"Ultimul nud" de Ellis Avery, o carte despre fascinanta pictorita Tamara de Lempicka se lanseaza la Libraria Humanitas de la Cismigiu

Marţi, 1 aprilie, ora 19.00, Librăria Humanitas de la Cişmigiu va fi gazda unei seri dedicate romanului Ultimul nud de Ellis Avery, unul dintre cele mai îndrăzneţe romane publicate în 2012 care reînvie atmosfera boemă din Parisul anilor nebuni, evocând atât figura fascinantă şi scandaloasă a pictoriţei Tamara de Lempicka, cât şi pe cea a celebrului ei model, Rafaela, care i-a fost marea iubire.

Ne vor vorbi despre acestă carte care „ne transportă într-una dintre cele mai fecunde perioade ale artei moderne şi potretizează două dintre personajele cele mai interesante ale acelor vremuri“ – aşa cum o definea scriitoarea americană Jennifer Cody Epstein – Ioana Avădani, Alison Mutler, Roxana Dascălu, Pavel Şuşară şi Denisa Comănescu.

Actriţa Ada Condeescu va citi pentru public câteva fragmente din misterioasa poveste de dragoste dintre Tamara de Lempicka şi Rafaela Fano.

Scriitoarea americană ELLIS AVERY s-a născut în 1972 în New York. Dragostea pentru cultura şi tradiţiile japoneze îi este inoculată de mama ei, astfel că, la 16 ani, adolescenta Avery călătoreşte în Ţara Soarelui-Răsare, unde asistă pentru prima oară la o ceremonie a ceaiului. Din acel moment, tânăra se hotărăşte ca, în paralel cu studiile universitare, să deprindă această artă străveche. Timp de cinci ani urmează cursuri despre ritualul ceaiului la Urasenke Chanoyu Center din New York, iar în perioada 2004-2005 aprofundează studiul ceremoniei ceaiului în Kyoto. Prima ei carte, The Smoke Week (2003), este o operă de nonficţiune, narând experienţa personală din timpul tragicului septembrie 2001. La sfârşitul lui 2006 publică romanul Foc în pavilionul de ceai (The Teahouse Fire; Humanitas Fiction, 2008), rod al fascinaţiei autoarei pentru universul nipon, iar în 2012 vede lumina tiparului Ultimul nud (The Last Nude), o reconstituire a Parisului boem din les années folles. În prezent, Ellis Avery trăieşte în Manhattan şi predă creative writing la Columbia University.

Nota autoarei pentru cititorul român:

„Odată, când eram copil, am primit, de Crăciun, un calendar cu imagini din anii douăzeci. Printre ele se afla un tablou de neuitat, al unei femei blonde, de o energie debordantă, care conducea un automobil verde: era autoportretul Tamarei de Lempicka din 1929, Tamara în Bugatti-ul verde, iar mie mi s-a părut că reprezintă esenţa farmecului feminin.

Două decenii mai târziu, am avut posibilitatea să văd tabloul cel mai apreciat de critică al Tamarei de Lempicka, un ulei pe pânză din 1927, intitulat Frumoasa Rafaela, lăudat de ziarul Times ca fiind „unul dintre cele mai valoroase nuduri din secolul XX“. Când am văzut tabloul, a cărui reproducere împodobeşte acum coperta ediţiei în limba română a Ultimului nud, la expoziţia dedicată Tamarei de Lempicka de la Royal Academy din Londra, pur şi simplu mi s-au înmuiat genunchii în faţa acestei imagini de un erotism atât de pregnant. Şi am fost la fel de impresionată să citesc pe afişul de pe perete, tipărit de curatori cu litere îngrijite, că în 1927, în toiul unui divorţ amar, de Lempicka a întâlnit-o pe Rafaela în timpul unei plimbări prin Bois de Boulogne şi a luat-o cu ea acasă. Rafaela i-a devenit model şi iubită, iar relaţia lor a durat între şase luni şi un an, fiind sursa de inspiraţie a şase tablouri.

Povestea lor mi s-a părut foarte incitantă. În următorii doi ani, în timp ce terminam de lucru la primul meu roman, Foc în pavilionul de ceai, am citit pe rupte despre Parisul dintre cele două războaie şi Tamara de Lempicka, inclusiv un Catalogue Raisonné, alcătuit de Alain Blondel, curatorul căruia îi revine cel mai mare merit în generarea renaşterii interesului pentru de Lempicka în anii şaptezeci şi optzeci. Închipuiţi-vă ce surprinsă am fost când am ajuns la finalul acestui Catalogue şi am descoperit că ultima pictură la care lucra Tamara, la moartea sa, în 1980, a fost o copie după Frumoasa Rafaela. Tamara a murit pictând o fată pe care o cunoscuse cu o jumătate de secol înainte! Mi se face pielea de găină şi acum, doar gândindu-mă la asta. De ce a fost Frumoasa Rafaela ultimul ei tablou? De ce a pictat-o pe Rafaela cu ochii închişi, în 1927, dar cu ochii deschişi, în 1980?

Ultimul nud încearcă să dea un răspuns acestor întrebări, şi făcând asta, să puna şi altele: despre relaţia dintre artă şi bani, despre condiţia de geniu şi cea de artizan, despre prietenie şi natura dorinţei. Romanul meu imaginează povestea de dragoste dintre Tamara şi Rafaela din 1927 din punctul de vedere al modelului, şi ultima zi din viaţa Tamarei, pe care aceasta şi-a petrecut-o lucrând la copia din 1980 a Frumoasei Rafaela, din punctul propriu de vedere al pictoriţei.

Îţi mulţumesc, cititorule, că ai ales să petreci un timp cu Tamara şi Rafaela, şi cu romanul meu.

Cu sinceritate,

Ellis Avery.

New York, 23 martie 2014″