FOTO Elena Lasconi îl numește pe „șeful diviziei de hackeri” cu care s-ar fi întâlnit Mircea Geoană și publică imagini / Răspunsul lui Geoană: „Miroase a Petrov! Ăsta-i stilul!”
Președintele USR Elena Lasconi a publicat, marți seara, pe pagina sa de Facebook, informații legate de „șeful diviziei de hackeri” care ar fi manipulat alegerile din 30 de state și cu care s-ar fi întâlnit Mircea Geoană. Lasconi a anexat postării și fotografii care ar arăta legăturile fostului președinte al PSD cu acesta. În replică, candidatul independent la președinție susține că nu cunoaște respectiva persoană și că Lasconi ar fi căzut victimă unei intoxicări.
Elena Lasconi își detaliază acuzațiile
În cadrul dezbaterii electorale difuzate marți de Antena 3, la care invitat a fost Mircea Geoană, una dintre întrebările adresate acestuia a venit din partea Elenei Lasconi, printr-un mesaj video preînregistrat.
„De ce v-ați întâlnit recent cu Tal Hanan, cunoscut și sub numele de Jorge? Pentru cei care nu ştiu cine este Tal Hanan, este un individ care coordonează o echipă foarte mare de hackeri, ferme de troli, de dezinformare, un individ care a manipulat alegerile din peste 30 de ţări din lume”, a fost întrebarea Elenei Lasconi.
„Mi-era simpatică doamna Lasconi într-o vreme, zău! Cred că armata de furnicuțe s-au apucat să caute diviziile de hackeri. Nu știu cine-i domnul acesta. Eu unul cred că cine o sfătuiește, o sfătuiește greșit și dă și informații proaste”, a fost prima reacție a lui Mircea Geoană.
Răspunsul lui Geoană: „Lasconi a mușcat din nadă cu voluptate”
Acesta a invitat-o pe lidera USR să prezinte orice probă legată de o întâlnire pe care ar fi avut-o cu persoana invocată de Lasconi.
„Întâlnirea mea cu Jorge… cum? Cred că cineva i-a vândut o informație falsă doamnei Lasconi și, fiind mai puțin experimentată în ale vieții și ale politicii, a mușcat din nadă cu multă voluptate (…) Nu știu cine este acest om, iar dacă există vreo fotografie, ceva, este foarte posibil să fie cu altcineva, nu cu acest domn”, a spus Geoană.
El a adăugat că avut întâlniri în Israel „cu oameni care fac consultanță pentru Bibi Netanyahu, oameni care sunt apropiați de președintele Herzog”, însă nu cu persoana indicată de Lasconi. „Miroase a Petrov, ăsta-i stilul!”, a mai spus Mircea Geoană.
Lasconi a publicat fotografii
Imediat după ce a fost difuzată întrebarea adresată lui Geoană, Elena Lasconi a prezentat detalii despre Tal Hanan, precum și fotografii care ar dovedi existența legăturilor sale cu Geoană.
„Omul cu care Mircea Geoană susține că nu s-a întâlnit este Tal Hanan, alias Jorge, deconspirat în urma unei investigații jurnalistice internaționale ca fiind în spatele unor operațiuni de manipulare a alegerilor în zeci de state din lume, prin intermediul fake news, a fermelor de troli și operațiuni în social media menite să decredibilizeze candidați. Tal Hanan este israelian, fost membru al forțelor speciale israeliene”, a scris Lasconi pe Facebook.
„Una dintre fotografii îl arată pe Tal Hanan în fața sediului Institutului Aspen din București, la care Mircea Geoană este președinte fondator. O altă fotografie probează că Mircea Geoană este prezent în același loc, împreună cu apropiata sa, deputat PSD”, a precizat Lasconi, făcânt referire la o persoană care apare în a doua fotografie și care pare a fi deputatul PSD Ana-Maria Cătăuță.
A treia fotografie este o captură din Google Street View din fața Institutului Aspen.
„Da, sigur, se va tot văita că e o victimă, nici rușii din 2009 nu erau ruși, nici Vîntu nu era Vîntu, nici bani din campanie nu i-au venit de la oameni care au conexiuni cu rușii, probabil nici cel pe care-l vedem clar în poze nu o fi Tal Hanan”, a comentat președintele USR.
Aceasta susține că a primit informațiile privind legătura dintre Geoană și Hanan „de la prieteni jurnaliști” și că i-a dat anterior posibilitatea contracandidatului ei să clarifice subiectul.
„Nu sunteți independent deloc, domnule Geoană. Deloc. Sunteți dependent de grupurile de interese care vă controlează și vă finanțează. Grupuri de interese complet diferite de ale statului român, domnule Geoană. Pare că vă jucați și cu instrumente periculoase pentru democrație: fake news, fabrici de troli”, a mai scris Lasconi.
Un scandal declanșat duminică
Duminică seară, la o emisiune la Antena 3, lidera USR, Elena Lasconi, candidată la alegerile prezidenţiale de anul acesta, a afimat că Mircea Geoană s-a întâlnit recent cu un individ pe care ea îl consideră periculos pentru că acesta „conduce o divizie de hackeri care au manipulat alegerile în peste 30 de ţări din lume”.
„Tocmai s-a întâlnit recent cu un individ pe care eu îl consider periculos (…) şi România ar trebui să îl considere periculos, pentru că conduce o divizie de hackeri care au manipulat alegerile în peste 30 de ţări din lume”, a susținut Lasconi.
Echipa de campanie a lui Mircea Geoană, candidat independent la alegerile prezidenţiale, a catalogat luni acuzațiile lansate de contracandidata de la USR Elena Lasconi la Antena 3 ca fiind „închipuiri”, spunând că „este penibil să facă altfel de insinuări fără vreo dovadă”.
Echipa de campanie a lui Geoană i-a transmis Elenei Lasconi că „este nedemn din partea unui candidat la alegerile prezidenţiale să arunce în spaţiul public suspiciuni despre un alt candidat fără să le dovedească sau să le lămurească până la capăt”.
„Nu putem răspunde la acuzaţii fără subiect, predicat şi dovezi despre presupuşi hackeri şi alte închipuiri şi este penibil să facă altfel de insinuări fără vreo dovadă. Este necesar ca doamna Lasconi să explice urgent ce a vrut să spună exact şi vom răspunde când va fi clar despre ce este vorba. Îi rugăm pe toţi candidaţii să trateze cu responsabilitate această campanie prezidenţială şi să aibă respect faţă de cetăţeni”, a transmis echipa de campanie a lui Geoană, într-un comunicat citat de News.ro.