Sari direct la conținut

Răspunsul DIICOT la afirmațiile „nefondate” ale fostului ministru USR al Justiției. Cum explică timpul „mai îndelungat” pentru programarea audierilor în dosarul Nordis

HotNews.ro
Răspunsul DIICOT la afirmațiile „nefondate” ale fostului ministru USR al Justiției. Cum explică timpul „mai îndelungat” pentru programarea audierilor în dosarul Nordis
Ilustrație cu sediul DIICOT. Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu

Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) a transmis un comunicat de presă în privința dosarului Nordis, vineri, și susține că „ancheta se desfășoară cu celeritate, fiind administrate, ritmic, mijloacele de probă necesare pentru aflarea adevărului”. Totodată, instituția susține că pentru a fi audiate „unele persoane vătămate” este necesar „un timp mai îndelungat”, întrucât „au domiciliu sau reședința în alte state”.

Comunicatul DIICOT vine în contextul în care deputatul USR Stelian Ion, a declarat vineri că „ancheta stagnează de aproape jumătate de an pentru că Ministerul Public, condus de procurorul general Alex Florența, nu a pus la dispoziția DIICOT fondurile necesare efectuării expertizelor”.

Tot vineri, în replică la afirmațiile deputatului USR, pe care le-a numit „false”, Parchetul General a spus că DIICOT nu a cerut „fonduri pentru efectuarea expertizelor la care se face referire”, precum și că, potrivit verificărilor, „nu a fost dispusă și efectuată nici o expertiză”.

Acum DIICOT a transmis la rândul său o serie de precizări și susține că afirmațiile lui Stelian Ion sunt „nefondate”. Potrivit instituției, începând din 3 februarie, în dosarul Nordis au fost derulate următoarele activități:

  • dispunerea unor măsuri de desigilare a probelor, de ordinul a zeci de mii de înscrisuri, în prezența persoanelor de la care acestea au fost ridicate; 
  • efectuarea de percheziții informatice asupra a 230 de dispozitive electronice, inclusiv servere de mare capacitate;
  • audierea a peste 2.000 de persoane cu diferite calități procesuale (inclusiv peste 600 de persoane vătămate);
  • constituirea unui material de urmărire penală care însumează, în prezent, peste 400 de volume.

„Activitățile de urmărire penală se desfășoară zilnic”

DIICOT susține că „activitățile de urmărire penală se desfășoară zilnic, cu respectarea strictă a drepturilor tuturor părților procesuale”.

„Precizam că în continuare, pe rolul DIICOT sunt înregistrate plângeri penale, însă unele persoane vătămate au domiciliu sau reședința în alte state, programarea audierii acestora necesitând un timp mai îndelungat”, se mai arată în comunicat.

DIICOT a spus că „expertizele judiciare necesare în cauză” vor fi dispuse de către procurorii instituției după ce va fi finalizată audierea persoanelor vătămate și vor fi administrare și coroborate probele deja existente, „întrucât administrarea acestui mijloc de probă presupune punerea la dispoziția experților desemnați, inclusiv a celor propuși de părți, a întregului material probator relevant, în vederea formulării unor concluzii de specialitate complete și obiective”.

„Reiterăm angajamentul instituției de a soluționa cauzele aflate în competență cu celeritate și profesionalism, exclusiv în baza probelor administrate și cu respectarea strictă a principiului legalității și a drepturilor procesuale ale tuturor participanților la procedură”, a conchis DIICOT.

În această săptămână, prin decizia definitivă a Curții de Apel București, a scăpat de control judiciar Vladimir Ciorbă, patronul grupului de firme Nordis. El este cercetat în dosarul Nordis, alături de soția sa, Laura Vicol, şi alte persoane, pentru constituirea unui grup infracţional organizat, delapidare cu consecinţe deosebit de grave, spălare de bani și evaziune fiscală.

INTERVIURILE HotNews.ro