Zelenski anunță prima „reuniune aprofundată” despre „contingentul” de trupe străine care să fie desfășurat în Ucraina
Kievul va purta vineri discuții aprofundate cu un grup restrâns de țări în privința contribuției forțelor lor în cadrul unui contingent de trupe care ar urma să acționeze drept o garanție de securitate pentru Ucraina, a declarat marți președintele Volodimir Zelenski, potrivit Reuters.
Liderul ucrainean a precizat, într-o conferință de presă comună cu ministrul de externe al Germaniei, Annalena Baerbock, că așteaptă răspunsuri „mai concrete” din partea aliaților Kievului cu privire la disponibilitatea lor de a participa la o astfel de forță, o inițiativă față de care Rusia se opune ferm.
„În ceea ce privește chestiunea unui contingent, vom avea o întâlnire vineri. Va fi o reuniune a echipelor noastre militare, a mai multor țări, a unui cerc restrâns de țări care vor fi pregătite să desfășoare un contingent într-o formă sau alta”, a spus Zelenski.
Conform președintelui ucrainean, contingentul va include o componentă terestră, o componentă aeriană și o prezență pe mare.
Președintele american Donald Trump a declarat că dorește să pună capăt conflictului din Ucraina, care durează de mai bine de trei ani și care a început cu invazia pe scară largă a Rusiei, în 2022.
Washingtonul a intermediat săptămâna trecută un acord între Rusia și Ucraina pentru încetarea atacurilor împotriva infrastructurii energetice a celeilalte părți.
Statele Unite sperau să ajungă la o încetare completă a focului, urmată de un acord de pace de durată. Dar un astfel de acord pare îndepărtat, în ciuda promisiunilor lui Trump de a pune capăt rapid conflictului, notează Reuters.
Aliații europeni ai Kievului și-au exprimat dorința de a contribui cu trupe la o forță care ar oferi garanții de securitate Ucrainei, în cadrul unui armistițiu, și de a consolida armata Kievului pe termen lung.
„Aceasta va fi prima reuniune aprofundată, (înainte de aceasta) au existat consultări. Cred că vom vedea unele clarificări și unele detalii”, a mai spus Zelenski despre reuniunea care urmează să aibă loc vineri.
El a adăugat că nu este vorba doar despre contingentul aflat în discuție. „Este foarte important cum va arăta viitorul armatei ucrainene”, a adăugat liderul de la Kiev.
Un purtător de cuvânt al premierului britanic Keir Starmer a anunțat luni că liderii militari britanici, francezi și ucraineni se vor întâlni în zilele următoare pentru a construi un consens pe „un impuls real”, în cadrul eforturilor pentru sporirea securității Ucrainei.
Zelenski solicită SUA să întărească sancțiunile împotriva Rusiei
Președintele ucrainean a folosit, de asemenea, conferința de presă comună cu șefa diplomației germane pentru a îndemna Statele Unite să intensifice sancțiunile împotriva Rusiei din cauza a ceea ce el a denunțat ca fiind încălcări ale armistițiului privind infrastructura energetică.
El a mai declarat că Statele Unite le-au spus ucrainenilor, în privat, că au văzut încălcări rusești ale acordului, care a rezultat în urma discuțiilor purtate în Arabia Saudită săptămâna trecută.
Zelenski a acuzat Moscova că „încalcă” fragilul moratoriu asupra atacurilor împotriva instalațiilor energetice anunțat de Washington. „Cred că am ajuns în punctul de a crește impactul sancțiunilor deoarece cred că rușii încalcă ceea ce au promis Statelor Unite”, a spus el, citat de AFP.
„Sperăm mult că președintele (american Donald) Trump are toate instrumentele adecvate pentru a crește presiunea sancțiunilor”, a adăugat Zelenski, precizând că Kievul a „transmis” Washingtonului informații despre ceea ce armata ucraineană prezintă drept tiruri ruse îndreptate împotriva facilităților ucrainene din domeniul energiei.
Un atac rus asupra orașului Herson din sudul Ucrainei a lăsat fără electricitate, marți dimineață, 45.000 de locuitori ai orașului, a anunțat șeful diplomației ucrainene Andrii Sibiga, acuzând Mosova că a încălcat din nou acordul asupra armistițiului parțial, notează și Agerpres.
„Rusia continuă să încalce acest acord”, a afirmat ministrul, evocând fragilul compromis anunțat săptămâna trecută de către Washington, după negocierile separate cu Moscova și cu Kievul.
La rândul ei, Rusia i-a acuzat pe ucraineni că atacă în continuare infrastructura energetică, ceea ce Kievul neagă.
Ce se întâmplă cu acordul privind mineralele rare ale Ucrainei
Trump a reorientat rapid politica Washingtonului privind războiul după ce și-a preluat mandatul, în ianuarie, reluând dialogul direct cu Rusia, în timp ce uneori a exercitat presiuni asupra Ucrainei, de exemplu prin reducerea temporară a livrărilor de arme și a schimbului de informații secrete, amintește Reuters.
Săptămâna aceasta, Statele Unite au propus un acord cu Ucraina privind mineralele rare, extins în mod dramatic, document al cărui rezumat, consultat de Reuters, sugera că Washingtonul pretinde toate veniturile Ucrainei, obținute din resurse naturale, pentru ani buni de zile.
Zelenski, care dorește ca Washingtonul să fie un partener apropiat și care a fost prudent în declarațiile sale publice privind acordul, le-a pus marți reporterilor că echipele ucrainene și americane lucrează la un draft.
Dar Ucraina, a spus el, va trebui să nominalizeze o companie juridică pentru a lucra asupra draftului de proiect, o decizie care va fi luată în zilele următoare.
Urmăriți cele mai recente evoluții ale războiului din Ucraina LIVETEXT pe HotNews.ro
