Sari direct la conținut

VIDEO Americanii au publicat imagini cu bombardierele strategice B-52H dislocate în premieră în România la baza Mihail Kogălniceanu

HotNews.ro
Două bombaridere strategice B-52H Stratofortress ce alcatuiesc a 20-a Escadrilă Expediționară de Bombardament (20th Expeditionary Bomb Squadron), la baza aeriana Mihail Kogalniceanu, in Judetul Constanta, 23 iulie 2024. Inquam Photos / Eduard Vînătoru
Două bombaridere strategice B-52H Stratofortress ce alcatuiesc a 20-a Escadrilă Expediționară de Bombardament (20th Expeditionary Bomb Squadron), la baza aeriana Mihail Kogalniceanu, in Judetul Constanta, 23 iulie 2024. Inquam Photos / Eduard Vînătoru

Bombardierele strategice americane B-52H au fost desfășurate pentru prima dată în România pentru a perfecționa tactici, tehnici și proceduri cu alți aliați și parteneri NATO, notează publicația de specialitate Joint Forces, care a preluat și imagini furnizate de alianța militară cu aeronavele discolate în țara noastră.

Conform sursei citate, este pentru prima oară când acest timp de avioane americane au fost desfășurate în România.

Două aeronave US Air Force B-52H Stratofortress au ajuns pe 21 iulie la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu din România.

„Flancul NATO estic este mai puternic în această zi istorică! Pentru prima dată, bombardierele B-52 Stratofortress de la Barksdale Air Force Base au aterizat în România în sprijinul Bomber Task Force Europe”, au transmis atunci reprezentanții Forțele Aeriene Române.

Cele două avioane ale Forţelor Aeriene americane au fost interceptate de aeronave ruseşti deasupra Mării Barents.

Ministerul rus al Apărării a declarat la vremea respectivă că avioanele de luptă rusești MiG-29 și MiG-31 au împiedicat bombardierele strategice americane В-52Н să încalce frontiera de stat deasupra Mării Barents, potrivit presei de stat.

Cele două aeronave americane vor efectua misiuni de zbor cu aliații și partenerii NATO pentru sincronizarea capabilităților, tacticilor și procedurilor.

Centrul Multimedia al NATO a publicat recent un material video, filmat pe 24 iulie, ce include diverse imagini cu un avion B-52H Stratofortress pe pistă și decolând de la baza aeriană din România, precum și un interviu cu locotenent-colonelul Jared Patterson, comandantul Escadrilei 20 Expediționare de Bombardament.

„Efectuăm la nivel global misiune BTF (Bomber Task Force), dar această dislocare e cu adevărat specială pentru noi. Este prima dată când BTF e în România și prima dată când B-52 sunt operate de pe pământ românesc. E o oportunitate unică să lucrăm cu partenerii noștri români și să desfășurăm misiuni reale pentru a ne perfecționa tacticile, tehnicile și procedurile”, a declarat Jared Patterson, citate de publicația de specialitate Defense România.

INTERVIURILE HotNews.ro