VIDEO Cercetătorii cred că au redescoperit regulile unui joc popular cu peste 4.000 de ani în urmă
Cercetătorii cred că au redescoperit după mii de ani care erau regulile unui joc de masă din Antichitate sau cel puțin o aproximare apropiată a acestora, relatează IFL Science.
Arheologi italieni și iranieni care excavau în 1977 un cimitir din Shahr-i Sokhta, sit din sud-estului Iranului, au descoperit un obiect neobișnuit în mormântul cu numărul 731. În interiorul mormântului în cauză, asemănător unei catacombe, se afla un joc de masă antic, din jurul anilor 2600–2400 î.Hr., conform datării cu radiocarbon.
Din păcate, jocul de masă nu era însoțit de un set de instrucțiuni, așa că, mii de ani mai târziu, avem un joc despre care oamenii de știință cred că e complet, dar fără nici cea mai vagă idee despre cum se joacă. Totuși, cercetătorii au avut câteva indicii după care s-au ghidat acum să propună niște reguli posibile.
Au fost descoperite și alte jocuri de masă similare, inclusiv Jocul Regal din Ur, jucat în Mesopotamia în aceeași perioadă. Pentru acest joc, regulile au fost scrise în cuneiformă pe o tăbliță de lut. Decodificarea tăbliței i-a permis curatorului Muzeului Britanic, Irving Finkel, să înțeleagă bine regulile cu mai mulți ani în urmă. la mii de ani după ce a fost inventat. Totuși, interpretarea exactă a regulilor rămâne deschisă, deși se presupune că jocul era unul de strategie, bazat pe curse și aruncat cu zaruri.
Echipa care a investigat jocul din Shahr-i Sokhta a încercat să propună reguli bazate pe ceea ce știm despre alte jocuri de masă antice, inclusiv Jocul Regal din Ur, și pe dovezile istorice. Astfel, ei sugerează că jocul descoperit în sud-estul Iranului era similar cu Jocul Regal din Ur, dar punea puțin mai mult accentul pe strategie decât șansă, datorită varietății mai mari de piese.
„Piesele de blocare nu pot ataca piesele de blocare ale adversarului, deoarece esența jocului este cursa, iar regulile trebuie să se concentreze pe acest aspect. Mai mult, piesele de blocare ar trebui să poată fi mutate mai strategic,” scrie echipa în studiul acceptat pentru publicare în Journal of the British Institute of Persian Studies și urcat SocArXiv, unul dintre serverele care găzduiesc lucrări înainte de publicarea lor în reviste științifice.
Cercetătorii cred că jocul descoperit la Shahr-i Sokhta e o variantă antică a jocului de table
„O opțiune posibilă în regulile antice ar fi mutarea pieselor de cursă și a celor de blocare cu aruncarea unui zar. Cu toate acestea, piesele de blocare pot fi mutate doar cu anumite numere, atunci când sunt aruncate, iar jucătorii decid dacă să le mute”, mai spun ei.
Dacă totul sună alambicat, cercetătorii spun că, în esență, jocul este ca „o versiune foarte veche a jocului de table”, și au creat o ilustrare video a modului în care cred că el era jucat:
„Scopul principal al acestui joc este de a scoate toate cele 10 piese de pe tablă înaintea adversarului,” explică echipa obiectivul general, adăugând că jucătorii au posibilitatea de a elimina piesele adversarului atacându-le. „Când adversarul atacă o piesă, aceasta trebuie să fie readusă pe tablă din punctul de pornire”, spun ei.
Jocul a fost testat pe 50 de jucători experimentați, care au fost rugați să îl evalueze și să îl compare cu Jocul Regal din Ur. Rezultatul este un joc care poate fi jucat la mii de ani după ce a fost inventat, chiar dacă nu putem fi siguri că regulile sunt exact cele originale.