerea de la acest gauri negre la starile creatoare poate fi imperceptibila. Lucrurile nu sunt in alb si negru. Problema este ca noi avem o nevoie organica de a iesi din plictiseala. Fiecare iese cum poate”.

Nevoia umana pentru spectacol

„Dictonul clasic latin: „Paine si circ” – e nevoia de a iesi din plictiseala, din rutina. Ce este asta? Eu as numi-o nevoia general umana de spectacol. Trecerea vrem s-o transformam in spectacol. Ceva care sa ne scoata din contingenta, sa ne propulseze intr-un alt univers, sa ne improspateze, sa ne surprinda. Nevoia de spectacol apare indiferent de domeniu, inclusiv in stiinta. Spectacole exista la orice nivel. Trebuie sa recunoastem ca cei mai multi cauta spectacole in zona anodinului.

Acum vreo cateva luni, fiind programat intr-o emisiune cu Neagu Djuvara, la miezul noptii, intr-o duminica, am avut curiozitatea sa vad ce ne impinge pe noi la miezul noptii, ce lucruri fierbinti de mult mai mare interes ocupa orele de maxima audienta. Sa vedeti cum arata spectacolul din zona derizoriului: ni s-a aratat un cetatean care dadea pe gura, in cateva minute, vreo 20 de pahare de bere. Si acelasi personaj, duminica urmatoare, infuleca vreo cateva zeci de oua. Unii cauta spectacolul la acest nivel de vulgaritate.

Exista si o alta cale: sa cauti spectacolul in zona culturii. In antichitatea romana s-au dezvoltat artele liberale, devenite etalon cultural in Evul Mediu. De ce se numeau „arte liberale” – pentru ca la ele aveau acces numai oamenii liberi, deci cei care nu erau sclavi. Oamenii liberi aveau acces la domeniile care merita sa fie cultivate, cum spun americanii, „for their own sake”, de dragul lor, de placerea lor, care traiesc din gratuitatea lor, care mizeaza pe jocul superior al culturii, al creativitatii. Erau acele sapte arte liberale: trei verbale (gramatica, retorica, logica) si patru numerice (aritmetica, geometria, muzica, astronomia). O alaturare care in scoala si in universitatea pe care noi le-am frecventat este de neconceput.

Cum sa pui alaturi muzica de geometrie, astronomia de retorica?… Care era numitorul lor comun? Era tocmai faptul ca nu erau domenii care sa aiba o valoare utilitara directa, ci erau domenii care aveau valoare de cunoastere, o valoare ludica. Erau domenii care sa produca o placere a spiritului. Iar sclavilor le erau rezervate lucrurile direct utilitare, pe care trebuiau sa le invete ca sa fie de folos (lor si stapanilor lor). Aceste arte liberale au ajuns pana in zilele noastre: sigur, ele n-au triumfat in sistemele educationale mondiale, dar la Harvard exista Faculty Of Liberal Arts. Exista astfel de facultati in Marea Britanie, in Scandinavia, in Europa Occidentala”.

Artele liberale vs celelalte domenii

„Cu aceste arte liberale, trecerea ca viata devina PEtrecere, devine o mare placere spirituala, devine cultura! Evident, ulterior artele liberale si-au extins perimetrul.

Un ingredient important al spectacolului, de grad inferior de cultura, este competitia, care oricand poate degenera in violenta, asa cum vedem. Metafora temporala dominanta este aceea care asimileaza timpul cu o fiinta malefica, pe care trebuie sa o ucidem: „a omori timpul”! Are o forta extraordinara. As spune chiar ca, sub aspect statistic, cea mai frecventa utilizare a timpului este aceea care se afla sub imperiul metaforei ucigatoare. Asta este problema unui numar imens de persoane: cum sa faci sa nu simti trecerea timpului, sa-l omori ca sa iesi din plictiseala, nu sa faci ceva interesant cu el. Cei mai multi il omoara prin anodin. Dar si prin violenta, prin viciu”.

Mentalitatea occidentala vs mentalitatea extrem-orientala

„Daca e sa cautam diferente intre mentalitatea occidentala si cea extrem-orientala, as spune ca in mentalitatea extrem-orientala e o alta metafora temporala puternica: metafora cercului. Observati ca in vechile mituri ale omenirii, temporalitatea e prezenta foarte slab. Eu am repertoriat la un moment dat opozitiile binare din care apar in miturile studiate de Claude Levi-Strauss in cele patru volume din „Mythologiques”. Si am constatat ca din cele vreo 120 de opozitii binare, doar 10 se refera la timp si doar vreo doua se refera la durata. Restul stau sub imperiul metaforei cercului, periodicitatile noapte-zi, vara-iarna etc. Si se stie ca temporalitatea in budism este sub semnul circularitatii, este dominata de viziunea periodica. Mitul eternei reintoarceri.

Temporalitatea occidentala a stat mereu sub semnul linearitatii, in timp ce cea extrem-orientala a stat sub semnul circularitatii. Dar in ultimele decenii s-a constatat ca aceeasi viziune circulara apare in timpul cuantic si in timpul copilului foarte mic, deci imediat dupa nastere. Deci trei temporalitati aparent fara nici o legatura intre ele (temporalitatea pruncului, temporalitatea cuantica si temporalitatea in mituri) stau sub semnul aceleiasi metafore temporale a cercului, sau un prezent continuu (in mecanica cuantica nu exista ecuatii de miscare a unei particule)”.