Guardian: Pactul Verde al UE este un colosal exercițiu de „greenwashing”

Propunerea-fanion a Ursulei von der Leyen adoptă sloganurile activismului climatic, dar nu are nimic din substanța acestuia, potrivit Guardian, citat de Rador. În mare parte ca și planul Juncker de dinaintea lui, Pactul Verde propune încurajarea investițiilor private prin transferul riscului de la privați la bugetul UE. Dar acest lucru nu reduce riscul – doar îl mută pe umerii contribuabililor europeni.

Situațiile de urgență tind să ne scoată la lumină adevăratele priorități. Când casa îți arde sau când ți-o inundă vijelia, pui mâna pe ce ți se pare cel mai valoros și pleci lăsând restul în urmă.

Cu un deceniu în urmă liderii UE s-au trezit confruntați cu un asemenea moment. Cum băncile franceze și germane se prăbușeau într-o gaură neagră, ei au făcut orice a fost necesar pentru a le salva. Între 2009 și 2013 guvernele europene au direcționat 1,6 trilioane de euro către bancherii Europei, impunând concomitent o austeritate severă cetățenilor europeni, pe care tot ei se angajaseră să-i servească. În 2015, când au realizat că e nevoie de chiar și mai mult sprijin, Banca Centrală Europeană a tipărit 2,6 trilioane de euro în decurs de numai patru ani.

Acum Europa se confruntă cu o criză de o gravitate mult mai mare: o urgență climatică. Și astfel, luna trecută, președinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen a dezvăluit Pactul Verde european, un plan pe 10 ani în valoare de 1 trilion de euro pentru reducerea emisiilor cu efect de seră ale UE cu cel puțin 50% față de nivelul din 1990. „Acesta e momentul aselenizării pentru Europa”, a declarat Von der Leyen.

La o primă vedere, e greu să te abții să nu compari cele două sume și prioritățile pe care ele le dezvăluie: peste 4,2 trilioane de euro pentru salvarea sectorului financiar al Europei; 1 trilion de euro pentru a ne salva planeta.

Dar lucrurile stau mult mai rău de atât. Dacă cele 4,2 trilioane pentru bancheri erau bani noi, finanțare efectivă, trilionul promis de Von der Leyen pentru pactul ei verde pe 10 ani – câte 100 de miliarde de euro pe an – e mai mult diversiune și decepție.

Contrar angajamentului ei de a oferi un „val de investiții verzi”, Pactul Verde e compus în mare parte din bani permutați de la fonduri UE deja existente și promisiuni reîncălzite de a mobiliza din mers capitalul privat. Per total, Pactul Verde nu va genera decât 7,5 miliarde de euro în angajamente bugetare noi, întinse pe parcursul a șapte ani. Pentru comparație, Comisia și-a programat să cheltuiască 29 de miliarde de euro – aproape de patru ori mai mult – pe proiecte de gaze „inutile” [https://www.euractiv.com/section/energy/news/billions-to-be-wasted-on-unnecessary-gas-projects-study-says/] și distrugătoare pentru mediu, conform unui studiu recent. Deci cam atât cu aselenizarea.

Privindu-l cu obiectivitate, Pactul Verde european nu reușește să inspire în privința nici unuia dintre cele trei criterii importante: mărimea, compoziția și acoperirea.

Lăsând la o parte faptul că cei 100 de miliarde de euro pe an sunt deocamdată doar o ficțiune, ei nici măcar nu se apropie de necesarul de finanțare pentru atingerea obiectivelor. Și nu trebuie să ne credeți pe cuvânt. Comisia însăși estimează că Europa are nevoie de 260 de miliarde de euro pe an pentru a-și atinge obiectivele climatice și energetice pentru 2030 – mai mult decât dublul sumei oferite. Și încă estimarea datează dinaintea adoptării de către Comisie a unor ținte și mai ambițioase, anul trecut.

Compoziția Pactului Verde oferă un alt motiv de disperare. Așa-zisul plan de investiții pentru o Europă sustenabilă perorează cu entuziasm despre termeni precum „mobilizare”, promițând să deblocheze miliarde de euro din sectorul privat în interesul investițiilor sustenabile.

În mare parte ca și planul Juncker de dinaintea lui, Pactul Verde propune încurajarea investițiilor private prin transferul riscului de la privați la bugetul UE. Dar acest lucru nu reduce riscul – doar îl mută pe umerii contribuabililor europeni, asigurându-se concomitent că investitorii privați se vor bucura de toate profiturile.

Fără un plan de coordonare a producției și distribuției de energie într-o autentică uniune energetică, angajamentul Comisiei referitor la capitalul privat nu promite decât intensificarea inegalităților din interiorul statelor membre și între ele.

Ceea ce ne aduce la acoperirea Planului Verde. Pe hârtie, planul pare impresionant de holistic, de la o strategie „de la fermă în furculiță” a alimentației sustenabile până la un „nou plan de acțiune pentru economia circulară”. Totuși, capacitatea lui de a transforma viața europenilor este limitată de angajamentul Comisiei pentru cămașa de forță a austerității pe care o reprezintă „planul de stabilitate și creștere”, cel care a condamnat Europa la stagnare cronică. Valdis Dombrovskis, comisarul responsabil cu planul de investiții al Pactului Verde, a declarat că este dornic să evite o „dezbatere învrăjbitoare” privind relaxarea regulilor fiscale.

Pe scurt, Pactul Verde este un plan pentru conservare, iar nu pentru transformare.

Așa-numitul „mecanism de tranziție justă” – planul Comisiei pentru a ajuta comunitățile afectate negativ de abandonul combustibililor fosili – este un bun exemplu al acestei logici a conservării. Von der Leyen a lăudat mecanismul ca pe un „angajament de solidaritate și echitate”. Dar față de cine? Va exista „justețe” pentru comunitățile din Germania și Franța cărora li s-a cerut să suporte o parte din costurile tranziției climatice? Li se adresează el numeroșilor greci și portughezi care nu-și permit să se gândească la emisiile de carbon din 2050, preocupați fiind de cum vor reuși să pună o pâine pe masă săptămâna aceasta? Adevăratul răspuns este nu.

Mecanismul de tranziție justă va „mobiliza” un total de 100 de miliarde de euro în decurs de 10 ani, bani ce vor fi direcționați înspre țări producătoare de cărbune precum Ungaria și Polonia, care se așteaptă să primească o „parte foarte semnificativă” a acestei finanțări. Sprijinirea regiunilor dependente de cărbune este o dimensiune esențială a tranziției juste. Însă nu e nevoie să fii un cinic pentru a sesiza că repartizarea fondurilor pentru tranziție justă în cadrul Pactului Verde reprezintă o pomană electorală pentru mituirea guvernelor de dreapta care au susținut alegerea lui Von der Leyen, și cu privire la care ea se teme că i-ar putea băga bețe în roate propunerii ei fanion. A te lăsa pe mâna acestor guverne pentru a realiza tranziția justă – având în vedere stufosul lor istoric de corupție și abuz de fondurile UE – nu pare deloc înțelept.

Lui Von der Leyen îi place să vorbească despre Pactul Verde ca despre o mare transformare structurală. „Obiectivul nostru e să reconciliem economia cu planeta noastră”, a declarat ea. Dar, în același timp, UE a aprobat și susține construcția unui gazoduct de miliarde de euro pentru transportul de gaze din Israel în UE, care va traversa și acea închisoare a datornicilor în care poporul grec continuă să zacă.

Din fericire, speranța este încă vie în Europa. Împreună cu organizația noastră, Mișcarea Democrație în Europa 2025 (DiEM25), o coaliție de cercetători, activiști și sindicaliști europeni a întocmit un „Plan pentru Tranziția Justă a Europei” [https://report.gndforeurope.com/] care propune investirea a 5% din PIB-ul UE într-o prosperitate neutră carbonic, justă și împărtășită.

Activiștii climatici nu vor fi pacificați. La Bruxelles și în întreaga lume, apelurile pentru un pact verde autentic continuă să se audă tot mai puternic. Ei nu îi vor permite Pactului Verde al UE să le adopte sloganurile, excluzând în același timp substanța. Întrucât aceasta este o urgență, iar un statu-quo „greenwashed” [„greenwashing” e practica de a prezenta ceva drept benefic mediului, deși nu este – n.trad.] pur și simplu nu este suficient. The Guardian (preluare Rador)