Sari direct la conținut

Vizita lui Viktor Orban în China, criticată de Casa Albă / Ce scrie presa despre deplasarea „președintelui în exercițiu al UE” la Beijing

HotNews.ro
Viktor Orban, primit de Xi Jinping la Beijing, Foto: Rao Aimin / Xinhua News / Profimedia
Viktor Orban, primit de Xi Jinping la Beijing, Foto: Rao Aimin / Xinhua News / Profimedia

Statele Unite sunt „preocupate” de vizita premierului ungar Viktor Orban în China şi consideră că aceasta „nu este constructivă” pentru eforturile de a se ajunge la o „pace justă” în Ucraina, a declarat luni un purtător de cuvânt al Casei Albe, potrivit AFP.

Această vizită „cu siguranţă nu pare a fi constructivă pentru ceea ce trebuie făcut în Ucraina şi pentru eforturile prin care se încearcă a se ajunge la o pace justă”, a spus presei John Kirby, purtătorul de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate al Casei Albe.

Prim-ministrul Ungariei, Viktor Orban, a cărui ţară deţine preşedinţia semestrială a Uniunii Europene, se află într-o vizită în China, unde s-a întâlnit luni cu președintele Xi Jinping, el descriind deplasarea sa neașteptată la Beijing drept a treia etapă a unei „misiuni de pace”, după ce s-a întâlnit săptămâna trecută, la Moscova, cu preşedintele rus Vladimir Putin şi, la Kiev, cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.

De menționat că, potrivit ziarului Magyar Hirlap din Ungaria, care citează luni pagina oficială de Facebook a Fidesz (partidul premierului ungar), următoarea oprire în cadrul „misiunii de pace” a lui Viktor Orban este Washingtonul.

„Președintele în exercițiu al UE în China: firul care îl leagă pe Orban de Xi” – titrează presa din Italia

Pentru președintele chinez Xi Jinping ,vizita la Beijing a premierului ungar Viktor Orban, care este și noul președinte prin rotație al Uniunii Europene, reprezintă o oportunitate minunată. Cu doar două luni în urmă, prietenul său maghiar îl primise la Budapesta într-o vizită oficială, întinzându-i la picioare, la sosire, un lung covor roșu. Orban reprezintă pentru un semestru Uniunea Europeană. Şi este prea puțin relevant faptul că de la Berlin, vicecancelarul german Robert Habeck precizează că se află în vizită ca lider național și că nu vorbește în numele Europei, scrie luni, în pagina sa online, cotidianul financiar italian Il Sole 24 Ore, citat de Rador.

Motivele aparente ale vizitei

Firul care îl leagă pe Xi Jinping de Viktor Orban este extrem de concret, la fel și faptul că această vizită o urmează îndeaproape pe cea de la Moscova, făcută pentru a-l întâlni pe Vladimir Putin, și pe cea de la Kiev, unde s-a dus pentru a izola Ucraina, notează Il Sole 24 Ore.

Ce și-au spus Orban și Xi? Pentru chinezi, funcția este totul. Este greu ca Viktor Orban să poată fi considerat „doar” premierul Ungariei. Agenția oficială de presă a Chinei, Xinhua, a scris doar că „Xi va purta o discuție aprofundată cu el pe probleme de interes comun”.

Cei doi s-au întâlnit ultima dată în urmă cu două luni, când Xi Jinping a vizitat Budapesta. Evident, în context geopolitic poziția lui Orban este clară în ceea ce privește sprijinul pentru Ucraina: distanțarea de Washington. De altfel, vizita sa la Moscova a fost prima făcută de un lider european după invadarea Ucrainei de către Rusia, amintește de asemenea cotidianul italian.

„Cele două țări ale noastre, China și Ungaria, au filozofii similare, ambele apreciază independența și acționează din proprie inițiativă”, i-a spus Xi lui Orban în mai.

Liderii vest-europeni s-au îndepărtat de mult de Orban și, chiar și când acesta a vizitat Moscova, săptămâna trecută, au subliniat că nu vorbește în numele Uniunii Europene.

Viktor Orban în presa germană: „Nicio persoană serioasă nu poate afirma asta despre Rusia…”

„Argumentaţia politicienilor din UE, potrivit căreia asemenea călătorii cum este a mea în Rusia divid Europa şi arată preşedintelui rus că UE nu reprezintă un punct de vedere unitar, constituie o abordare primitivă” – a declarat Viktor Orbán într-un interviu recent acordat cotidianului german Die Welt, preluat de Magyar Hírlap și Rador.

Referitor la misiunea sa de pace, premierul ungar a spus în interviu că: „Această situaţie foarte complicată are cinci elemente principale, din care am întâlnit deja două: cel ucrainean şi cel rus. Celelalte sunt SUA, China şi UE”.

El a ținut să evidențieze şi faptul că „nu a fost vorba doar despre o călătorie la Kiev şi Moscova”. Apoi a atras atenţia că „problema este că mulţi politicieni europeni vor soluţii totale imediate, or aşa ceva nu există”.

„Nu-mi place să mă fac de râs”

În opinia lui Orban, citată de Magyar Hírlap, „drumul spre pace începe atunci când cei ce se află în război, sau eventual aproape de război, vor pace”. Potrivit lui – China are un proiect de pace, în timp ce America are o politică de război, iar Europa copiază punctul de vedere american.

La întrebarea ziaristului de la Die Welt, dacă a vorbit cu Vladimir Putin despre posibilitatea ca armata rusă ar putea ataca un stat membru NATO, Viktor Orbán a răspuns: „Nu-mi place să mă fac de râs. Nicio persoană serioasă nu poate afirma că Rusia are intenția să atace NATO”.

_____

INTERVIURILE HotNews.ro