Primarul general: Primăria Capitalei nu a avut niciodată suficienţi bani ca să gândească proiecte mari şi atunci toţi cei 7 primari au cârpit timp de 20 de ani
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, s-a referit, sâmbătă, la Prima TV, la referendumurile anunţate în seara alegerilor şi a explicat că ar trebui două buletine de vot, câte unul pentru fiecare întrebare. Tehnic, Consiliul General ar trebui să adopte o hotărâre de organizare a acestor referendumuri pe care edilul le-ar prefera odată cu alegerile parlamentare. Edilul afirmă însă, că, pentru organizarea lor, va trebui să convingă partidele să-i susţinpă demersul. Unul dintre referendumuri ar urma să stabilească cum se vor împărţi banii din Bucureşti, între Primăria Generală şi cele de sector, primarii de sector nefiind foarte încântaţi de ideea de a li se diminua bugetele.
”În seara alegerilor am anunţat un referendum prin care toate autorizaţiile să vină la Primăria Capitalei (…) Nimeni, când înjură în trafic, nu înjură primarul de sector. Pe bună dreptate, responsabilitatea traficului din Bucureti trebuie să devină responsabilitatea primarului Capitalei. Atunci e normal ca el să aibă responsabilitatea şi pe ceea ce influenţează traficul din Bucureşti şi cel mai important este modul în care se construieşte”, a declarat Nicuşor Dan, la Prima TV, la emisiunea Insider Politic de sâmbătă.
Întrebat cum vor fi chestionaţi oamenii la acest referendum, Nicuşor Dan a răspuns că speră să convingă Consiliul General să declanşeze acest referendum.
”E un dacă, dacă o să conving consilierii, că ei declanşează. Am anunţat că vreau două referendumuri, unul pe urbanism şi unul pe bani (…) Dacă vorbim de bani, vorbim de un deficit. Primăria Capitalei nu a avut niciodată suficienţi bani ca să să gândească la proiecte mari şi atunci toţi cei 7 primari au cârpit timp de 20 de ani. Primarul propune referendumul, Consiliul General declanşează, e o hotărâre de consiliu (…) Cred că ar fi interesant să le facem simultan cu alegerile parlamentare pentru a nu face tot efortul logistic. În opinia mea, cel mai bine ar fi să fie două buletine de vot, pentru că sunt separate, urbanismul de bani”, a precizat Nicuşor Dan.
Edilul a reinterat ideea că Bucureştiul are un deficit de dezvoltare comparativ cu oraşele din vestul României.
”Bucureştiul are un deficit de dezvoltare faţă de oraşele din vestul României, nu mai zic faţă de alte capitale, din acest mecanism defectuos de a împărţi banii. Dăm bani la salarii, la spitale, la teatre, la iluminat public, subvenţiile sunt foarte mari şi mai rămânem să ivestim 100-150 milioane de euro”, a mai spus Nicuşor Dan.
În discursul susţinut în seara alegerilor, primarul general a anunţat că vrea să organizeze două referendumuri. Unul dintre ele vizează împărţirea banilor între Primăria Capitalei şi cele de sector, însă primarii nu sunt foarte încântaţi de ideea de a li se diminua bugetele, aşa că rămâne de văzut dacă partidele pe care le reprezintă vor susţine organizarea acestor consultări publice.
Nicuşor Dan: Probabil că undeva în octombrie o să avem o primă variantă a Planului Urbanistic General
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă că, în luna orctombrie, va fi gata prima variantă a noului Plan Urbvenistic General, care va reglementa dezvoltarea urbanistică pentru următorii ani. ”Am stopat cât de cât dezvoltarea asta sălbatică”, a afirmat Nicuşor Dan, sâmbătă, la Prima TV, dar a apreciat că în continuare se dau autorizaţii de construcţie ilegale.
”Traficul din Bucureşti vine din dezvoltarea asta urbană, sălbatică, scăpată de sub control în ultimii 20 de ani. Un lucru bun pe care l-am făcut a fost că am stopat cât de cât dezvoltarea asta sălbatică şi am lucrat la Planul Urbanistic General şi încercăm să reglementăm tot ce se va întâmpla în dezvoltarea urbanistăcă în Bucureşti, în următorii 10-15 ani”, a declarat, sâmbătă, Nicuşor Dan, la emisiunea Insider politic de la Prima TV.
Acesta a explicat că au existat 8 ani de blocaje.
”Avem PUG din 2000. În 2013 s-a semnat contractul pentru noul PUG, s-au făcut nişte studii şi în 2014 s-a blocat totul şi nu s-a mai continuat până în 2022 când am reuşit să descâlcim toată situaţia juridică. De atunci s-au făcut toate studiile şi acum am început să discutăm de regulament şi planşa de reglementare (…) Probabil că undeva în octombrie o să avem o primă variantă a Planului Urbanistic General”, a precizat primarul general.
Întrebat dacă se mai construieşte haotic în Bucureşti, Nicuşor Dan a explicat: ”Da, chiar şi în mandatul meu, pentru că primarul municipiului dă autorizaţii pe 7% din suprafaţa oraşului şi pe restul teritoriului dau autorizaţii primarii de sector, multe din ele ilegale. Chiar acum în timp ce vorbim. Şi există nişte instituţii, Inspectoratul de Stat în Construcţii, prefectul, Parchetul, care nu îşi fac treaba pe urbanism. Corupţia este evidentă, o vedem cu ochiul liber”.
Nicuşor Dan: Faptul că 48% din bucureşteni m-au votat nu înseamnă că Bucureştiul şi-a rezolvat problemele
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a afimat, sâmbătă, la emisiunea Insider politic de la Prima TV, că a obţinut un rezultat bun în alegeri pentru că le-a prezentat lucruri concrete oamenilor şi a explicat sincer de ce nu a putut face mai mult. De asemenea, crede că Sebastian Burduja, candidatul PNL, nu a fost pregătit pentru această poziţie, iar candidatul PSD, Gabriela Firea, deşi cunoaşte realitatea din Primăria Generală, a intrat târziu în cursă.
Nicuşor Dan a fost întrebat, la emisiunea Insider politic de la Prima TV, difuzată sâmbătă, dacă l-a surprins procentul obţinut la alegeri şi a explicat: ”Faptul că 48% din bucureşteni m-au votat nu înseamnă că Bucureştiul şi-a rezolvat problemele, dimpotrivă, de asta suntem cu toţii foarte concentraţi”.
Primarul general consideră că oamenii l-au votat pentru că a ”venit cu chestiuni concrete” şi a recunoscut unde nu a reuşit să facă mai mult, explicând şi de ce nu a reuşit.
El crede, de asemenea, că rezultatul obţinut în alegeri se datorează faptului că nu a avut candidaţi pregătiţi pentru poziţia asta.
Întrebat dacă Sebastian Burduja nu s-a pregătit, Nicuşor Dana a firmat: ”Bucureştiul este un oraş foarte complicat pe multe paliere şi trebuie să ai o cunoaştere a acestora. Eu am fost în jurul Primăriei Bucureşti din jurul anilor 2006 – 2007 şi, în momentul în care am venit, am avut nişte dificultăţi de a înţelege nişte realităţi. Dar mai ales cineva care se aruncă aşa, după jumătate de an, şi cu nişte informaţii foarte parţiale pe care i le dau nişte consilieri”.
Întrebat dacă Gabriela Firea şi-a încheiat cariera în Bucureşti, primarul general a apreciat că da.
”E greu, după ce ai pierdut de două ori la rând, e greu să mai vii să mai pretinzi a treia oară să ocupi poziţia de primar general. A avut şi dânsa ghinionul să intre foarte târziu în cursă (…) deci, probabil că şi scorul dânsei, dacă ar fi început campanie cu 6 luni în urmă, ar fi fost altul”, a mai afirmat Nicuşor Dan.
Întrebat despre majoritatea din Consiliul General, Nicuşor Dan a reiterat ideea că doreşte ca PNL să se alăture acestei majorităţi, dar şi că încă nu a început discuţiile.
Deocamdată, afirmă primarul general, PNL continuă să-i susţină proiectele în Consiliul General.
Răspunzând unei întrebări, Nicuşor Dan a precizat că preşedintele Klaus Iohannis nu l-a sunat pentru a-l felicita, dar i-a trimis o scrisoare: ”Nu m-a sunat, dar mi-a trimis o scrisoare. Eu i-am trimis o scrisoare, ştiţi că ziua dânsului a fost la câteva zile după alegerile locale. Eu i-am trimis o scrisoare de felicitare şi dumnealui mi-a răspus, mi-a mulţumit şi m-a felicitat”.
Actualul primar al Capitalei Nicuşor Dan a obţinut un nou mandat cu 47,94 la sută din voturile valabil exprimate, au arătat rezultatele publicate de Biroul Electoral Central.
Totodată, în Consiliul General al municipiului Bucureşti (CGMB), Alianţa Dreapta Unită a obţinut 17 mandate, PSD – 16, PNL – 7, PUSL – 6, AUR – 5, Partidul Reînnoim Proiectul European al României – 4.
(news.ro)