Ucraina – trei capcane serioase şi dilema soluţiei NATO
Agenda publică la nivel global este din ce în ce mai ocupată de mobilizarea trupelor ruse la graniţa cu Ucraina, de cererea acestui stat de a adera la NATO, de reacţia statelor occidentale la încercarea Federaţiei ruse de a relua un conflict despre care s-a crezut multă vreme că poate fi rezolvat cu ajutorul mecanismelor de mediere internaţională. Principala întrebare a momentului este ce anume doreşte Putin în relaţia cu Ucraina şi cum se va poziţiona în viitor faţă de reacţia comunităţii internaţionale. Ȋn general, Putin a fost imprevizibil în ceea ce priveşte intervenţia în Ucraina care a dus la alipirea Crimeii, implicarea în conflictul din Siria, reforma constituţională din propria sa ţară, revoltele din Belarus sau rolul jucat în conflictul dintre Armenia şi Azerbaidjan în legătură cu enclava Nagorno – Karabah. Implicarea Federaţiei ruse în toate aceste evenimente nu urmează un pattern raţional, cel puţin pentru observatorul occidental, obişnuit să aplice o grilă de analiză care să permită o interpretare coerentă. Acţiunile lui Putin par ilogice din această perspectivă dar capătă o logică dacă sunt examinate acordând atenţie tuturor circumstanţelor, precum şi modului său de gândire.
Actuala situaţie de la graniţa Ucrainei cu Federaţia rusă nu poate fi înţeleasă aplicând cheia de interpretare geopolitică potrivit căreia Putin testează capacitatea de reacţie a noii administraţii Biden. Acesta este un efect secundar, deloc de neglijat desigur. O altă interpretare intens vehiculată este aceea potrivit căreia Putin testează unitatea occidentală, căutând o breşă. Nici această interpretare nu este integral greşită dar respectiva breşă a fost deja creată în relaţia cu Ucraina şi poate fi folosită în prezent pentru mai multe scopuri ale Federaţiei ruse.
Care sunt intenţiile lui Putin referitor la Ucraina în acest moment şi cum se poate acţiona pentru ca eventuale intenţii conflictuale să nu poată fi puse în aplicare?
Pentru a răspunde la această întrebare, trebuie să ne raportăm la instrumentele agreate de Federaţia rusă pentru a rezolva situaţia din Ucraina – o situaţie pe care tot Federaţia rusă a creat-o şi o menţine artificial, precum şi la felul în care Federaţia rusă îşi proiectează la modul ideal relaţia sa cu Ucraina.
Singurele instrumente internaţionale cu privire la Ucraina în care Federaţia rusă şi comunitatea internaţională sunt angrenate deopotrivă sunt Acordurile de la Minsk. Cum aceste Acorduri presupun mai multe modalităţi de punere în aplicare care încă nu s-au consumat, este necesar să analizăm în primul rând momentul la care ne aflăm în prezent şi să corelăm această analiză cu felul în care Federaţia rusă se raportează la Ucraina. Interesul Federaţiei ruse este ca Ucraina să existe în continuare în actuala formulă teritorială dar să fie acordată o largă autonomie pentru regiunile din est care de facto nu mai sunt conduse de Kiev. Federaţia rusă nu doreşte şi nu a dorit niciodată un conflict deschis cu Ucraina şi nici alipirea unor noi regiuni. Obiectivul unei largi autonomii acordate Doneţk şi Lugansk a fost afirmat constant din momentul începerii discuţiilor în formatul Normandia şi este probabil singurul obiectiv constant al Federaţiei ruse afirmat public în acest moment în relaţia cu Ucraina.
Ce înseamnă teritoriul care nu este sub controlul guvernului de la Kiev? În general, se crede că este vorba de o suprapunere teritorială cu unităţile administrative ale Ucrainei. De fapt, o asemenea suprapunere este doar teoretică. Primul Acord de la Minsk vorbeşte de “anumite zone din regiunile Doneţk şi Lugansk” (acronim ORDLO) unde vor fi organizate alegeri şi va exista un statut special. Cât de întinsă este ORDLO, când vor avea loc alegeri şi pentru ce fel de organisme, ce fel de “statut special” va avea ORDLO reprezintă tot atâtea întrebări deschise. Federaţia rusă doreşte intensificarea procesului care va duce la formularea unor răspunsuri la aceste întrebări. De ce o face acum şi nu a făcut-o mai devreme?
Federaţia rusă a realizat că există o slăbiciune a Preşedintelui Zelenski care poate fi exploatată din plin: faptul că acesta a fost ales pe baza unei agende politice care presupune încetarea conflictului. Din această perspectivă, contează mai puţin concesiile ce vor fi făcute şi mai mult rezultatul pe care Zelenski îl doreşte. Ucraina a agreat în iulie 2020 un acord intitulat Măsuri Suplimentare pentru Întărirea Încetării Focului. Potrivit acestui acord, forţele paramilitare ruse din ORDLO au acelaşi statut cu cel al forţelor militare ucrainene şi este instituit un mecanism de interacţiune între militarii ucraineni şi paramilitarii ruşi. Aceştia din urmă au dreptul de a interveni pentru a răspunde încercărilor de a nu respecta încetarea focului, iar Federaţia rusă este exceptată de la orice posibilă responsabilitate privind violarea încetării focului. Artizanul acestui acord este Andrei Yermak, şef al Administraţiei Prezidenţiale a Federaţiei ruse. A se remarca faptul că nu este vorba de un acord asumat de diplomaţia rusă în formatul Normandia, ceea ce în mod evident slăbeşte poziţia Ucrainei în acest format: Federaţia rusă poate spune oricând partenerilor occidentali că Ucraina este dispusă la concesii mult mai mari în relaţia directă, ceea ce ar demonstra utilitatea redusă a formatului Normandia. Ucraina a agreat Măsurile deoarece Zelenski dorea cu orice preţ să demonstreze că procesul de pace continuă. Această ambiţie a fost abil speculată de Federaţia rusă în avantajul său. Ucraina a realizat prea târziu greşeala făcută şi în septembrie 2020 s-a retras din acest acord dar fără să-l denunţe formal.
Pe plan strategic, Federaţia rusă şi-a creat un avantaj din episodul formulării şi impunerii Măsurilor, iar aliaţii occidentali nu au realizat la vremea respectivă acest aspect – ori nu au dorit să observe, pentru a nu îngreuna şi mai mult situaţia Ucrainei.
Retragerea Ucrainei din aceste Măsuri a făcut ca renunţarea la încetarea focului operată de Federaţia rusă în februarie 2020 să fie prezentată ca fiind un gest legitim. Mărul discordiei din acest moment îl reprezintă exact calificarea actualei situaţii: ne aflăm în prezenţa unei încălcări a focului denunţată de Ucraina şi Federaţia rusă la momente diferite. Ucraina a realizat prea târziu capcana (prima în această succesiune) care i-a fost întinsă prin aceste Măsuri: încălcarea focului nu era un pas în direcţia păcii, ci reprezintă suma concesiilor pe care Feceraţia Rusă era şi este dispusă să le ofere în decursul traiectoriei ORDLO în direcţia autonomiei.
Singurul instrument concret al acordurilor de la Minsk în momentul în care Federaţia rusă a demonstrat că nu mai respectă încetarea focului a fost convocarea Grupului de Contact Minsk al OSCE. Diplomaţia ucraineană a adoptat de mai multă vreme poziţia sa faţă de Acorduri: Minsk 1 şi Minsk 2 trebuie privite ca un tot unitar, componenta politică (acordarea autonomiei ORDLO) nu este de acceptat dar implementarea acestei componente ar trebui să aibă loc doar în urma discuţiilor între Moscova şi Kiev, fără implicarea autorităţilor ORDLO pro-ruse. Diplomaţii occidentali au achiesat la această poziţie: ambasadorul elveţian Heidi Grau. moderator din partea Grupului de Contact Minsk, a afirmat că această poziţie a Ucrainei este singura interpretare corectă a Acordurilor. Federaţia rusă a intervenit prin autorităţile ORDLO (nu direct, pentru a nu se considera că subminează Acordurile de la Minsk) care au propus o nouă reuniune în format internaţional la Minsk pentru a agrea o interpretare unitară a Acordurilor. Acceptarea unei asemenea propuneri ar face ca autorităţile ORDLO să fie recunoscute ca partener legitim de discuţii de către statele occidentale – ceea ce ar însemna un pas important în direcţia dobândirii autonomiei. Poziţia autorităţilor ORDLO este acum dublată de masările de trupe ruse la graniţa Ucrainei. Obiectivul Federaţiei ruse este convocarea acestei reuniuni. Nu s-a realizat pe deplin cât de nociv ar fi nu numai pentru statutul Ucrainei dar şi pentru securitatea regională convocarea unei asemenea reuniuni. Dovada este că mulţi analişti de bună credinţă occidentali încep să vehiculeze această idee care este integral în folosul Moscovei. Chiar şi Preşedintele Zelenski a căzut în această capcană (a doua în această succesiune), vorbind intens în ultima vreme de necesitatea unui nou summit în formatul Normandia.
După ce Federaţia rusă a întins abil capcana unui reuniuni internaţionale pentru a rezolva o problemă pe care chiar Federaţia rusă a creat-o şi după ce ceilalţi actori au căzut în această capcană, mult mai uşor decât s-ar fi crezut, tot Federaţia rusă a venit cu soluţia: orice reuniune nu poate avea loc decât după ce Ucraina îşi va modifica propria Constituţie în sensul acordării autonomiei pentru ORDLO.
Federaţia rusă a acţionat astfel extrem de abil: a lansat o soluţie care este în avantajul său dar a lăsat senzaţia că această soluţie este în avantajul partenerilor occidentali şi a Ucrainei, după care s-a comportat ca şi cum aceştia ar fi lansat respectiva soluţie! Mai mult, a început să pună condiţii pentru ca această soluţie să poată fi aplicată!
Pe data de 30 martie Putin, Merkel şi Macron au avut o video – conferinţă pe mai multe teme ale agendei internaţionale, inclusiv legat de intensificarea conflictului din Ucraina (pe care Putin l-a calificat drept “intern”, în timp ce Franţa şi Grermania nu au adăugat această precizare). Această convorbire a fost prezentată ca o urmare a summit-ului în format Normandia din decembrie 2019, deşi Ucraina nu a participat. Este interesant cum a fost reflectată reuniunea în comunicatele oficiale: Federaţia rusă a insistat pe problema ucraineană, Germania şi Franţa au menţionat Ucraina laolaltă cu celelalte subiecte de discuţie. Este de la sine înţeles de ce Federaţia rusă a insistat pe faptul că s-a discutat problema Ucrainei: pentru a sublinia că Ucraina este parte a formatului Normandia doar atunci când Franţa, Germania şi Federaţia rusă doresc să o invite, nu în orice ocazie. Din nou, Federaţia rusă a întins o capcană (a treia în această succesiune) partenerilor occidentali care nu au menţionat expres că reuniunea respectivă nu a fost în formatul Normandia (fără a realiza cât de importantă ar fi fost precizarea) şi că Ucraina este invitată să îşi prezinte punctul de vedere ulterior.
Federaţia rusă a mai raportat un succes prin această reuniune: problema Ucrainei a fost discutată la pachet cu alte probleme. Astfel, Federaţia rusă poate exercita un control mai eficient asupra abordării situaţiei din Libia şi din Siria în legătură cu care partenerii occidentali doresc de asemenea concesii.
Analizând atent reuniunea din 30 martie, se poate anticipa că Federaţia rusă va continua acest mod de abordare a situaţiei din Ucraina. Pe măsură ce proiectul Nord Stream 2 prinde contur, Federaţia rusă va adăuga această problemă pe agenda discuţiilor cu puterile occidentale. Astfel, poziţia Federaţiei ruse în formatul Normandia va fi din ce în ce mai puternică, iar Franţa şi Germania vor avea o marjă din ce în ce mai îngustă de acţiune. Să presupunem că, realizând capacitatea lor mai redusă de reacţie în acest format, Franţa şi Germania vor dori să-l extindă prin invitarea SUA. Ar fi o situaţie win – win pentru Moscova: dacă SUA se vor alătura formatului Normandia, Putin va putea spune că discută doar de la egal la egal cu SUA, nu numai el în calitate de şef de stat dar şi liderii ORDLO care ar căpăta o legitimitate la care nici nu ar fi sperat. Dacă SUA nu se alătură acestui format, partenerii occidentali vor avea o poziţie din ce în ce mai slăbită. În orice ipoteză, avocaţi energici ai Ucrainei în acest format nu vor mai exista. Putin este cel care extinde sau reduce formatul Normandia în prezent, iar această realitate, dacă nu este recunoscută, va duce la întreţinerea unor iluzii perfect inutile care nu ajută la rezolvarea complicatului dosar ucrainean.
Singura soluţie pentru a ieşi din aceste multiple capcane puse de Federaţia rusă care subminează baza procesului de pace în estul Ucrainei este aplicarea integrală a Acordurilor de la Minsk. Este ceea ce Preşedintele Zelenski a încercat să evite anul trecut dar nu a reuşit.
Ajungând la abordarea potrivit căreia dintre toate relele posibile acest rău este cel mai mic, Franţa şi Germania au informat oficial Ucraina că doresc aplicarea integrală a Acordurilor de la Minsk, fără a menţiona nimic legat de respectarea acordurilor de încetare a focului. Spre surprinderea Franţei, Germaniei şi a Ucrainei, această informare care se dorea a fi ultra-confidenţială a fost publicată în Federaţia rusă. Un alt semn că Putin nu pierde nicio ocazie pentru a arăta slăbiciunea partenerilor occidentali în dosarul ucrainean. Din această informare rezultă de asemenea că Franţa şi Germania nu doresc niciun summit în formatul Normandia până când Ucraina nu va da un semnal în vederea aplicării Acordurilor de la Minsk. O poziţie care convine Federaţiei ruse ce se află într-o altă situaţie de tip win – win: ori se organizează un astfel de summit dar în prealabil este asigurată autonomia ORDLO şi la summit participă şi autorităţile ORDLO, ori nu se organizează niciun summit şi se acceptă situaţia status – quo de pe linia frontului, iar Preşedintele Zelenski nu îşi poate îndeplini obiectivul de a aduce pacea în Ucraina.
Realizând fără îndoială situaţia extrem de dificilă în care se află în acest moment, Ucraina a încercat să joace ultimul as din mânecă: a cerut aderarea la NATO printr-o procedură accelerată. Cererea nu a avut decât efectul de a intensifica exerciţiile militare ruse la graniţa cu Ucraina. Până în prezent, nici un stat membru NATO nu s-a pronunţat în favoarea acestei cereri. Reacţia Federaţiei ruse a fost exprimată de purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dimitri Peskov, care a declarat că pentru câteva milioane de cetăţeni ai Ucrainei (cei din ORDLO, desigur), apartenenţa la NATO ar fi complet inacceptabilă. Poziţia este foarte interesantă: nu (doar) Federaţia rusă ar fi deranjată de apartenenţa Ucrainei la NATO dar Ucraina trebuie mai întâi să-şi întrebe proprii cetăţeni dacă doresc acest lucru.
NATO nu a reacţionat decât prin trimiterea lui Stuart Peach, director al Comitetului Militar şi consilier al Secretarului General în Ucraina în perioada 6 – 7 aprilie. Declaraţii generale dar niciun semn concret de sprijin eventual al NATO pentru Ucraina în eventualitatea unui conflict cu Federaţia rusă.
INTERVIURILE HotNews.ro