2 miliarde, stimulente pentru directorii obedienti
“In loc sa rezolve incompatibilitatile, Celea a plecat in delegatie la Timisoara, la botezul copilului lui Brinzan!”
Fostul vicepresedinte al Casei Nationale de Asigurari de Sanatate (CNAS), Adrian Cojocaru, explica de ce a demisionat in urma cu citeva zile.
Intr-un interviu acordat “Evenimentului zilei”, Cojocaru dezvaluie cum se impart banii la CNAS, cum sint “stimulati” directorii prin prime sau “trimiteri la specializari in strainatate”, cum functioneaza principiul “ciocu’ mic” si de ce a fost blocata comunicarea in CNAS.
Ati acuzat conducerea CNAS de centralism si de subordonare totala fata de Ministerul Sanatatii. De ce?
Adunarea Reprezentantilor, de pilda, are prerogative foarte clare, inclusiv chestiuni legate de modificarea Statutului CNAS. In 2004, domnul presedinte Cristian Celea a modificat prin decizia sa textul Statutului, fara sa consulte Consiliul de Administratie (CA). Si-a asumat niste prerogative suplimentare pe care nu i le confera legea.
Adica si-a prins chestiuni legate de gestionarea fondului, nu numai de administrare si altele.
Si ce atributii noi legate de gestionarea banilor si-a acordat presedintele?
Va dau un exemplu. Luam cazul medicamentelor gratuite si compensate. Bugetul total alocat este de peste 8.100 de miliarde. Zece la suta din suma asta a fost retinuta de catre Casa nationala. Asa este distributia bugetara si suma urmeaza sa fie distribuita in semestrul II.
La paraclinice, adica la plata analizelor medicale, a deblocat cei 10 la suta retinuti si a alocat preferential, in functie de interese pe care numai el le stie, sume de la 10 pina la 80 de miliarde. E vorba de sase sau sapte judete. La altele, n-a mai dat nimic. Cel mai mult a alocat la Constanta, fara sa consulte pe cineva: 80 de miliarde.
Nu poate face singur chestia asta decit dupa ce are avizul CA, dar el a facut-o prin decizie proprie.
Lucrul asta s-a intimplat la rectificare?
Da. Dar l-am constatat acum, cind a avut loc sedinta CA, pentru ca a facut greseala sa prezinte repartitia initiala, conform Legii bugetului, care nu mai semana cu cea facuta in februarie pentru ca a intervenit modificarea asta cu alocarea de 10 la suta.
I-ati cerut sa justifice dupa ce criterii a alocat aceste sume?
A inceput sa se enerveze in momentul ala si a precizat ca serviciile paraclinice nu intereseaza pe toata lumea. I-am spus ca la fel s-a procedat si la Arad, unde s-au alocat peste doua milioane de dolari in plus fata de serviciile care s-au prestat acolo. Si-atunci a sarit in aer. Sint documente foarte clare, care se afla in Casa nationala.
Ce alte judete au mai primit sume in acelasi mod?
Municipiul Bucuresti, Timisoara, Craiova, Cluj.
Care judete ar fi avut nevoi mai mari?
Sint multe judete unde oamenii sint pusi pe liste de asteptare pentru a beneficia de analize. Judetele din Moldova, de exemplu. Aproape toata tara este in deficit pentru ca alocatia este foarte mica, de pina la 3 la suta din fondul de asigurari.
Practic, banii astia sint dati fara prestatie, sint pierduti! Aia au zis “bine, mersi, i-am luat, n-am facut nici un serviciu pentru ei si la revedere!”.
Plimbare in Germania
Cum se face politica de formare a personalului Casei?
Am cerut in mai multe sedinte un raport privind politica de personal. Toate institutiile publice din Romania au, CNAS nu are asa ceva. Functioneaza intr-o secretomanie totala. De ce? Pentru ca responsabila cu actiunile “de formare” este una dintre directoarele repetente la examenul de promovare in functii de conducere, una dintre apropiatele presedintelui.
Se numeste Catalina Litu si a luat nota 3. Si nu face absolut nimic fara acordul presedintelui.
Dar de ce sa nu se faca un program de formare a personalului? Ce e rau in asta?
In bugetul CNAS exista un capitol, “Sponsorizari”. De 2,2 miliarde de lei, de la o firma de medicamente, Glaxo, cu destinatie pentru formare profesionala. Banii astia sint gestionati de aceasta doamna. I-a tinut pe toti la cheremul ei, i-a plimbat, numai daca oamenii stiau sa-si plateasca obolul.
Anul asta, la presiunile mele in CA, a fost aprobat un program de formare, cu buget, cu tot. Dupa ce a fost aprobat programul, aceasta doamna, vazind ca ii este periclitata suma din sponsorizare, i-a propus domnului presedinte sa faca o plimbare in Germania, “pentru formare”, si a tocat toti banii.
Si cine s-a dus in Germania?
O gasca de vreo 15 persoane, in frunte cu domnul prezident si cu ea in par. S-a intimplat in luna iunie.
Mergeti la Agentia Nationala a Functionarilor Publici (ANFP) si intrebati-l pe secretarul general, domnul Stan Belu, care a facut parte din comisia de examinare a directorilor, care a dat notele astea pe cinstite, inclusiv pentru doamna care a luat nota 3, ce mi-a spus in legatura cu plimbareala in Germania.
Si cu faptul ca domnul presedinte Celea a venit in biroul domnului Stan Belu si a batut cu pumnul in masa, spunind “eu sint general activ SRI, si aceasta doamna trebuie sa promoveze la examen!”. Ei, daca doamna statea pe o saltea de bani si putea sa santajeze o tara intreaga cu programele de formare, nu era normal sa gestioneze numai ea?
Cum este privita comunicarea cu mass-media in CNAS?
La sfirsitul lunii ianuarie, am primit ordin de ministru cu cine are dreptul sa tina conferinte de presa. Domnul presedinte mi-a atras atentia ca nu e bine sa ma expun si ca este un an foarte dificil, un an electoral, nu stiu pentru cine si ca trebuie sa fie liniste. Si cit mai putin sa se iasa pe piata, adica, in concluzie, ciocu’ mic.
Directoarea directiei de relatii publice are ea insasi un material din care reiese ca acolo este regula tacerii.
Dar vizavi de informatiile normale?
Vorbeam de inhibarea unitatii de floppy (n.r. – sistemul de salvare pe discheta). In exces de zel, responsabilul cu securitatea din unitate, tot fiu de ochi albastri, Ionut Hainagiu, a propus presedintelui niste masuri de restrictii extraordinar de mari privind accesul la informatii.
De la etajul 10 pina la parter s-a facut un blocaj total: la utilizarea intranetului, la comunicarea intre directii, servicii, Case teritoriale, Casa nationala, in sensul ca s-au insiruit 104 documente, dintre care unele erau de risul lumii, care se pun la dispozitie numai cu acordul presedintelui.
Dati-mi un exemplu de astfel de document blocat!
“Progresele realizate de Romania in negocierile de aderare”. Nu aveam voie sa-l iau decit cu semnatura presedintelui.
Si cum s-a blocat unitatea de floppy?
Nu poate fi utilizata nici o discheta, mesajul era “utilizatorul are restrictii”.
Secretele CNAS
Si ce-ati facut?
La sedinta CA din luna iulie, domnul presedinte a spus ca a fost vizitat de organele SRI care i-au cerut sa permita accesul tuturor functiilor de conducere la documentele confidentiale, secrete, secret de serviciu. Este declaratia dumnealui in procesul-verbal. Toate afirmatiile pe care le fac au documente in spate.
Cum adica, SRI-ul a transmis ca da voie la informatie? Ce treaba are SRI-ul cu asta?
Da. Dar nici dupa aia nu s-a deblocat. Eu nu stiu ce greseli a facut asta. Probabil, cineva din institutie a reclamat treaba asta. Si el, facind parte din reteaua asta si laudindu-se, a ajuns situatia la urechile astora si au verificat. La o saptamina, am vrut sa vad normele si contractul-cadru, m-am scandalizat si mi-au deschis accesul la reteaua interna.
Cind am intrat, am gasit tot felul de gogomanii, banculete, jucarii, tot felul de texte care n-aveau nici o legatura cu secretul de serviciu.
Dar ce-ar putea constitui un secret de serviciu la CNAS?
Nimic, pentru ca institutia e publica, trebuie sa aduca la cunostinta oamenilor tot ce se intimpla acolo, cum se utilizeaza banul. Ei, nu se intimpla niciodata.
Prime pentru directorii cu note sub 5
Exista o strategie a CNAS?
Raportul directiei de audit intern spune ca este dezastru, ca nu exista o strategie interna a institutiei. La trei zile dupa ce a prezentat raportul, directoarea de la audit a fost demisa. Au aprobat recent o strategie nationala.
Ati declarat ca multi directori au luat note sub 5 la examene.
Pai, daca n-au luat concursul de ce semneaza, in continuare, ca directori? Dar eu le-am cerut lista cu stimulente salariale din cei aproape doua miliarde de lei transmisi de la Agentia de colectare catre Casa, bani care au fost dati cu multa chibzuinta alora care sint obedienti. Si unii dintre ei sint tocmai astia care au luat note mici.
Stimulentele sint platite din penalitatile si majorarile recuperate de Agentie, iar CNAS nu depune nici cel mai mic efort.
Banii astia n-ar trebui sa se intoarca in fondul national?
Ba da. Dar astia au facut o smecherie, un ordin de ministru si o hotarire de guvern scoasa in nu stiu ce conditii, in temeiul carora ei fac repartitia unor bani seriosi la Case si la Ministerul Sanatatii. Cred ca Gigi-Portaru’ de la minister n-are nici un rol in colectarea fondului national unic. Si asa, si ministerul realizeaza venituri.
Cum se acorda aceste stimulente?
Trimestrial sau semestrial, in functie de cum platesc aia de la agentie. Ultima transa virata a fost de doua miliarde de lei.
Cit poate primi un director? Dar cei din conducere?
Presedintele si vicepresedintii n-au voie sa primeasca decit salariul. Cineva imi spunea ca media veniturilor, cu tot cu salarii, a crescut foarte mult, ajungind la 20 de milioane pe luna. Probabil e suma neta.
Ce stimulent ar putea sa primeasca un director?
Banuiesc ca primeste 30, 40, 50 de milioane de lei. Sau 70. Pai, astia, fiind platiti asa, nu trebuie sa zica “saru’ mina, conasule” si sa-i faca pantofii?
De ce ati demisionat?
N-am fost obisnuit niciodata sa stau la cheremul cuiva. Iar daca intru in amanunte, spun ca in Consiliile de Administratie teritoriale functionau anumiti membri care erau in situatie de incompatibilitate. Adica erau functionari publici sau reprezentau furnizori. Eu am cerut eliminarea lor din consilii si am trimis o adresa la ANFP.
Ei si-au aratat coltii si s-a ajuns la maestrul care trebuia sa acopere, intr-un fel, oala. Domnul presedinte mi-a trimis o “nota explicativa” in care ma intreba de ce mi-am permis sa angajez institutia, sa deranjez ANFP sa intreb lucrurile astea. In acest timp, el s-a urcat in masina si a plecat in delegatie la Timisoara, sa se duca la botezul copilului ministrului Brinzan.
Asta este comportament?
Tacere la CNAS
In urma cu doua zile am cerut presedintelui CNAS, Cristian Celea, sa raspunda ultimelor acuzatii formulate de Adrian Cojocaru. N-a facut-o. Biroul de presa al CNAS ne-a transmis ca domnul presedinte a fost foarte ocupat si ca va da raspunsurile intr-o conferinta de presa viitoare.