PSD amână în comisia juridică o decizie privind abrogarea recursului compensatoriu și revizuirea Constituției după referendumul din 26 mai. Solicitările PNL și USR, respinse
Propunerile PNL şi USR de a se discuta proiectele privind abrogarea recursului compensatoriu şi revizuirea Constituţiei au fost respinse, marţi, prin vot, de Comisia juridică a Camerei Deputaţilor, preşedintele forului, Nicuşor Halici, anunţând că ministrul Justiţiei şi reprezentanţi ai CSM vor prezenta săptămâna viitoare soluţiile în cazul recursului compensatoriu, scrie Agerpres.
Deputaţii PNL şi USR au solicitat, la începutul şedinţei, introducerea pe ordinea de zi a proiectelor referitoare la abrogarea recursului compensatoriu şi la revizuirea Constituţiei, ca urmare a rezultatului referendumului din 26 mai.
Deputatul PSD Florin Iordache a susţinut că este nevoie de punctele de vedere ale Ministerului Justiţiei, CSM şi Parchet în privinţa recursului compensatoriu.
„Recursul compensatoriu să-l picăm aşa pentru că e o iniţiativă de abrogare – clar nu vom fi de acord. Vreau să ascult punctul de vedere al Ministerului Justiţiei, al CSM, al Parchetului, Ministerului Public, pentru că eu consider că să abrogăm o lege pentru că aşa îşi doreşte un anumit partid politic este total greşit. Putem discuta, putem vedea dacă este oportun să o modificăm. Aş solicita un punct de vedere şi de la Administraţia Penitenciarelor, să trimitem o adresă, să vedem în baza acestei legi ce categorii de persoane au beneficiat şi câte”, a afirmat Iordache.
El a adăugat că observaţiile CCR la referendum au arătat că ar fi vicii de neconstituţionalitate în modul cum au fost puse întrebările la acest scrutin. „Până CCR nu va prezenta raportul în faţa Parlamentului în ceea ce priveşte acest referendum, să vedem ce a constatat, dacă acele întrebări au fost sau nu constituţionale şi în funcţie de acel raport să vedem ce facem mai departe, clar nu suntem de acord”, a mai spus Iordache.
În replică, deputatul PNL Ioan Cupşa a precizat că a fost destul timp pentru discuţii pe tema recursului compensatoriu.
„E vorba de 21 ianuarie 2019 când am înregistrat această iniţiativă, că nu are datele necesare pentru a dezbate şi a decide în legătură cu soarta acestei iniţiative legislative, acest lucru nu-l putem primi. Ne vorbea domnul Iordache despre ANP, dar această instituţie este sub controlul Guvernului Dăncilă. Recunoaşte PSD că acest Guvern disfuncţional nu mai are controlul asupra ANP?”, a întrebat Cupşa.
Deputatul PSD Nicuşor Halici a anunţat că i-a invitat săptămâna viitoare la comisie pe ministrul Justiţiei şi reprezentanţi ai CSM.
„Am făcut deja adrese la Ministerul Justiţiei, CSM să vină săptămâna viitoare să prezinte soluţiile, alternativele prezentei legislative şi solicitărilor dvs. din iniţiativele depuse”, a spus acesta, adăugând că nu este cazul unei „antepronunţări”.
El a arătat că, în privinţa revizuirii Constituţiei, Biroul permanent a dat termen 19 septembrie pentru depunerea amendamentelor. „Dacă nu avem amendamente, pe ce să dezbatem? Preşedintele CCR va veni şi va prezenta un raport în Parlament. Să înţeleg că vreţi să facem o revizuire pe picior? Am spus clar că şi noi o să venim cu o iniţiativă, ştiam că şi liberalii vor veni, am zis că este un amplu proces de revizuire”, a menţionat Halici.
Propunerile USR şi PNL au fost respinse prin vot, iar deputatul liberal Gabriel Andronache a anunţat că va cere dezbaterea proiectului privind abrogarea recursului compensatoriu direct în plenul Camerei, fără raport. „Vedem că avem de a face cu o tergiversare şi doriţi să rămână în vigoare ca infractorii să-şi calculeze dinainte de ce vor beneficia”, a adăugat Andronache.