De la Remix la Replayed

În cursul lunii noiembrie a anului 2021, Asociația culturală Arte-Factum, altminteri din ce în ce mai prezentă în viața culturală a Timișoarei, și-a invitat spectatorii, între care un segment important este reprezentat de tineri, la o nouă premieră teatrală. Cea a spectacolului intitulat Erendira&Bună-sa/Replayed în care regizorul Levente Kocsárdi (cunoscut îndeosebi în calitatea lui de actor al Teatrului Maghiar de Stat Csiky Gergely din locașitate) propune un neconvențional conspect scenic al celebrului roman Incredibila și trista povestea candidei Eréndira și a bunicii sale fără suflet datorat scriitorului columbian Gabriel Garcia Márquez. În realizarea montării, una cu declarat și asumat caracter de experiment teatral, Kocsárdi Levente a fost ajutat de Simona Donici, semnatara dramaturgiei și a adaptării, care, după o binecunoscută activitate de jurnalist cultural, pare-se că s-a dedicat definitiv teatrului.

Sigur, cusurgii de profesie, și nu doar ei, ar putea spune că noua premieră este și nu este una tocmai nouă. Că, de fapt, la mijloc ar fi vorba despre un copy paste. Că, în realitate, este pentru a treia oară că regizorul montează textul/scenariul dramatic în chestiune. Observația este și nu este riguros exactă. Da. E foarte adevărat că Levente Kocsárdi recidivează. Primul lui spectacol inspirat de romanul márquezian a fost prilejuit de încheierea studiilor din ciclul de Master în Regie, iar cel de-a doilea s-a consumat, în vara anului 2018, sub egida sus-menționatei asociației culturale, montarea de atunci numindu-se Erendira& bună-sa/remix. Remix dorind să sublinieze și că regizorul recidivează, dar și că spectacolul remixează scrierea în cauză. Titlul de acum – Erendira&Bună-sa/Replayed- admite la rândul lui onest că este vorba despre o reluare. Dar care nu are cum să fie întocmai cu aceea care a cunoscut luminile rampei în vara anului 2018. Pentru simplul motiv că distribuția este complet alta. E alcătuită ca și celelalte două precedente din studenți, la ciclul de Master ca și la cel de Licență, la Secția de Actorie a Facultății de Muzică și Arte a Universității de Vest din Timișoara. Ceea ce a presupus din partea regizorului și o anumită vocație pedagogică. Cum am văzut și varianta din august 2018 am suficiente motive să cred că Levente Kocsárdi nu s-a mulțumit să le pună tinerilor artiști o casetă și să le ceară să-și imite la virgulă predecesorii. A ținut seama de personalitatea lor, de calități, a valorificat și faptul că de ceva vreme încoace lucrurile stau cu mult mai bine la sus-numita facultate care acordă un plus de atenție mișcării scenice. Fapt ce i-a permis coregrafie concepute de Alin Radu (balerin la Opera Română din Timișoara) să-și demonstreze mai evident decât odinioară și potențialul, și utilitatea. Concretizate, cum vom vedea nițelus mai la vale, în primul rând grație a trei dintre componenții distribuției. E vorba despre Aida Olaru, Alexandru Romescu și Teodor Căuș. Acesta din urmă preluând la nivelul excelenției rolul lui Ulise care, în varianta anterioară, a avut parte de un interpret care confirmă azi în totalitate speranțele pe care mi le-am pus în el. E vorba despre Marin Lupanciuc. Care în ediția din vara lui 2021 a Galei Hop și-a adjudecat premiul de interpretare masculină la Gala Hop și despre care aud că acum face minuni pe scena Naționalului în cel mai recent spectacol montat acolo de celebrul Pál Frenak.

Cadrele noului spectacol au rămas în linii esențiale tot aceleași din varianta din 2018. Totul începe cu un party al unor studenți la Teatru care, pe neașteptate, să hotăsc să rejoace, mai dezinhibați și cu o semnificativă adăugire, un spectacol-examen. Fundamentat pe relevarea virtuților, socotite dramatice, ale romanului lui Márquez al cărui subiect îl rezumă cu destulă claritate. Merit deloc minor.

Spectacolul propune două suprateme. Prima a fost impusă mai mult ca sigur de Simona Donici (se fac simțite aici reminiscențe din activitatea anterioară de gazeatar a semnatarei textului) și are în vedere creșterea îngrijorătoare a traficului de carne de vie. A copiilor și tinerilor obligați să se prostitueze. Cea de-a doua derivă din dorința regizorului de a glosa pe tema raportului dintre actor și rol. De a formula întrebări, poate și răspunsuri, pe un subiect mai mult sau mai puțin diderotian. Până unde merge identificarea dintre artist și personaj, cât de necesară este găsirea justei măsuri, cât de primejdioasă poate fi depășirea unor limite anume, care este ponderea sensibilității și implicării personale în elaborarea unui rol. Cât de periculoasă e ruperea zăgazurilor. Secvența finală a spectacolului, cea a asasinării bunicii de tânărul Ulise, ilustrează foarte bine sus-menționata temă, iar în concretizarea ei au merite deosebite actorii Iulia Ioan și, iarăși, deja amintitul Teodor Căuș.

Spre deosebire de varianta văzută de mine în august 2018 cea de acum mi se pare mult mai plină de poezie. De acea atmosferă specific columbiană. De specificitățile literaturii sud-americane. De așa-numitul realism magic. Contribuie la aceasta scenografia concepută de arhitectul M.C. Donici și conceptul vizual dinamic propus de Olimpiu Vuia. Valorate de jocul actoricesc. De ceea ce fac și spun actorii.

Tot ca un element distinctiv mi se pare calitatea și profunzimea lucrului cu interpreții. Toți componenții distribuției făcându-și la bune cote artistice datoria. Semn că regizorul a făcut progrese în acest domeniu. Prea adesea neglijat în școlile noastre. Nu, Iulia Ioan nici nu a fost silită, nici nu și-a dat silința să mimeze o bătrână urâtă…Citeste intreg articolul pe Contributors.ro