Jurnaliştii danezi acuză Facultatea de Medicină din Oradea că "produce absolvenţi care pun în pericol viaţa pacienţilor" / Reacția universității
Televiziunea naţională din Danemarca a difuzat recent un amplu reportaj prin care acuză Facultatea de Medicină de la Universitatea din Oradea că „produce” absolvenţi total nepregătiţi. În materialul de presă difuzat de televiziune se arată că un tânăr din Somalia care a absolvit Medicina la Oradea s-a angajat în Danemarca şi a greşit tratamentul tuturor pacienţilor care i-au ajuns pe mână. În replică, Universitatea acuză o campanie de denigrare și spune că unele televiziuni din străinătate „identifică situaţii izolate de absolvenţi sau chiar de rezidenţi care nu se regăsesc la standardele de cunoştinţe necesare pentru a profesa în anumite instituţii medicale din lume”, potrivit Bihoreanul.ro.
Somalezul Osman Abdullahi Mohamed, care a absolvit Medicina la Oradea și a lucrat ca medic în Danemarca, a rămas fără dreptul de a profesa.
Jurnaliştii danezi au vorbit cu doi dintre studenţii străini, care spun că au ales Oradea pentru că este ieftin și își pot lua cu ușurință diplomele. „Oradea este cel mai ieftin oraş din UE, unde poţi studia medicina. Nu mi-am permis nici măcar Bulgaria”, a afirmat Paul Wagner, un tânăr din Germania.
În replică, Universitatea din Oradea acuză o campanie de denigrare.
„Universitatea din Oradea se delimitează de acţiunile seriate de-a lungul anilor, de denigrare a şcolii medicale româneşti. Unele televiziuni din străinătate identifică situaţii izolate de absolvenţi (în cazul Universităţii din Oradea) sau chiar de rezidenţi (în cazul altor universităţi româneşti de prestigiu) care nu se regăsesc la standardele de cunoştinţe necesare pentru a profesa în anumite instituţii medicale din lume”, a transmis universitatea printr-un comunicat de presă.
Cât despre Osman Abdullahi Mohamed, universitatea precizează că acesta a fost doar trei ani student al Facultatea de Medicină din Oradea, după ce s-ar fi transferat de la o universitate din Ucraina.
„Notele obţinute au dovedit nivelul mediocru spre slab al acestuia, iar o instituţie de nivelul Universităţii din Oradea nu poate fi etichetată pe baza unui caz izolat, neluând în considerare numărul mare de absolvenţi anual, cu performanţe bune”, adaugă reprezentanții Universității din Oradea.