Sari direct la conținut

Rai News: Conte anunţă: "Italia a impus principii şi reguli europene, semnăm memorandumul cu China"

HotNews.ro
Premierul Italiei, Giuseppe Conte, ministrul Muncii, Luigi Di Maio și ministrul de Interne, Matteo Salvini, Foto: Hotnews
Premierul Italiei, Giuseppe Conte, ministrul Muncii, Luigi Di Maio și ministrul de Interne, Matteo Salvini, Foto: Hotnews

„Dintre cele 13 ţări care au semnat memorandumul cu China, Italia este singura care reamintește principiile și regulile europene”, a declarat premierul Giuseppe Conte la finalul întâlnirii de la Palatul Chigi, după care s-a referit la semnarea fără modificări a memorandumului cu China, scrie Rai News citat de Rador.

„Voi semna memorandumul, nu punem în pericol niciun asset strategic”, a precizat Conte. Prin urmare, întâlnirea dintre premierul Giuseppe Conte şi vicepremierii Luigi Di Maio şi Matteo Salvini, ministrul Economiei Giovanni Tria şi ministrul de Externe Enzo Moavero Milanesi ar fi dat undă verde textului deja susţinut de M5S şi criticat de Salvini.

„Se semnează memorandumul, evident că este un acord-cadru fără caracter obligatoriu, nu este acord internaţional şi ar fi fost şi puţin excentric să nu participăm la acest proiect de infrastructură cu China”, a spus premierul.

„Italia este un port natural, istoric și este, de asemenea, o mare oportunitate de a reechilibra balanța comercială cu China. Vrem să creştem exportul nostru, nu ne angajăm la nimic prin acest acord-cadru, este un acord programatic care va fi îmbogățit din când în când prin semnarea unor acorduri individuale care vor fi evaluate unul câte unul”, a adăugat Conte.

Joi, vicepremierul Salvini a vorbit despre posibilitatea de a îmbunătăţii textul memorandumului: „Nu este sacru”, a spus liderul Ligii. Însă, poziţia colegului său din M5S este mai drastică şi face presiuni fără rezerve pentru semnarea textului stabilit cu China.

„Azi câştigă Made in Italy, cu Belt şi Road Initiative, Italia a decis să fie mai suverană. Nu este un acord politic cu China, ci o oportunitate comercială, SUA rămân principalul nostru aliat şi NATO casa noastră naturală”, a afirmat vicepremierul Luigi Di Maio la finalul întâlnirii de la Palatul Chigi.

„Acesta este un pas în faţă pentru Italia, un schimb de paşi spre viitor”, a adăugat Di Maio.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro