Sari direct la conținut

Componenţa comisiilor permanente ale Senatulului a fost stabilită. Ce loc a prins Nicolae Ciucă

HotNews.ro
Componenţa comisiilor permanente ale Senatulului a fost stabilită. Ce loc a prins Nicolae Ciucă
Festivitatea de depunere a juramantului de credinta de catre senatorii alesi, in cadrul unei sedinte solemne a Senatului, la Palatul Parlamentului. București, 21 decembrie 2024. Sursa foto: Agerpres

Senatorii au votat sâmbătă seară componenţa comisiilor de specialitate, şedinţa fiind condusă de Mircea Abrudean (PNL), vicepreşedinte al Biroului Permanent, desemnat să îndeplinească atribuţiile de preşedinte al acestei camere legislative, informează Agerpres.

Reprezentarea partidelor în respectivele comisii reflectă configuraţia politică a Senatului.

Astfel, PSD are cei mai mulţi preşedinţi de comisii în Senat – şapte.

Nicolae Ciucă, fost președinte al Senatului și fostul lider al PNL, a fost ales președinte al Comisiei pentru Afaceri Europene

Comisiile noului Senat sunt următoarele:

  • Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări – preşedinte: Ion-Cristinel Rujan (PSD)
  • Comisia pentru constituţionalitate – preşedinte: Cosmina – Nadia Cerva (S.O.S. România)
  • Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital – preşedinte: Gabriela Horga (PNL)
  • Comisia pentru politică externă – preşedinte: Titus Corlăţean (PSD)
  • Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională – preşedinte: Nicoleta Pauliuc (PNL)
  • Comisia pentru Afaceri Europene – preşedinte: Nicolae Ciucă (PNL)
  • Comisia economică, industrii, servicii, turism şi antreprenoriat – preşedinte: Sorin Vlaşin (PSD)
  • Comisia pentru agricultură, industrie alimentară şi dezvoltare rurală – preşedinte: Sebastian Cernic (USR)
  • Comisia pentru ape, păduri, pescuit şi fond cinegetic – preşedinte: Vasilică Potecă (AUR)
  • Comisia pentru administraţie publică – preşedinte: Császár Károly Zsolt (UDMR)
  • Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială – preşedinte: Marius Humelnicu (PSD)
  • Comisia pentru învăţământ, ştiinţă şi inovare – preşedinte: Adelina Dobra (USR)
  • Comisia pentru sănătate – preşedinte: Adrian Streinu-Cercel (PSD)
  • Comisia pentru cultură şi media – preşedinte: Cristian Niculescu-Ţâgârlaş (PNL)
  • Comisia pentru transporturi şi infrastructură – preşedinte: Liviu-Lucian Mazilu (PSD)
  • Comisia pentru energie, infrastructură energetică şi resurse minerale – preşedinte: Antal Lóránt (UDMR)
  • Comisia pentru comunicaţii, tehnologia informaţiei şi inteligenţă artificială – preşedinte: Vasile-Ciprian Rus (USR)
  • Comisia pentru drepturile omului, egalitate de şanse, culte şi minorităţi – preşedinte: Ionel Carp (S.O.S. România)
  • Comisia pentru românii de pretutindeni – preşedinte: Cristina Dumitrescu (AUR)
  • Comisia pentru mediu – preşedinte: Glad Varga (PNL)
  • Comisia pentru cercetarea abuzurilor, combaterea corupţiei şi petiţii – preşedinte: Nicolae Vlahu (AUR)
  • Comisia pentru regulament – preşedinte: Aurel Mohan (PSD)
  • Comisia pentru tineret şi sport – preşedinte: Virgiliu Vlăescu (AUR)

Componenţa comisiilor permanente a fost votată cu 113 voturi „pentru” şi 6 abţineri.

Comisiile sunt structuri interne de lucru ale Senatului, constituite pentru pregătirea activităţii de legiferare, precum şi pentru realizarea funcţiei de control parlamentar. Cele 23 de comisii funcţionează pe toată durata mandatului Senatului. Numărul locurilor ce revine fiecărui grup parlamentar se stabileşte de comitetul liderilor grupurilor parlamentare, astfel încât să se respecte configuraţia politică a Senatului. Toţi senatorii, cu excepţia preşedintelui Senatului, sunt obligaţi să facă parte din cel puţin o comisie permanentă şi din cel mult trei comisii permanente, excepţie făcând comisia pentru regulament.

Comisiile permanente sunt conduse de un birou compus dintr-un preşedinte, un vicepreşedinte şi un secretar.

Anterior în cursul zilei de sâmbătă, într-o şedinţă solemnă, senatorii au depus jurământul de credinţă faţă de ţară şi popor.

Depunerea jurământului a fost făcută individual de fiecare senator în parte.

Mandatele celor 134 de senatori au fost validate, iar parlamentarii au depus jurământul.

Astfel, Senatul a fost legal constituit.

Senatorii AUR au susţinut în timpul depunerii jurământului de învestitură că preşedintele Klaus Iohannis este „ilegitim”.

În noul Senat, Partidul Social Democrat are 36 de mandate, Alianţa pentru Unirea Românilor, 28, Partidul Naţional Liberal – 22, Uniunea Salvaţi România – 19, Partidul S.O.S. România – 12, Uniunea Democrată Maghiară din România – 10, Partidul Oamenilor Tineri – 7.

La finalul jurământului, cei prezenţi în plen au ţinut un moment de reculegere pentru victimele Revoluţiei Române.

INTERVIURILE HotNews.ro