Drulă trimite Corpul de Control la Metrorex: „Compania nu-și acoperă bugetul decât 30% din venituri proprii, dar în schimb cheltuielile salariale au crescut enorm”
„Situația Metrorex este foarte dificilă. Dacă acum 5 ani, compania acoperea circa 58% din cheltuieli din veniturile proprii, astăzi acest procent a scăzut la mai puțin de 30%”, spune ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă. Acesta spune că pentru 2021 subvenția cerută de Metrorex este de peste 1 miliard de lei, „ar însemna aproximativ 17% din bugetul Transporturilor”. „Ce s-a întâmplat de s-a ajuns aici? Au crescut enorm cheltuielile salariale”, spune Drulă, care notează că din 2016 și până în 2021 cheltuielile cu personalul aproape că s-au triplat.
Recent ministrul Drulă spunea că venitul mediu al salariaţilor din Metrorex este de 10.000 de lei lunar şi că regia, în condiţii de pandemie şi de reducere drastică a numărului de călătorii cu metroul, a crescut cu 18% salariile angajaţilor şi a suplimentat numărul de salariaţi cu 1300. În replică, liderul sindicatelor de la metrou, Ion Rădoi, fost parlamentar PSD, l-a contrazis pe ministru. „Îl rog să se informeze, să nu mai iasă cu asemenea bombe”, a spus sindicalistul Rădoi.
„Avem într-adevăr o bombă, dar e una cu ceas, domnule Rădoi”, a revenit cu o replică Drulă.
„Situația companiei care gestionează metroul bucureștean este foarte dificilă. Dacă acum 5 ani, compania acoperea circa 58% din cheltuieli din veniturile proprii, astăzi acest procent a scăzut la mai puțin de 30%. Diferența este acoperită prin subvenție de la bugetul național, prin Ministerul Transporturilor”, a spus Drulă.
17% din Bugetul Transporturilor, transformat în subvenția pentru Metrorex
Potrivit ministrului, în 2016 subvenția de la MT era de 297 milioane de lei, iar anul trecut a ajuns la 683 de milioane de lei. Pentru 2021, suma cerută de Metrorex ar fi de 1,04 miliarde de lei.
„O sumă care nu poate fi acoperită de bugetul de stat, și care ar însemna aproximativ 17% din bugetul Transporturilor (partea națională, în afara investițiilor din fonduri europene). Ca să fie limpede, aceștia sunt banii strânși din taxele și impozitele românilor din TOATĂ ȚARA. Și dacă merg la metroul bucureștean, nu merg către alte cheltuieli și investiții din țară”, spune Drulă.
„Ce s-a întâmplat de s-a ajuns aici? Au crescut enorm cheltuielile salariale. În condițiile în care anul trecut traficul de călători s-a prăbușit din cauza pandemiei, ducând la o scădere a veniturilor cu 126 milioane lei, în luna septembrie 2020 la Metrorex s-a negociat o creștere de 18% (!!!) a salariilor”, a detaliat Drulă.
Drulă: Cheltuielile cu personalul la Metrorex – 333 de milioane în 2016, 876 milioane în 2021
Potrivit acestuia, dacă în 2016 cheltuielile cu personalul la Metrorex erau aproximativ 333 de milioane lei, în 2020 acestea au ajuns la 627 milioane lei, iar pentru 2021 sunt previzionate să crească până la 876 milioane lei.
„Este complet inacceptabil și lipsit de solidaritate ca, în vreme ce milioane de români au avut de suferit financiar din cauza pandemiei, în timp ce ai pierderi enorme de venituri, să crești cheltuielile salariale de asemenea manieră”, spune Drulă care menționează că trimite Corpul de Control pentru a investiga renegocierea contractului colectiv de muncă.
„Vreau să fiu bine înțeles. Îmi doresc ca toți românii să câștige cât mai bine și să ducă o pâine bună acasă. Respect și sunt un mare susținător al sistemului feroviar în general, și al metroului, în special. Am toată stima pentru angajații onești ai acestui sistem, care își fac treaba cu cinste”, a spus Drulă.
„Problema este cu liderii de sindicat, precum vocalul domn Rădoi, care le-au vândut iluzii. Lideri care își dau aere de șefi de cartel și se comportă de parcă bugetul statului, strâns din taxele și impozitele tuturor românilor, este un sac fără fund. Bugetul nu este un sac fără fund. Creșterile salariale, pe seama bugetului de stat, fără fundament în creșteri de venituri sau eficiență, nu sunt acceptabile. După cum nu este corect ca România întreagă, care suferă de lipsă de investiții în infrastructură pe tot teritoriul ei, să le plătească an de an”, mai spune ministrul Transporturilor.
Vezi și: