Ne/oW Art – Picturi realizate cu substante chimice vor fi expuse din 15 decembrie, la Castelul Cantacuzino din Busteni
Picturi realizate cu substanțe chimice, precum solvenți, alcool, sodă, bitum, pâmânt, decoloranți, vopsele acrilice și tușuri, vor fi expuse la Castelul Cantacuzino din Busteni începând din 15 decembrie, în noua expoziție a Galeriei de Artă intitulată Ne/oW Art. Expoziția Ne/oW Art, care prezintă peste 40 de lucrări realizate de artistele Mirela Iordache și Nadine Kseibi, câștigătoare ale concursului de proiecte organizat în luna septembrie, lucrari ce au fost selectate din peste 100 de portofolii înscrise și care vor fi expuse până pe 15 martie 2018.
„De-a lungul timpului, am avut expuși în Galeria de Artă a Castelului Cantacuzino tineri artiști care ne-au impresionat cu viziunea lor. 2017 ni l-a adus în spațiul nostru expozițional pe Andrei Gamarț, care are o profunzime extraordinară. Ne-a bucurat numărul de vizitatori și astfel am decis să continuăm să expunem artă contemporană. Era firesc să organizăm un concurs de proiecte prin care toată lumea să aibă șansa de a expune, a declarat Kurt Neuschitzer, CEO al Zamora Estate, companie care deține Castelul Cantacuzino.
Concursul de proiecte a debutat în luna septembrie și s-a bucurat de un real succes, fiind încrise aproximativ 100 de portofolii. În urma selecției, Mirela Iordache și Nadine Kseibi au fost primele două artiste care au fost alese să expună.
„Posibilitatea de a fi la Castelul Cantacuzino înseamnă bucuria de a expune într-unul din rarele așezăminte de prestigiu și cu o mare vizibilitate”, a declarat Mirela Iordache, înainte de deschiderea expoziției pentru public. De asemenea, Nadine Kseibi, care este prezentă în expoziție cu aproximativ 30 de lucrări, a afirmat că expunerea lucrărilor sale în Galeria de Artă a Castelului Cantacuzino reprezintă o mare oportunitate de a se prezenta ca artist.
Iubitorii de artă vor putea observa lucrări realizate din cenușă, cenușă ce provine din arderea notițelor dintr-un an al Mirelei Iordache, realizând astfel o convertire la nivel vizual a unei frînturi din clipele sale. De asemenea, sunt expuse lucrări realizate din zațul cafelei, praful de marmură sau răsină.
Nadine Kseibi este absolventă a Universității Naționale de Arte București (UNArte), iar tema sa de licență a fost terapia prin artă. Consideră că „partea subconștientă ne poate vorbi prin artă”, acesta fiind primul pas spre folosirea acestui concept ca modalitate de accesare a subconștientului uman prin imagine, formă și conținut. În prezent este masterandă la UNArte și și-ar dori să expună la muzeul Punta della Dogana din Veneția.
Mirela Iordache este membră a Uniunii Artiștilor PLastici din România și licențiată în Arte Plastice/ Patrimoniu Cultural – Restaurare și un master în Strategii de creație în pictură la Universitatea Naționale de Arte din București. Lucrările sale au fost selectate, în 2013, la Strabag Artaward International Competition și la Triennale Europeene de l’Estampe Contemporaine, iar în 2015 a expus la Bienala Internațională de Pictură de la Chișinău. De asemenea, a avut peste 60 de expoziții, dintre care 13 personale, 35 de grup și 18 colective.