Turişti rătăciţi la limita judeţelor Alba şi Bihor după ce au ieşit de pe pârtie
Doi turişti s-au rătăcit vineri seara în afara zonei schiabile Arieşeni-Vârtop, la limita dintre Alba şi Bihor, ei reuşind să revină la pârtie pe baza recomandărilor făcute telefonic de către salvamontiştii care au plecat în căutarea lor, relatează Agerpres.
Potrivit unui comunicat, Serviciul Public Judeţean Salvamont-Salvaspeo Alba a fost implicat într-o acţiune de căutare a unor persoane rătăcite în afara zonei schiabile Arieşeni-Vârtop. Alertarea echipei Salvamont Alba a fost făcută de către prieteni şi aparţinători ai celor doi turişti.
„Salvatorii montani au luat legătura telefonic cu aceştia, care au transmis că au coborât pe schiuri într-o zonă de teren accidentat cu zăpadă foarte mare, că nu se mai pot orienta către pârtie, au căzut şi s-au panicat, fiind lipsiţi de orice sursă de lumină la lăsarea întunericului. Li s-au făcut recomandări să se întoarcă pe urmele proprii, deoarece ei intenţionau să traverseze pădurea de la pârtia Piatra Grăitoare la pârtia Vârtop 1, să conserve bateria telefonului şi să-l ţină cât mai aproape de corp, la căldură”, se menţionează în comunicat.
Conform aceleiaşi surse, salvatorii montani au pornit în căutare ca echipă de prim răspuns, în condiţii de temperatură scăzută şi vizibilitate redusă – întuneric, ceaţă şi ninsoare abundentă.
În acţiunea de căutare au fost implicate doua echipe, care au pornit din puncte diferite spre zona unde se presupunea că se aflau persoanele rătăcite. Căutările au fost oprite după circa o ora şi jumătate, când cei doi schiori rătăciţi, respectând indicaţiile primite de la salvamontişti, au reuşit să ajungă în siguranţă la pârtie.
Salvamont Alba recomandă turiştilor să nu se abată de la traseele marcate şi să nu iasă din zona schiabilă. De asemenea, ei atrag atenţia asupra existenţei unui risc ridicat de producere a avalanşelor la altitudini mai mari de 1.600 de metri, ca urmare a ninsorilor abundente din ultima perioadă.