Lasconi, noi explicații despre scandalul fermelor de troli: Un jurnalist mi-a spus că sunt trolată de Geoană și de acolo a început investigaţia
Candidatul USR la Preşedinţia României, Elena Lasconi, a afirmat că a pornit investigaţia în privinţa fostului ofiţer al serviciilor israeliene Tal Hanan şi a legăturii pe care acesta ar avea-o cu candidatul independent la prezidenţiale Mircea Geoană de la o informaţie primită de la un jurnalist, care i-a transmis că este „trolată” de Mircea Geoană. Lasconi spune că a „reuşit un lucru pe care serviciile de informaţii nu l-au făcut”, pentru că „altfel, defila Ciolacu cu asemenea informaţie”.
Elena Lasconi a fost întrebată, duminică, într-o conferinţă de presă, despre despre afirmațiile că pozele cu Tal Hanan ar fi fost primite de la „colegi jurnalişti”, relatează News.ro.
„Nu am spus că poza, am spus că informaţii documentate. Şi când am spus informaţii m-am referit la faptul că un jurnalist – adică e aberant să te gândeşti că după 25 de ani în care ai lucrat în presă tu nu mai ai prieteni – mi-a spus că sunt trolată de Geoană. Şi am zis: „Eşti nebun, cum să fiu trolată de Geoană?”. Şi după câteva zile mi-a trimis nişte capturi de ecran şi de acolo a început investigaţia. Am fost reporter de investigaţii atâţia ani şi mă bucur că am reuşit să fac un lucru pe care văd că serviciile nu l-au făcut, că altfel defila domnul Ciolacu cu asemenea informaţie”, a declarat Elena Lasconi.
Ea a mai fost întrebată în legătură cu faptul că mulţi jurnalişti s-au simţit jigniţi de această afirmaţie.
„Dacă dumneavoastră mi-aţi fi spus că sunt trolată şi aţi fi lucrat cu mine 20 de ani şi după aia mi-aţi fi dat nişte capturi, era ceva imoral? Cunoscându-mă? (…) Este o ipocrizie în condiţiile în care în toată presa se pompează, în aproape toată presa se pompează o grămadă de bani de pe filiera PSD-PNL, nu mai vorbesc şi de AUR şi de toate partidele politice, iar faptul că un amic de-al meu din presă îmi spune că „Vezi că eşti trolată”… Nu mi-a dat cum sunt trolată pentru că tocmai m-am apucat să fac eu cercetările astea, mi se pare un pic cam mult”, a explicat Elena Lasconi.
Ea l-a acuzat pe Mircea Geoană că s-a întâlnit cu Tal Hanan, persoană care ar fi manipulat alegerile din peste 30 de ţări, postând şi imagini cu acesta în faţa sediului Institutului Aspen din Bucureşti, la care Mircea Geoană este preşedinte fondator. Geoană a negat informaţiile şi a declarat că nu îl cunoaşte pe Hanan.