Sari direct la conținut

Anularea alegerilor prezidențiale. Cine sunt cei 9 judecători ai Curții Constituționale care au decis reluarea procesului electoral pentru alegerea Președintelui României

HotNews.ro
Anularea alegerilor prezidențiale. Cine sunt cei 9 judecători ai Curții Constituționale care au decis reluarea procesului electoral pentru alegerea Președintelui României
Membrii CCR. FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea

Curtea Constituțională este formată din 9 judecători. Dintre aceștia patru au fost propuși de PSD, trei au fost propuși de către Klaus Iohannis prin Administrația Prezidențială, unul de PNL și unul de UDMR.

Procedura legală este ca la fiecare trei ani să fie numiți trei judecători, câte unul de către Administrația Prezidențială, Camera Deputaților și Senat. Mandatul are o durata de 9 ani, dar nu poate fi reînnoit.

În prezent, componența CCR este Marian Enache (președinte), Livia Stanciu, Attila Varga, Simina Tănăsescu, Cristian Deliorga, Gheorghe Stan, Mihaela Ciochină, Laura-Iuliana Scântei și Bogdan Licu.

Marian Enache

Este membru al CCR din 2016 și președinte din 2022. El a fost numit propunerea PSD de către Senat. Anterior a fost deputat timp de mai multe legislaturi din partea FSN, PDSR și PSD.

Marian Enache, președinte CCR Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Attila Varga

Este membru al Curții Constituționale din 2016 fiind numit de Camera Deputaților la propunerea UDMR. A fost deputat între 1990 și 2012.

Attila Varga Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Livia Stanciu

Este de profesie judecător și a fost președintă a Înalte Curți de Casație și Justiție. În 2016 a fost numită ca membru al Curții Constituționale de către președintele Klaus Iohannis.

Livia Stanciu Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Simina Tănăsescu

A fost profesor la Facultatea de Drept de la Universitatea din București. După alegerea lui Klaus Iohannis a devenit consilier prezidențial, iar în 2019 a fost numită de președintele Klaus Iohannis în funcția de membru al Curții Constituționale.

Simina Tănăsescu Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Gheorghe Stan

A fost procuror-șef al Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție (SIIJ) înainte de a fi numit în 2019 în funcția de membru al Curții Constituționale prin decizia Camerei Deputaților la propunerea PSD.

Gheorghe Stan Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Cristian Deliorga 

Ocupă funcția de judecător CCR din 2019, fiind numit de Senat la propunerea PSD. Între 1982 și 2006 a ocupat funcția de procuror în mai multe parchete din județul Constanța, iar apoi a devenit judecător. A devenit cunoscut după ce a pronunțat sentința de condamnare la închisoare a lui Mircea Băsescu.

Cristian Deliorga Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Laura-Iulia Scântei

A fost notar și parlamentar liberal înainte de a fi numită de Senat, în 2022, în funcția de judecătoare la Curtea Constituțională, la propunerea PNL.

Laura-Iulia Scântei Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Bogdan Licu

Este judecător la CCR din 2022 la propunerea PSD, prin votul Camerei Deputaților. A fost vicepreședinte al CSM, după care a ocupat pe rând funcțiile de prim adjunct al procurorului general, adjunct al procurorului general, delegat în funcția de procuror general și prim adjunct al procurorului general.

Bogdan Licu Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Mihaela Ciochină

A fost numită de președintele Klaus Iohannis în 2022 la Curtea Constituțională. Anterior, a fost, între 2015 și 2022, consilier al președintelui Iohannis. Înainte de Cotroceni, Cochină a lucrat la Senatul României, unde a avut mai multe funcții de execuție.

Mihaela Ciochină Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Decizie fără precedent

Primul tur al alegerilor prezidențiale a fost anulat, prin decizia fără precedent luată de Curtea Constituțională vineri, conform comunicatului CCR.

Hotărârea vine cu două zile înaintea turul 2 al scrutinului, în care au intrat candidatul independent Călin Georgescu și candidata USR Elena Lasconi și în condițiile în care diaspora votează deja.

Amintim că primul tur fusese validat de CCR după o săptămână, după ce Curtea a cerut renumărarea tuturor celor peste 9,4 milioane de voturi.

INTERVIURILE HotNews.ro