Câteva zeci de persoane în Piaţa Victoriei, la mitingul anunţat de liberali
Câteva zeci de persoane se află, la momentul transmiterii ştirii, în Piaţa Victoriei, la mitingul anunţat de Partidul Naţional Liberal, anunță Mediafax.
Manifestanţii au venit cu steaguri tricolore şi scandează „Demisia”.
„Conducerea partidului, consilierii generali, consilierii locali, oamenii care au fost mandataţi de cetăţeni să iasă astăzi în stradă pentru a-şi manifesta solidaritatea, respectul, gratitudinea pentru cetăţenii români care protestează la ordonanţa 13 împotriva puterii instalate în decembrie 2016 , pentru a le garanta faptul că suntem alături de ei, îi reprezentăm şi că vom continua lupta până la capăt”, a declarat Ludovic Orban, aflat şi el în Piaţa Victoriei.
Manifestaţia din Piaţa Victoriei a fost anunţată de PNL. „Vin cu rugămintea către dumneavoastră de a participa marți, ora 19.00, la protestul organizat in Piața Victoriei. Participarea dumneavoastră este importantă pentru România și pentru PNL. Ne întâlnim toți la sediul PNL din Aleea Modrogan, ora 18.45, pentru a merge împreuna la protest. Ludovic Orban”, a fost mesajul care circulă în cercurile interne ale partidului.