Sari direct la conținut

Ucraina a informat România că o rachetă rusească i-a străbătut spațiul aerian, MApN spune că nu poate să confirme

HotNews.ro
Tabără a armatei române cu un radar TPS-77, Foto: Fortele Aeriene Romane
Tabără a armatei române cu un radar TPS-77, Foto: Fortele Aeriene Romane

Autoritățile ucrainene au informat miercuri dimineață România că o rachetă rusească care a lovit în Cernăuți a trecut prin spațiul aerian românesc, transmite MApN, care spune că datele sale nu confirmă asta, dar va „continua să cerceteze această situație, pentru clarificarea tuturor circumstanțelor.”

Reacția Bucureștiului vine după ce forțele aeriene ucrainene au spus că una dintre rachetele de croazieră cu care Rusia a atacat Ucraina în noaptea de 24 spre 25 decembrie a venit din spațiul aerian al Republicii Moldova.

La ora 07:24 Forțele aeriene ucrainene au raportat o rachetă de croazieră care zbura „în direcția Cernăuți de pe teritoriul Moldovei”.

Canale de Telegram care monitorizează aviația rusă au susținut că racheta rusă a parcurs 140 de kilometri prin Republica Moldova și România, intrând în Moldova în orașul Yampil din regiunea Vinița (în apropierea frontierei moldovenești) și apoi în România în apropierea orașului Daraban.

Comunicatul MApN:

„Sistemul de supraveghere aeriană al României, ca parte a sistemului integrat al NATO, care monitorizează în permanență situația aeriană din zonă, nu a detectat o astfel de situație.

Autoritățile militare române au fost informate de cele ucrainene despre faptul că, în jurul orei 7.30, o rachetă a forțelor Federației Ruse, care ar fi avut impactul în regiunea Cernăuți, Ucraina, ar fi evoluat prin spațiul aerian al Republicii Moldova și, pentru aproximativ două minute, și prin spațiul aerian al României, în zona de nord, în proximitatea localității Darabani.

Din datele de monitorizare ale sistemelor de supraveghere aeriană ale României și din cele furnizate de mijloacele țărilor NATO care suplimentează monitorizarea în zona de responsabilitate a României, nu a fost confirmată traversarea spațiului aerian românesc.

Structurile competente ale MApN vor continua să cerceteze această situație, pentru clarificarea tuturor circumstanțelor.

De asemenea, forțele și mijloacele angrenate în executarea Serviciului de Luptă Poliție Aeriană – sub comandă națională și sub comandă NATO rămân permanent la datorie pentru protejarea spațiului aerian național și aliat.”

INTERVIURILE HotNews.ro