Francis Ford Coppola spune că a ales pentru noul său film inclusiv actori „anulați” de Hollywood
Legendarul regizor Francis Ford Coppola a dezvăluit că a intenționat ca „Megalopolis”, noul său film, să nu fie privit ca o „producție woke a Hollywood” și că a ales pentru el inclusiv actori despre care spune că au fost „anulați” de către industria cinematografică americană, relatează Variety.
„Ceea ce nu au vrut să se întâmple a fost ca noi să fim considerați ceva producție woke a Hollywood, care doar ține prelegeri spectatorilor”, a declarat regizorul în vârstă de 85 de ani într-un interviu acordat revistei Rolling Stone.
„Distribuția include persoane care au fost anulate într-un moment sau altul. Au fost oameni care sunt foarte conservatori și alții care sunt extrem de progresiști din punct de vedere politic. Dar toți lucram împreună la un film”, a explicat el, adăugând că situația i s-a părut interesantă.
Revista Variety amintește că printre actorii care joacă în Megalopolis se numără Jon Voight, unul dintre cei mai cunoscuți conservatori de la Hollywood. În ultimii ani, el a fost tot mai vocal în ceea ce privește opiniile sale conservatoare și și-a exprimat sprijinul puternic pentru fostul președinte american Donald Trump.
Coppola, despre „tensiunile” cu actorul Shia LaBeouf
Un alt actor ales de Coppola pentru noul său film este Shia LaBeouf, care a fost acuzat în 2021 de agresiune sexuală. Deși LaBoeuf a fost cu doar câțiva ani în urmă unul dintre cei mai căutați actori de la Hollywood, Megalopolis va marca doar al doilea său rol într-un film după apariția acuzațiilor la adresa sa.
Coppola a avut doar cuvinte de laudă la adresa actorului cunoscut pentru excentricitățile sale, admițând însă că lucrurile între ei au fost tensionate în timpul filmărilor.
„Shia a intrat cu adevărat în rol. Eu nu am avut nicio experiență în a lucra cu el înainte de aceasta, dar el creează intenționat o tensiune între el și regizor, până într-un punct extrem. El îmi amintește de Dennis Hopper, care obișnuia să facă ceva asemănător și apoi îi spuneai: ‘Fă pur și simplu orice’ – iar apoi ei se apucă și fac ceva genial”, a relatat Francis Ford Coppola.
Megalopolis, filmul descris de regizorul american drept proiectul său de suflet, a avut premiera la sfârșitul primăverii la Festivalul Internațional de Film de la Cannes și urmează să apară în cinematografele din România în 8 noiembrie.
Filmul „Megalopolis” nu a fost lipsit de controverse
În pofida așteptărilor uriașe pentru lungmetraj, acesta a avut parte de recenzii mixte din partea criticilor de film și a fost în centrul mai multor controverse.
Cel mai recent scandal legat de film a izbucnit săptămâna trecută, când studioul Lionsgate, care se ocupă de distribuirea sa pe piața internă din America de Nord, a lansat un nou trailer ce a inclus recenzii false pentru pelicule anterioare ale lui Coppola.
Intenția a fost de a sugera că, la fel ca în cazul Megalopolis, și filme clasice ale lui Coppola, precum The Godfather sau Apocalypse Now, au avut parte de recenzii proaste.
Studioul a șters imediat trailerul și și-a cerut scuze față de regizor, după ce presa de la Hollywood a sesizat că recenziile în cauză conțineau de fapt numeroase citate false, atribuite unor cunoscuți critici de film.
Trailerul este însă în continuare disponibil pe alte canale de YouTube:
Ca întotdeauna, poți găsi mai multe informații noi din lumea filmelor și serialelor, dar și alte știri interesante, în rubrica Nerd Alert de weekendul acesta: