Nereguli în eliberarea concediilor medicale, descoperite de CNAS după controale în cabinete: amenzi de peste 500 de mii de lei și medici rămași fără dreptul de a emite concedii medicale
Direcția Control și Antifraudă a Casei Naționale de Asigurări de Sănătate a aplicat amenzi în valoare de peste 500.000 de lei și a ridicat dreptul de a emite certificate de concediu medical unor medici, după ce a descoperit nereguli. CNAS a efectuat, în perioada martie – aprilie, controale la 485 de medici prescriptori, criteriul de selecție fiind numărul mare de certificate de concediu medical acordate de acești medici în anul 2023.
„Din punct de vedere al competențelor pe care le avem, noi nu ne pronunțăm asupra diagnosticului. În spatele fiecărui certificat de concediu medical emis, trebuie să existe documente medicale – consultație, tratament etc. A existat un act medical care a dus la emiterea certificatului de concediu medical? – asta este ceea ce verificăm noi”, a explicat vineri, într-o conferință de presă organizată la sediul CNAS, Cezar Radu, șeful Direcției Control și Antifraudă din cadrul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.
„Au fost 100 și ceva de avertismente, au fost rezilieri de convenții de eliberare de concedii medicale, excluderi din convenții, amenzi contravenționale în sumă de 571.000 de lei, avertismente scrise și sancțiuni contractuale de 34.000 de lei”, a anunțat directorul Direcției Control și Antifraudă a CNAS.
Rezilierea convenției de elibarare a concediului medical este o sancțiune destul de drastică, precizează Cezar Radu: ea înseamnă că medicul respectiv nu mai poate elibera certificate de concediu medical.
Reprezentantul CNAS a explicat, de asemenea, că, în cazul în care se constată nereguli, se acordă amendă contravențională sau se recuperează contravaloarea serviciilor medicale acordate. Actuala legislație nu permite însă Casei Naționale de Asigurări de Sănătate să se îndrepte împotriva beneficiarului de concediu medical în sensul recuperării contravalorii indemnizației de concediu medical. În schimb, plătitorul de concediu, care este angajatorul, poate refuza la plată acele certificate de concediu medical, în baza acțiunii de control, spune Cezar Radu.
„Dacă ajungem după ce angajatorul a plătit deja concediul medical, nu putem recupera contravaloarea. Legea ne permite doar să ne îndreptăm împotriva medicului”, mai spune reprezentantul CNAS.